Şi-a coborât în taină pe creştet de Parâng prima zăpadă din fereastra toamnei. Peste zarea albastră, Olimpul Olteniei îşi desenează măreţia, lăsând dorurile să coboare spre păduri şi coline, în sunet lin şi zbor de fulgi firavi. Şuieră vântul peste vălul frunţii şi viscoliri de frunze-mi zburdă prin cărări. Stingheri, nelimpeziţi de rouă, ochii-mi măsoară jocuri de culori. Acolo, sus, sub lăncii de zenit, în risipiri prin ramuri reci şi goale, pădurea-şi numără timpul în bănuţi de frunze. Şi galbeni, şi-arămii, foşnind în zboruri fără noimă, prin vămi de anotimp şi cer.
Crispat şi zguduit de gândul iernii, fagul priveşte însingurat spre grădinile agăţate pe valuri de deal, într-o cuminţenie ancestrală a dăinuirii şi aşezării în rosturile vremii. Sub cuşma albă a munţilor, păduri adânci de molid şi brad învelesc culmile în hlamida unui covor verde, intens şi mândru, ţinând parcă tot mai departe zvonul iernii. Pe uliţi şi drumuri, şerpuind în susul şi în josul coastelor, ori pe văi umbrite de bătrânii nuci solitari şi de cetina brazilor răzleţi, satul îşi pomădează casele cu lumina şi culorile toamnei.
Pe dosurile golaşe din şeile culmilor montane, stânile sunt pustii acum. Prin strungi şi ţarcuri mai trec doar rătăcirile de vânt scăpate dinspre piscuri, privirile reci ale lunii. Turmele au coborât în sat şi s-au ogoit pe plaiurile şi poienele dintre crânguri. Băciţele şi păstorii s-au retras acasă şi împlinesc împreună ritualul de iernat. Mulţumindu-şi gospodarii, de pe miriştile odihnite-n luncă, rodul edafic s-a aşezat în pătule înalte şi pline, ştiuleţii de porumb grei şi sănătoşi fiind mângâiaţi acum de soarele fiecărei dimineţi. Aproape, stau munţii de dovleci aurii, aşteptând să intre-n adăposturi şi să iese-n obiceiuri perene, de sărbătorile iernii.
Prin vii, în piepturi de deal, dincolo de dumbrăvile pictate de penelul anotimpului, mai afli despre culegătorii întârziaţi ai vinului, despre arome de struguri ce se-mprăştie printre culori vegetale. În unele pivniţe, mustul s-a limpezit deja şi vinul adoarme încet în butoaie de stejar. Teascul e neglijat într-un ungher de beci, aşteptând anotimpuri viitoare. În pridvor de lizieră, din smocul de arici al castanilor se desprind fructe dulci şi mari. Se rostogolesc pe covorul fraged de otavă încă necosită, de unde, copiii crăsnenilor le adună în trăistuţe mici.
Printre despletiri de mesteacăn, în sclipiri argintii, Blahniţa scapă de sub curmătura munţilor, alunecând peste bolovănişuri şi întovărăşiri de arini reci, pentru a se uita pe sine, undeva, spre despicătura dealurilor din Săcelu. Prin năluciri de val pierdut în repeziş, păstrăvul spintecă suişul, căutând loc bun pentru nuntire. E octombrie şi el înoată înspre izvoare, să-şi înmulţească oastea! Priviri pesimiste mai caută în sforul apei umbra lostriţei. În ultimii ani, nu au mai apărut veşti, să fi fost văzută! Despre ea se aminteşte azi doar în poveştile pescarilor.
Peste garduri împletite din lăstari de alun, gutuii-şi lasă bulgării de aur. Iarba verde de sub rămuriş este presărată cu frunze galbene şi gutui rupte din luna nopţilor senine. Grăbite, gaiţele ţipă peste potecile uitate sub plopii toamnei. Resemnat, râul murmură-ndelung, legănând la vale frunze vânturate dinspre rămuriş. Cu ochi tandri şi visători, Raluca alege din bolta ramurilor cu frunze aurii, cele mai frumoase gutui şi le aşază cu grijă în coşul nou, împletit din răchită de vecinii ei, renumiţi în sat pentru acest meşteşug. De sub cerul ochilor ei se iveşte multă lumină şi bucurie. Buzele-i par udate de roua fructelor, privirea-i este dusă peste margini de zări căutând amurgul anotimpului. Chipul ei fermecător rămâne câteva clipe în icoana livezii încărcate de podoaba pomilor pe rod şi se pierde apoi în lumea satului, ca un vis rar de dulce binecuvântare. Dincolo de paşii tainicei fecioare, aromele au rămas mai departe, să veşnicească-n sevele din ramuri. Surâsul fructelor se va stinge încet-încet în crugul vremii. Cele mai alese dintre gutui vor lumina însă satul din ferestrele caselor. Să primenească gândul şi să ferească de uitare toamna!