Revolta minerilor din Motru de la 1981 (II)

Au trecut 28 de ani de la revolta minerilor de la Motru. Era doar o nouă dramă pe frontul cărbunelui, un şir lung de lupte ale minerilor cu autorităţile începând cu 6 august 1929 Lupeni şi continuând cu august 1977 tot la Lupeni. Minerii gorjeni s-au opus dictaturii, ziua cea ai lungă fiind 19 octombrie 1981. Despre ce s-a întâmplat la Motru în acel an nu avem prea multe studii, cea mai serioasă cercetare aparţinând prof. dr. Gheorghe Gorun. Regimul comunist a reuşit atunci să înăbuşe mişcarea socială a minerilor, dar a fost un semn foarte clar pentru regimul comunist.

Contrar obiceiului românilor de a se supune regimului comunist, minerii au avut curajul să se revolte
Contrar obiceiului românilor de a se supune regimului comunist, minerii au avut curajul să se revolte

Ca să recapitulăm cele stabilite numărul trecut, nemulţumirile minerilor au apărut în 19 octombrie la ora prânzului. Constantin Cărbunaru, primarul de atunci, a încercat să convingă minerii de la Leurda să intre în ină dar nu a reuşit. Nici apelul primului secretar Nicolae Gavrilescu nu a fost ascultat. Cu acelaşi succes le va vorbi minerilor şi Emil Bobu, secretarul cu probleme organizatorice ale CC al PCR.

Revolta din centrul oraşului
În după-amiaza zilei de 19 octombrie 1981, minerii vor abandona minele şi se vor stabili în centrul oraşului Motru la sediul administrativ. Pe una din scările acelui bloc erau amplasate toate instituţiile importante: Miliţia-la parter, Consiliul Popular-la etajul I, Comitetul de partid-la etajul II şi III, Securitatea-etajul IV. În jurul orei 16.00 se aflau aici deja câteva mii de oameni. Au venit pe rând la Motru minerii de la Ploştina, Roşiuţa, Râpa, Leurda şi Horăşti.
În jurul orei 18.00 acţiunile se radicalizează. Se aruncă prima piatră într-un geam. Cei aflaţi pe scara de intrare, miliţieni, activişti, oficiali, se retrag în interiorul blocului. Autorităţile intră în panică şi se organizează în „comandamente de criză” şi pregătesc represiunea. Potrivit profesorului Gheorghe Gorun, au existat mai multe centre de criză ale autorităţilor. Unul dintre acestea a fost instalat chiar la etajul al III-lea al sediului administrativ şi aici se regăseau: şeful Securităţii judeţului, ofiţeri de miliţie, activişti PCR. Poate cel mai important centru de represiune a fost la sediul Combinatului Minier, unde erau Emil Bobu, Nicolae Gavrilescu, Tudor Postelnicu, Emil Macri ş.a. Exista o linie directă cu Nicolae Ceauşescu. A mai existat un centru de mai mică importanţă în localul Şcolii Generale Nr 1 dar treptat el a căpătat mai mare putere în înăbuşirea revoltei prin legătura directă cu conducătorul statului.
Timp de mai multe ore, autorităţile vor încerca să-i convingă pe mineri să părăsească zona centrală. Printre participanţi se vorbea deja de arestări, maltratări, reţineri etc. Dacă zvonurile au fost lansate de autorităţi acestea nu şi-au făcut prea bine socoteala, demonstranţii s-au înmulţit şi ai mult. În jurul orei 22.00, Motru este în stare de război. Demonstranţii sunt din ce în ce mai porniţi iar autorităţile pregătesc represiunea mai întâi cu armata iar apoi trupele operative de securitate şi miliţie.

Trei ore decisive
Lupta dintre demonstranţi şi autorităţi a atind punctul maxim între orele 22.00 şi 01.00 a doua zi. Clădirea primăriei a fost forţată, uşile de la intrare şi gratiile au fost smulse iar demonstranţii au pătruns în interior. Se taie legătura telefonică a clădirii cu restul localităţii. Se ia curentul şi se declanşează un incendiu. Cei pătrunşi înăuntru nu vor ajunge la armamentul depozitat, în schimb sunt aruncate pe geamuri tablourile lui Ceauşescu, steagurile roşii, buteliile de aragaz, maşini de scris, alimente, ţăgări, băuturi. Cei baricadaţi se retrag spre etajele superioare şi aşteaptă ajutor. Acesta va veni, pentru că trupele de represiune intervin. Au sosit 3 microbuze cu luptători special echipaţi ca să reyiste la ploaia de pietre. Aceştia vor intra în clădirea administrativă foarte uşor, mulţimea nereuşind să li se opună.
Autorităţile deciseseră represiunea bazându-se pe trupe de intervenţie de la Târgu-Jiu, Turnu Severin şi Craiova. Cei care au acţionat au fost mehedinţenii. Prima unitate operativă de securitate a apărut imediat după ora 23.00. Pe fondul operaţiunilor desfăşurate de trupele din Severin, gorjenii şi doljenii au blocat oraşul. Se pare că autorităţile au luat în calcul un ajutor dinspre Valea Jiului şi chiar spargerea blocajului care se stabilise în Defileul Jiului. Trupele de la Târgu-Jiu au blocat dealul Bujorăscu iar doljenii rămâneau în rezervă dar şi cu misiunea de a proteja liderii politici aflaţi la Combinatul Minier.
Pe fondul focurilor în aer, încep arestările. Se folosesc tunuri de apă dar şi cu fecale care sunt aruncate asupra manifestanţilor. Demonstranţii încep să dea înapoi iar după ora 2.00 piaţa este goală. Autorităţile câştigaseră lupta dar în urma unui efort logistic considerabil.

Represiunea
Ziua de 20 octombrie 1981 a început sub semnul unei linişti nefireşti. Oraşul era ub stăpânirea forţelor de ordine. Urmele conflictului au fost şterse cu mare rapiditate. Ziua de muncă s-a reluat greu atât în minerit cât şi la şcolile din Motru. Cele mai importante decizii ale autorităţilor au fost următoarele: aprovizionarea abundentă a tuturor magazinelor alimentare din Motru şi de la exploatările miniere, reluarea activităţii la toate întreprinderile, organizarea în toate unităţile economice şi în toate instituţiile a unor adunări generale de partid, sindicat, ale oaenilor muncii etc, în care să se înfiereze atitudinea minerilor şi acţiunile „huliganice” ale acestora.
Cele două direcţii de acţiune ale autorităţilor  au fost aprovizionare şi represiune. În ceea ce priveşte represiunea, nu se ştie cu exactitate numărul victimelor şi eventualilor morţi. La 2 decembrie 1981 au fost condamnaţi de un complet al Tribunalului Timişoara: Viorel Nişulescu din Roşiuţa-7 ani închisoare; Gheorghe Sârbu din Iaşi-8 ani închisoare; Nicolae Tarnovschi din Fundulea-7 ani închisoare; Alexandru Gaidaş din Mehadia-8 ani închisoare; Ştefan Chirilă din Motru-7 ani închisoare; Constantin Soare din Motru-8 ani de închisoare; Dănuţ dumitru Tătaru din Codlea-6 ani închisoare; Valerică Măciucă din Hunedoara-8 ani închisoare şi Valerică Ursan din Botoşani-7 ani închisoare. Toţi erau foarte tineri şi au primit condamnări de drept comun. Până la Revoluţie, pentru că majoritatea au fost eliberaţi în 1987, au fost trataţi de autorităţi tot ca foşti deţinuţi politici. După 1989 ei s-au reabilitat foarte greu deoarece în Parchete şi mai ales în tribunale (a se vedea Tribunalul Mehedinţi) se menţinea vechiul mod de gândire.

In memoriam
Profesorul Gheorghe Gorun spune că „istoria trebuie să consemneze faptul că la Motru a avut loc cea mai importantă revoltă anticomunistă din timpul regimului totalitar Ceauşescu. Evenimentele i-au speriat peste măsură pe guvernanţi. În faţa câtorva mii de revoltaţi care spuneau că s-au săturat de Ceauşescu, de securitate şi de comunism, dictatura şi apărătorii săi au apelat la forţa militară. Nici la Lupeni în 1977, nici la Braşov în 1987 n-a fost trimisă armata pentru închiderea oraşelor respective şi pentru pacificarea localităţilor”.