Miza pe Brâncuși

În ultimele săptămâni s-a stârnit un nou scandal având ca subiect moştenirea brâncuşiană, pe care unii cred că o deţin în exclusivitate. Salutăm ştirea, dacă se va confirma, că Ovidiu Popescu va coordona acest centru dedicat memoriei marelui sculptor. Aşa cum îl ştiu toţi pe cunoscutul şi apreciatul ziarist, e greu de crezut că acesta va face compromisuri în această nobilă misiune de a valorifica unica moştenire universală pe care o are Gorjul. Mi se pare cu totul exagerat demersul de a-l acuza pe Ovidiu Popescu că a pactizat cu ”duşmanul”, în speţă Primăria Târgu-Jiu, după ce ani de zile am avut atât de puţine voci distincte pe Brâncuşi. Şi nu înţeleg, explicaţiile mi se par destul de neconvingătoare, de ce Primăria ar fi un duşman şi nu un aliat.
Nu mă număr printre cei care cred că marele sculptor este domeniul unor iniţiaţi, cum se încearcă să ni se spună şi s-a încercat la Târgu-Jiu, Brâncuşi aparţine tuturor. Este adevărat că autorităţile locale nu au făcut nici pe departe ce trebuie pentru acest uriaş tezaur dar  mulţi dintre aşa-zişii oameni de cultură ai Gorjului ar putea avea o jenă când ies pe stradă. Pentru problemele de la Coloană nu a răspuns nimeni  ba, culmea ridicolului, întâmplarea ne este prezentată drept o mare realizare. Nimeni nu a vrut să mai cerceteze şi să pedepsească atentatul împotriva operelor brâncuşiene de la Târgu-Jiu şi nici eşecul amenajării peisagistice. Sunt convins însă că turistic nu îl exploatăm pe Brâncuşi aşa cum ar trebui.
Continui să cred, până la proba contrarie, că un gorjean are datoria de a conduce Centrul sau Centrele Brâncuşi. Ca să fiu rău, ex-directorul Buliga a fost schimbat tocmai în momentul când aflase cu ce se ocupă. Necesara schimbare nu îşi avea rostul dacă ne trezeam cu un nume la nivel naţional care să nu cunoască sufletul gorjenilor. Brâncuşi a cunoscut acest lucru în momentul când a creat operele nepereche de la Târgu-Jiu iar lucrările sale nu pot fi înţelese decât în spiritul de fiecare zi a acestor locuitori, în cheia obiceiurilor şi tradiţiilor locale duse în universalitate.
Nimeni nu poate însă să îl confişte pe Brâncuşi în numele unui interes ”superior” doar de el cunoscut. Am şi eu o întrebare, cu ce sunt mai buni cei care critică permanent şi nu pun nimic în loc decât cei care încearcă să facă ceva dar nu sunt dăruiţi de soartă sau nu sunt lăsaţi? De pe margine toate lucrurile par uşoare dar nu e deloc aşa. Moştenirea Brâncuşi trebuie însă să fie valorificată în interesul gorjenilor şi, bineînţeles, a tuturor românilor. Cei de pe margine riscă să rămână totdeauna pe margine, poate că acest lucru l-a înţeles şi Ovidiu Popescu când a hotărât să se implice. Să-i urăm succes!