Zori strălucitori, miraculos de frumoşi, dezmiardă cu fiecare dimineaţă valea râului învăluit de legenede. Să poţi privi de sub geană de munte, de pe tăpşanul mănăstirii, până peste colinele îndepărtate dinspre orizont, să admiri spectacolul tăcut al răsăritului, inimaginabil de limpede, de crud şi curat, plin de lumină şi viaţă, scăldat tot de roua de poveste a lunii mai, iată, un prilej de reconfortantă fericire! Dincolo de voinţă şi propriile trăiri de spirit, te simţi cuprins de toată această feerie fascinantă a peisajului unic, inconfundabil al acestor locuri deosebit de pitoreşti, cu privelişti de basm, purtătoare de istorie.
Ne aflăm aici, într-o zi calmă, din miez de primăvară, când, coborând dinspre vârfuri de brazi înalţi, năframa dimineţilor aşterne peste împrejurimi ofranda soarelui prietenos. Jos, la pintenul muntelui, se zăresc fulgurări din valurile răzleţite ale Tismanei, zburdalnică şi fantomatică în această primăvară înzestrată cu ploi şi răspândiri de frumuseţi perene. În templul credinţei, sus, la mănăstire, sub tăcerea zidurilor albe şi a turlelor celeste, raiul lalelelor înflorite dăruieşte ochilor călători imagini încântătoare, care rămân în neuitare şi în frământări line de suflet. Rânduri de flori multicolore înnobilează vatra seculară a mănăstirii. Lalele albe, lalele roşii, lalele galbene, lalele negre, lalele incredibil de frumoase, lângă inedita colecţie de cactuşi, într-o fericită simbioză a facerii de bine şi într-un univers al liniştii duhovniceşti şi rugăciunii tămăduitoare de spirit şi suflet.
Păşim tăcuţi prin tihna acestor locuri, cu grijă să nu răscolim istoria. Lumina din candelă şi farmecul florilor veghează mormântul ctitorului Nicodim. Sus, în cremenea muntelui înviorat de frenezia imperiului verde al primăverii, se mai regăsesc frânturi din povestea descinderii călugărului prin acest ţinut binecuvântat de Dumnezeu. Nu ştim dacă, prin gingăşia lor, florile liliacului agăţat cu mult curaj de stâncile sure şi cavernoase ale peretelui muntos pot vorbi despre acele vremuri ale statornicirii călugărului întemeietor la Tismana.
Ascultăm iarăşi şipotul de izvor cristalin al Gurniei, firişorul de apă ivit de sub talpa peşterii legendare. Admirăm ferestrele şi pridvoarele încărcate de flori şi culori, într-o inedită armonie a bunului simţ şi a iubirii de frumos. Coborâm apoi pe sub ramuri de fag şi arţar, pe sub cupola pădurii aflate într-o fericită şi feciorelnică expansiune a verdelui primăvăratic. Adăstăm pe vale, foarte aproape de semeţia turnurilor mănăstireşti, dincoace de apa Tismanei, uneori, viforoasă şi zvârlită în bulboane înspumate peste umeri de piatră.
Respirăm aerul răcoros al văii şi, printre coloane de brazi, zărim în plină strălucire Cascada Stârmina – pragul stâncos peste care se prăvăleşte în mii de sclipiri izvorul Gurniei.
Locuri ale scrierilor lui Coșbuc
Undeva, la margine de drum, sub streaşina pădurii, regăsim Chioşcul lui Coşbuc. Nu se aude deloc foşnetul peniţei pe faţa hârtiei. Poetul este plecat foarte departe, poezia lui a rămas aici. O regăsim şi o recitim cu plăcere: “Moarte a lui Fulger”, “Nunta Zamfirei” şi altele.
Întorcându-ne prin timp, cu mai bine de cincisprezece ani în urmă, ne aflam la doi paşi de mănăstire, în tabăra „Gura Plaiului”. Atunci, într-o memorabilă acţiune educativă naţională, ne întâlnisem cu elevii creatori de literatură din şcoala gorjeană, copii talentaţi, cu preocupări de excepţie care, prin scrierile lor, înzestrează poezia cu gânduri şi imagini noi. Odată cu ei, veniseră să cânte pe scena taberei fetele din Grupul folcloric “Tisa”, pregătite cu măiestrie, nobleţe şi respect pentru arta tradiţională de profesoara Maria Corlan Mischie, originară din Sohodol, un sat plin de nestemate ale folclorului şi meşteşugurilor tradiţionale, aşezare cu trimiteri adânci în istorie, până spre familia domnitoare a Basarabilor.
Tot aici, ca într-o adevărată agora a talentului mărturisit în cuvinte, elevii şi-au trimis în concurs revistele lor şcolare. Au fost două zile de sărbătoare rară pentru tinerii gimnazişti şi liceeni pasionaţi de literatură, iar ei aleseseră Tismana şi luna mai pentru a-şi face cunoscute scrierile: poezia, proza, reportajul, romanul, piesa de teatru sau simplul jurnal literar. Aici, într-un piesaj mirific şi generos şi-au citit ei cele mai valoroase dintre creaţiile literare.
Şi în acest an, la Tismana, iarba a crescut voievodal, împlinind poienile şi lăsând sevele să zburde prin tulpini plăpânde spre creştet de flori şi miresme. Aici, amintirea poetului vine în preajma fiecărui localnic sau călător care se respectă pe sine şi poezia. Tismănenii sunt mândri că, în ultimul secol al mileniului doi, George Coşbuc s-a oprit aici, pe aceste plaiuri, pentru a-şi petrece câţiva ani din viaţă şi a scrie o parte din opera sa literară. Aici, versul poetului răsună altfel, înălţându-se încet-încet în freamătul izvoarelor şi-n măreţia codrului.
Aici, în luna lui mai
Aici, unde zăvoiul cu arini se deschide generos pentru a face loc râului frumos curgător, izvoarelor strălucitoare, luminii şi miracolului verde. Aici, unde stânjeneii albaştri îşi apleacă uşor urechile spre bobul de rouă, iar tufele de lămâiţă împodobesc gardurile grădinilor cu inflorescenţe albe şi parfumuri îmbietoare.
Aici, unde slacâmul înfloreşte şi se scutură în horirea nuntitoare a albinelor culegătoare, stăruind să împovăreze fagurii cu cea mai gustoasă miere a anului.
Aici, unde vântul scăpat de pe culmi se rostogoleşte calm în valuri verzi, nuanţate de lumină, alergând uşor peste poiană, până se pierde iarăşi în templul pădurii cu fagi semeţi.
Aici, în luna lui mai, Tismana îşi pune flori la ureche şi scoate în pridvor toată frumuseţea lor!
Aici, în pridvorul sacru al primăverii!
