A văzut de curând lumina tiparului o nouă lucrare a istoricului Gheorghe Nichifor, carte intitulată ”VOLUNTARIAT” ÎN GORJ. PÂNĂ LA NICOLAE CEAUȘESCU. Așa cum se poate bănui din titlu, istoricul se apleacă cu multă atenție asupra regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej(1948-1965) și muncii voluntare, mai mult sau mai puțin, care a ridicat statul comunist în vremea aceea. Autorul ne surprinde cu o abundență de informații inedite sau greu de găsit și cu un subiect care nu a fost explorat atent până acum. Rezultatul? O carte care trebuie să se afle în orice bibliotecă care se respectă, fie ea particulară sau publică.
Profesorul Gheorghe Nichifor continuă să ne surprindă cu apariții editoriale valoroase și dese care vizează în special evoluția acestor meleaguri în ultimul secol și jumătate. Trecând cu rapiditate de la o epocă la alta, de la un regim politic la altul, de la o lucrare la alta,cu o documentație ce vizează o paletă largă de izvoare istorice, Gheorghe Nichifor pare să ne creioneze cu ușurință o epocă istorică relativ recentă și foarte controversată. Dacă scrisul și stilul spun asta, o exprimare clară și un limbaj accesibil și cititorului fără pregătire istorică, documentarea și sursele istorice folosite ne arată multă trudă și foarte multă inspirație. Suntem contemporani cu o mare personalitate a istoriografiei gorjene și naționale care se află la maturitatea exprimării sale științifice.
Una din ultimele sale apariții istoriografice, cea dedicată ”muncii patriotice” în epoca Gheorghe Gheorghiu Dej, ne prilejuiește o incursiune în ceea ce a însemnat regimul comunist în această direcție. Generațiile actuale vedem doar realizările epocii, un exemplu în imediata noastră apropiere fiind linia ferată Bumbești-Livezeni, nu și împrejurările concrete cum s-au întâmplat aceste mari construcții naționale. Cartea istoricului Gheorghe Nichifor vine să completeze acest imens gol pentru generațiile actuale, documentează o epocă ce a presupus mari privațiuni pentru bunicii și părinții noștri.
Regimul politic aflat sub conducerea lui Gh. Gheorghiu-Dej şi intitulat „regim de democraţie populară”, a inaugurat în România, după model sovietic, ”munca patriotică” depusă începând cu micii şcolari, elevii de liceu, studenţii, cu toţi slujbaşii de rând ai ţării şi culminând cu Armata poporului, prin detașamentele sale de militari în termen, detaşaţi cu ordin la muncă pe majoritatea şantierelor României socialiste. Țara a făcut un efort imens care s-a concretizat cu mari realizări edilitare, nici astăzi egalate ca dimensiuni și necesitate.
Istoricul Gheorghe Nichifor își concentrează demersul istoriografic pe trei direcții: Gorjul efervescenței comuniste(1944-1965)-Capitolul I; Șantiere naționale la Gorj-Capitolul II și Munca voluntar-patriotică la gorjeni-Capitolul III. Autorul cărții remarcă la finalul acestei cărți: ”Munca patriotică a dispărut în România după 1989. Reminiscențe ale acestor practici au rămas în conștiința cetățenilor, termenul având sensul de muncă prost plătită, în zadar și fără folos. Aceasta a contribuit la reducerea numărului de voluntari în societatea românească, de multe ori a face un lucru de bunăvoie pentru comunitate stârnind nedumerirea celorlalți. Întrucât fiecare salariat plătește impozite statului, pare oarecum firesc să aștepte de la autorități soluționarea nevoilor zilnice comunitare. PE cale de consecință, aproape au dispărut inițiativele pe cont propriu, înlocuite cu nemulțumiri permanente și revolte sterile împotriva conducătorilor(…) Conform unor analiști o asemenea atitudine de neimplicare în acțiunile de voluntariat și lipsa de simț civic ar fi tot o consecință a deceniilor în care românii au fost obligați de autoritățile comuniste să presteze muncă patriotică”.
Revenind la acei ani, cititorii au la dispoziție o amplă descriere a șantierului național Bumbești-Livezeni. Astfel, linia ferată Bumbești(Gorj)-Livezeni(Hunedoara) , inaugurată în 1948 a reunit pentru șapte luni circa 30 000 de tineri care s-au luptat și au învins duritatea stâncilor și nepăsarea autorităților, străpungerea munților fiind o poveste lungă pe care o aflăm cu acest prilej. Exemplu amintit nu este decțt pretextul pentru ca cititorii să fie introduși în culisele și altor lucrări edilitare ale acelor ani. România a renăscut practic cu munca voluntară a generațiilor de atunci.
În concluzie, cititorii au parte de o lectură plăcută dar și de informații și amintiri despre cum s-a făcut o țară. A ne grăbi să blamăm o epocă, cu plusurile și minusurile sale ar fi o greșeală, e o pagină de istorie așa cum a fost. Rămâne ca tot mai mulți dintre noi să afle și să învețe din istorie!
