IMAGINI ÎN CUVINTE Pe Dunăre, spre Mraconia!

 1,768 total views

            Zbuciumându-se-n bulboane înspumate, Cerna vuieşte uşor printre stânci şi munţi, vălurind îngândurată pe sub umbrele Domogledului. Glasul ei, învelit de răcoare şi legende, nu este aşa de intens ca altădată, seceta a lucrat cu trufie şi la izvorul acestui şuvoi de viaţă născut din strânsorile de cremene ale Carpaţilor. Scăpat dintre ruperi de şisturi şi grote de calcar, pe sub umbriri de arţar şi solitare căţărări de pin negru, râul zburdalnic ocoleşte călcâiele pietrelor din micul canion carpatic şi se rostogoleşte printre rătăciri de calcar la vale. Coborâm dinspre Mehadia şi admirăm în calea noastră rânduirea caselor din Topleţ, satul aşezat cuminte pe sub coborârile de păduri şi cornete ale Munţilor Mehedinţi. Ne scapă privirilor Podul Mariei Tereza şi chipul megalitic al Sfinxului Bănăţean. Aici, Cerna se linişteşte în apele fluviului Dunărea, care urcă discret prin gurile de confluenţă cu apele coborâtoare din munţii noştri.

            Septembrie se reîntoarce peste codrii plini cu amintiri, mai întâi, în frunze galbene de salcâm şi cireş. Nu s-au aprins încă sângerii pe costişe. Intrăm în Dierna, Orşova noastră de fiecare zi. Ambarcaţiuni mici şi mari aşteaptă acostate la mal. Rareori, la pontoane, se-ntorc vaporaşele cu turişti venind dinspre clisură. Nici o adiere de vânt nu tresare în oglinda albastră a bătrânului Danubiu. Pe diguri şi în largul fluviului se află la lucru mulţi pescari, riverani ai întinderii de ape de aici. Se mulţumesc cu o plătică, o roşioară, un ciortan, un oblete chiar. Cât să le umple o tigaie, la prânz sau la cină.

Oraşul este prins de recesiune. Ceva mişcare se observă doar în port şi în şantierul naval. Urcăm pe creştet de munte, să ne rugăm la Mănăstirea Sfânta Ana. Respirăm aerul duhovnicesc al ctitoriei zămislite de omul de cultură Pamfil Şeicaru. Ne place să vedem că printre minunile florale ale vetrei a mai apărut un cactus. Smochinii încă nu s-au copt. Ne mângâiem sufletele cu limpezimea priveliştilor, spre toate punctele cardinale ale frumoasei panorame a Văii Dunării. Unora dintre noi le este greu să aleagă între Serbia şi România. Undeva, peste impresionanta deschidere a golfului Cerna, pe o terasă sculptată în povârniş de deal se înalţă silueta Statuii Libertăţii din Orşova. Dincolo de aceasta, zărim cea mai largă fereastră a fluviului, aceea care închide în adâncimi de ape albastre toate misterele şi istoria vestitei insule Ada-Kaleh.

            Privite de pe munte, oraşul şi împrejurimile par frumuseţi rare desprinse din cele mai recente albume geografice. Revenim pe străzile animate de puţinii călători curioşi şi ne oprim pe faleză, să ascultăm şoapta stinsă a fluviului obosit de secetă. Căutăm apoi serpentinele peste înălţimile mărginaşe ale Munţilor Almajului şi vrem să ajungem spre golful Eşelniţa. Lăsăm în urmă Dealul Moşului şi continuăm călătoria pe malul stâng, spre Cazanele Mici. Pe luciul neted al fluviului încremenit între blânde prăvăliri de relief desluşim bărci adormite în larg, lenevoase alunecări pe val ale şlepurilor cu mărfuri, nervoase slalomuri de schi nautic, rare săgetări ale şalupelor cu vizitatori. Malul românesc este prosper şi împânzit de pensiuni care mai de care mai arătoasă şi mai înzestrată cu oferte şi servicii. Că se numesc „Steaua Dunării”, „La Ponton”, „Danubia”, „Aprilie”, „Plăpumioara”, „Ancora” sau  „Casa cu Smochini”, aici găseşti piscine şi pontoane pentru agrement nautic şi pescuit, bucătării cu cele mai gustoase preparate din peşte, liniştea şi ambientul reconfortant pentru un sejur de neuitat.

            Ne aflăm în peisajul inedit al Cazanelor Dunării, pe glezna carpatină a Ciucarului Mic, dincoace de pereţii drepţi şi stâncoşi ai munţilor Mali Strbac, din Serbia. Aici, fluviul depăşeşte o sută de metri adâncime. Înaintăm spre vest, să ajungem la soclul de piatră al muntelui pe care s-a zidit Mănăstirea Mraconia. În stânga, pe faţa de smarald a fluviului, colorat de reflexia pădurilor verzi, felurite ambarcaţiuni „zboară” sau înaintează ferm, plutind şi tăind în valuri înspumate curentul apei. Unele coboară ancora în „portiţa” de sub viaduct, unde râul Mrăcuna sărută Dunărea. Altele, cele mai multe, asaltează defileul în amonte, spre Dubova şi Cazanele Mari, până la peştera Ponicova. Pasagerii îşi îmbogăţesc albumele cu imagini rare şi spectaculoase ale mănăstirii, surprinsă din suiş de val, sub ziduri de munţi sălbatici şi pleşuvi.

            Lăcaşul sfânt s-a înălţat pe temelia unui vechi observator care, odinioară, avea în grijă dirijarea vapoarelor prin cel ai îngust loc al Dunării. Aici, nu departe de comuna Ogradena Veche, într-un spaţiu care impresionează prin îngustime şi mister, la „loc ascuns” sau „apa întunecată” de umbra munţilor şi strâmtorarea văii, aşa cum transpare din înţelesul cuvântului „mraconia”. Ruinele mănăstirii întemeiate în secolul al XV – lea au fost acoperite de apele înălţate de barajul hidrocentralei Porţile-de-Fier I. În anul 1993 se aşează piatra de început a noului aşezământ de călugări. Biserica are formă de cruce şi este compartimentată în altar, naos, pronaos, pridvor deschis spre Valea Dunării şi contrafortul munţilor abrupţi. De la prima biserică, inundată de fluviu, se mai păstrează doar uşile împărăteşti şi o candelă, în muzeul parohial de la Eşelniţa. De aceea, sfintei zidiri din Mraconia i se mai spune şi „Mănăstirea de sub ape”.

            Ne întoarcem spre Cazanele Mici. Adăstăm în faţa sculpturii cioplite în chip de munte de meşteri fauri temerari, care au avut de învins înălţimea, căldura şi viperele aciuate în crevasele masivului stâncos. Peste strălucirea apelor din golful Mraconia, făptura regelui dac Decebal priveşte solemn dincolo de Dunăre, spre graniţa străvechiului imperiu. Pentru că, pe malul sârbesc al fluviului, de aproape două milenii se află „Tabula Traiana”, o placă memorială antică, monument ridicat de împăratul roman Traian pentru a marca finalizarea drumului militar roman şi marşul trupelor imperiale spre Dacia, în anul 105. Statuia este înaltă de 55 de metri şi lată de 25 de metri. Aceasta a fost sculptată după modelul celei din Muntele Rushmore, din statul american  South Dakota. Este cea mai mare statuie în piatră din Europa şi mai înaltă cu opt metri decât Monumentul lui Hristos din   Rio de Janiero.

            Chipul impunător al lui Decebal a fost reliefat în trup de munte prin efortul a 12 sculptori alpinişti români coordonaţi de Florin Cotarcea. Lucrul s-a întins pe un deceniu, între anii 1994 şi 2004. Opera modelată în făptură  de Carpaţi a fost ideea istoricului protocronist Iosif Constantin Drăgan şi a costat peste un milion de dolari. Prin unicitatea şi dimensiunile ei, statuia atrage vizitatorii şi înnobilează spaţiul cultural românesc. Se dezvoltă în acest fel componenta daco-tracă a identităţii noastre de neam. Şi se reuşeşte! Sub capul Regelui, stă scris în latină: „Decebal Rex – Dragan fecit” (Regele Decebal – făcută de Drăgan). Aşa este!

            Am privit îndelung dincolo de înfăţişarea munţilor, peste timp şi peisaj. Cer albastru de septembrie se lăsa peste linia genunilor de piatră. Regele este acasă! Ţara trăieşte şi-şi construieşte viitorul. Dunărea este tot în frontieră. Şi veghează liniştea noastră! Ca un scut dăruit de Dumnezeu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *