„Din Gorj, pentru Radio România Actualităţi, a transmis Titus Stoichiţoiu”… Cu toţii ne-am obişnuit, de zeci de ani, cu vocea ce rosteşte aceste vorbe, dar puţini dintre noi ştiu că Titus Stoichiţoiu nu este doar jurnalist, ci şi un bun samaritean. Iar cea mai elocventă dovadă e aceea că a ctitorit o biserică pentru enoriaşii din satul Cocoreni, comuna Bâlteni.
Vocea lui Titus Stoichiţoiu o ştiu de când eram mică. O auzeam la Radio Oltenia Craiova, când făcea transmisiuni din Gorj. De cunoscut, l-am cunoscut personal cu vreao zece ani în urmă. Iar, de curând, am aflat, absolut întâmplător, că a ctitorit o biserică. Şi, cu greu l-am convins să vorbească despre asta.
„I-am promis lui Dumnezeu”
Titus Stoichiţoiu nu e un om bogat. Şi n-a făcut o biserică pentru că îl dădeau banii afară din casă, sau ca să-i ierte Dumnezeu păcatele. În 1997 a trecut, însă, printr-o grea încercare, iar pentru că a scăpat cu viaţă, şi-a dedicat-o acestui edificiu: „Eram în spital, nu mi se mai dădea nici o şansă şi, într-o noapte, am simţit asupra mea cum coboară o rază şi m-am însănătoşit. Plângeam ca un copil şi gândeam, Doamne, ce să fac să-ţi mulţumesc. Şi, dintr-o dată, am zis: Voi face o biserică. Nu ştiam cînd, nu ştiam unde şi, mai ales, cu ce. Apoi, în anul 1999, m-am trezit la poartă cu vecinii din Cocoreni, unde cumpărasem teren şi mă apucasem să fac casă. Ei începuseră o biserică în cimitirul satului, dar nu aveau proiect, autorizaţie şi viceprimarul comunei Bâlteni le-a interzis să continue construcţia. Mai întâi i-am ajutat să-şi obţină actele de care aveau nevoie, apoi, încet, încet, am început să mă implic alături de ei.”
„De multe ori am vrut să mă retrag”
Problemele au început de la fundaţie, pentru că cea făcută de oameni nu avea suficientă putere să ţină un acoperiş de biserică, aşa că a fost săpată o fundaţie suplimentară, în faţa altarului, din care urcă patru stâlpi de susţinere pentru turlă. Când a fost vorba de zidărie, s-a renunţat la ideea de a fi folosită cărămidă făcută de ţigani, care era mai ieftină, Titus Stoichiţoiu oferindu-se să cumpere el cărămida de la fabrica din Bâlteni. Văzându-l cum se implică, sătenii l-au lăsat să preia iniţiativa, ei ajutându-l în continuare cu mâncare şi cazare pentru lucrători, dar greul a rămas pe umerii lui: „Ajunsesem să nu mai pot dormi noaptea de griji. Cum, necum, eu ştiam că vinerea, când veneau meseriaşii- pentru că lucraun numai la sfârşit de săptămână- trebuia să am în buzunar cam 5 milioane. După ce am ridicat zidăria, am vrut să mă retrag, dar soţia m-a îmbărbătat, spunându-mi că e păcat de ce făcusem până atunci. Am turnat centura şi iar m-am oprit, pentru că nu mai aveam bani. Vândusem maşina, terminasem banii pe care-i mai aveam puşi de-o-parte. Noroc că mai câştigam nişte bănuţi ca şi comisionar. Poate unii cred că mi-a dat cineva bani degeaba. Nu e aşa. Mă duceam pe la firme şi mă ofeream să lucrez. Le făceam ofertă să tipărească agende, sau alte imprimate, iar eu urma să câştig comisionul pentru că mă ocupam de această intermediere. Le explicam tuturor că fac o biserică şi că, dacă vor să mă ajute, trebuie doar să-mi dea comandă de tipărituri. Aşa am strâns ban pe ban, de am reuşit să termin biserica. A fost, însă, foarte greu. De multe ori am vrut să renunţ. Urcam meseriaşii în maşină, să-i duc acasă, făceam 10-15 km, după care mă întorceam din drum şi continuam lucrul.”
Acoperiş de patru ori mai scump ca la tocmeală
Titus Stoichiţoiu îşi aminteşte şi acum cu groază prin ce a trecut, la construcţia bisericii din Cocoreni. El poveşteşte că, atunci când a tocmit acoperişul, meseriaşii i-au spus că-i ajung 50 de milioane, dar, în final, a ajuns la 200 de milioane: „Am vorbit cu furnizorul de materiale, cu meseriaşii, i-am întrebat dacă-mi ajung 50 de milioane şi au zis că da. Pe urmă, meseriaşii îmi tot ceresau mai multe şi mai multe şi, în final, i-am întrebat cum de am ajuns de la 50 la 200. Atunci mi-au zis că, dacă-mi spuneau de la început cât mă costă, sigur nu mă mai apucam să acopăr biserica.”
„Dumnezeu a venit la noi”
Calculat în mare, construcţia bisericii a costat un miliard şi jumătate în lei vechi, iar pictura 600 milioane. Ea a fost sfinţită mai întâi în anul 2002 şi resfinţită în 2005, după terminarea picturii. Acum, sătenii din Cocoreni se bucură că nu mai trebuie să meargă la slujbă la bisericile din satele învecinate. Biserica lor, care se ridică falnică în cimitirul satului, în locul vechii capele folosită în trecut numai pentru slujirea morţilor, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, preot paroh fiind părintele Marian Ionescu. Acesta colaborează foarte bine cu ctitorul aşezământului, care se îngrijeşte, în continuare, de cele de trebuinţă: „Domnul Titus Stoichiţoiu le-a adus sătenilor la ei pe Dumnezeu. Chiar dacă ei începuseră construcţia bisericii singuri, nu se ştie dacă ar fi reuşit să o ducă la bun sfârşit şi, chiar dacă reuşeau, le-ar fi fost foarte greu şi nu se ştie cât ar fi durat.” La rândul său, protopopul de Târgu Jiu- Nord, părintele Vasile Vlădoiu, a fost alături mereu de cel al cărui chip ne priveşte, blând, de pe peretele de est al bisericii: „Eu am fost preot la Bâlteni cu ani în urmă şi i-am îndemnat de pe atunci pe sătenii din Cocoreni să-şi facă biserică la ei în sat. Au avut noroc să li se alăture Titus Stoichiţoiu, care a preluat greul, iar acum au biserica lor. Eram deja protopop când am pus piatra de temelie şi am participat, alături de Înaltpreasfinţitul Teofan, ce era atunci mitropolitul Olteniei, la sfinţire.”
Sunt 13 ani de când m-am născut a doua oară. Atunci am simţit că Dumnezeu mi-a trimis o rază şi m-a salvat, iar eu i-am promis că voi construi o biserică. Nu ştiam cînd, nu ştiam unde şi, mai ales, cu ce. Acum, parcă nici nu-mi vine să cred că am reuşit.
Titus Stoichiţoiu