Fârtățești – Respect pentru Trecut – o șansă pentru Viitor

Mediul rural din România este o vatră de tradiții, ce încă se păstrează, pe alocuri și locul unde mergem cu drag, să ne amintim de copilărie. De asemenea, există mulți turiști care își doresc să experimenteze „viața la țară”, dacă există infrasctructura necesară și dorința localnicilor de a scoate la lumină și a pune în valoare „comorile” locale, presărate la tot pasul. Exact acesta este scopul materialului de față, de a arăta că, în orice loc ai fi, poți face turism rural. Iar tinerii, cu sprijinul autorităților, se pot implica în viața comunității și pot pune localitatea lor pe harta turistică a României, chiar dacă aceasta nu deține obiective celebre.

Fârtățești – Respect pentru Trecut – o șansă pentru Viitor Read More

Vikingii Albi, aur și argint la Campionatul Național de Karate

Sâmbătă, 27.05.2023, la Piatra Neamț, s-a desfășurat CAMPIONATUL NAȚIONAL DE KARATE al Federației Române de Arte Marțiale din România (prima și cea mai veche federație din România) , departamentul I.K.U. (International Karate Union) , etapa finală, copiii -14 ani. Vikingii Albi au obținut aur și argint și s-au calificat la campionatul european.

Vikingii Albi, aur și argint la Campionatul Național de Karate Read More

„I.D.E.A.L” – Proiectul Erasmus+ derulat de Liceul Tehnologic Bâlteni, la cea de-a treia mobilitate

„I.D.E.A.L – Inclusive and Digital Education for Active Learning”, Nr.2022-1-RO01-KA122-SCH-000076200,  este primul proiect Erasmus+ finanțat de Uniunea Europeană, domeniul Educație Școlară, pe care Liceul Tehnologic Bâlteni îl derulează, în perioada …

„I.D.E.A.L” – Proiectul Erasmus+ derulat de Liceul Tehnologic Bâlteni, la cea de-a treia mobilitate Read More

Handbalistele gorjene, medaliate cu argint la Cupa României 2023

CSM Târgu Jiu a jucat duminică, 21 mai, cu trofeul Cupa României pe masă. Gorjencele au făcut încă un meci foarte bun în cadrul Final 4-ului de la Bistrița, dar au cedat în fața mult mai experimentatei grupări CSM București, campioana României din 2023. Echipa din București s-a impus cu 31-25, la pauză 14-13. La fel ca în meciul cu Bistrița, Angela Pușcaș a fost cea mai bună marcatoare a grupării gorjene, cu 8 goluri marcate. 

Handbalistele gorjene, medaliate cu argint la Cupa României 2023 Read More

Atletism: Andreea Chivoiu, de două ori pe podium la Campionatul Național Seniori

Weekend excelent pentru atleta Andreea Chivoiu care a reușit să urce pe podium în ambele curse la care a participat. În cadrul primei etape din Campionatul Național Seniori, U23 și U20, sportiva cu dublă legitimare, CSM Târgu Jiu – CS Pandurii, a obținut locul 2 în proba de 3000 m și locul 3 în cursa de 1500 m.

Atletism: Andreea Chivoiu, de două ori pe podium la Campionatul Național Seniori Read More