IMAGINI ÎN CUVINTE Sub pavăza ramurii de tei

Se lasă zilele spre solstiţiul verii, din livezi ies coşurile pline doldora cu cireşe roşcate, strălucitoare. Sunt bucuroşi culegătorii, rodul este pe măsura eforturilor iar vremea le-a fost prietenoasă de această dată. Copiii îşi încurcă paşii prin iarba înaltă, să ajungă sub ramurile cu fructe mari, împlinite. Agaţă crengile bogate, desprind chitele şi le slobod în săcuiele trase pe braţ, unii îşi prind la urechi cireşe-cerceluşi.

Culesul în livezile cu cireşi vine ca o sărbătoare pentru oamenii satelor, cu toate poveştile ce se ştiu şi se născocesc despre cireşii copilăriei fiecăruia dintre noi. Aceşti pomi maiestuoşi, aflaţi foarte aproape de fereastra fiecărei case sau, ici-colo, pe la porţile bunilor gospodari, îşi coboară poalele peste brâul tulpinii pentru a mulţumi poftele trecătorilor, fără a uita să lase lumii amintiri rare şi legende palpitante din scurta lor dăinuire.

Undeva, de-a dreapta Jiului, în liniştea dealurilor ce coboară în valuri domoale dinspre frunţi de Carpaţi spre lunca lină a râului, ritualul culesului de cireşe este în toi, belşugul acestei veri fiind peste aşteptările sătenilor. Osârdia culegătorilor se întrerupe numai când peste munţi răzbat prevestiri de furtună. În faţa acestei răzvrătiri din văzduhul îndepărtat, firea paşnică a oamenilor nu pare tulburată. Ei cred că ploaia vine ca o ofrandă divină, nu ca un blestem! Sunt împăcaţi că au respectat rânduielile creştine şi cred cu străşnicie în pacea şi rosturile locului.

Sub ochii lor pătrunşi de smerenie şi înţelepciune,  orizontul  devine din ce în ce mai plumburiu. Din adâncimi de nori negri răbufnesc misterioase şi sălbatice tunete urmate de ramuri de fulgere care leagă cerul cu pământul într-un tablou rece şi temător pentru cei mai slabi de înger. De multe ori, toată această frenezie a naturii s-a petrecut şi s-a ogoit departe de glia lor. Peste cireşii împurpuraţi de roade, s-a lăsat doar ploaia, ca o dulce binecuvântare pentru pământul însetat de secetă. Perdele subţiri de stropi răcoritori au fost împinse de vânt, ploaia ambiţionându-se câteodată în prăvăliri efemere de stropi mari, curaţi şi blânzi.

Pe Jiu în sus, acolo unde râul aprig curgător vuieşte îndelung în strânsoarea de cremene a munţilor, rugăciunile şi trăirile evlavioase  ale sătenilor din Hurez, Rugi, Cartiu, Sâmbotin, Turcineşti şi alte aşezări răsplătite cu mult rod de cireşe în livezi de acest iunie blagoslovit de zei, se rostesc în sanctuarul sacru al cetăţii mănăstireşti. Într-un loc ales de Dumnezeu, unde, în zariştea verde la codrului zvelt, se profilează turlele înalte ale bisericii hărăzite pietăţii şi mântuirii.

Este duminica Rusaliilor şi, aici, în Lainci, se ţine slujba cea mare. Vocile arhimandriţilor, preoţilor şi călugărilor se revarsă în valuri de cântec duhovnicesc peste deschiderea munţilor, în cuvinte de taină şi curată îmbărbătare, de milostenie şi iertare, de înţelegere, împăcare şi iubire pentru aproapele nostru, de încredere şi izbândă în viaţă. Sub cupola Domnului, în catedrala credinţei, în curtea mănăstirii şi în pridvorul chiliilor, sunt foarte mulţi pelerini şi mireni. Mulţi năpăstuiţi ai soartei, care au venit aici pentru a îmbrăţişa se pare ultima speranţă, să poată rezista apoi într-o realitate tot mai buimacă şi săracă.

Aici, credinţa întăreşte şi înnoieşte speranţa. Este prima zi de Rusalii. Fiecare dintre cei aflaţi la mănăstire primeşte din partea monahilor ramuri de tei. În credinţa lor, oamenii acceptă acest gest, ca pe un dar divin care să le fie de ajutor în viaţă. Potrivit tradiţiei, Rusaliile sunt nişte persoane urâte, asemănătoare cu ielele, frumoasele sau milostivele, care umblă prin aer şi schilodesc pe cei care lucrează în zilele dinaintea sărbătorii. Ca făpturi feminine mitice, Rusaliile jucau la miez de noapte, cântau şi strigau pe aceia care nesocoteau sărbătoarea, pentru a-i pedepsi.

În săptămâna Rusaliilor este bine să mănânci usturoi. Să nu te culci pe câmp, nici să umbli noaptea pe la răscruce de drumuri, pentru a nu fi pocit de spiritele rele! La Aninoasa, pe Gilort, lucrul femeiesc la spălat, tors, cusut şi ţesut este interzis în aceste zile. La Godineşti, nu se umblă cu flori roşii, să nu te apuce ameţeala! Fetele şi femeile îşi prind la guler pelin şi usturoi, să fie apărate de Rusalii.

Obiceiul purtării leuşteanului şi usturoiului în săptămâna Rusaliilor şi al punerii în scop preventiv de ramuri verzi, mai ales de tei, la stâlpii porţilor, prin casă şi prin grajduri, se mai păstrează şi azi în foarte multe aşezări ale Gorjului şi are menirea de a-i proteja pe localnici şi gospodăriile lor de strigoaice, de furia grindinei sau a furtunilor violente. Cei pociţi de Rusalii erau vindecaţi adesea prin jocul căluşarilor, care aveau puterea de a îmbuna spiritele.

Împăcaţi şi pătrunşi de vibraţia clipelor petrecute în spaţiul sacru al Mănăstirii Lainici, părăsim platoul feeric din grădina Domnului. Lăsăm acolo virtuţile raiului, pacea celestă şi taina credinţei. La vremea când hortensiile au înflorit deja, iar prin frunzişul versanţilor se înfiripă miresme din flori de tei. Apoi, zilele vor curge, prin săptămâna Rusaliilor, spre solstiţiul de vară. Atunci, în cea mai lungă zi luminată de soare din an, Rusaliile se vor sparge, iar oamenii pot să-şi reia treburile lăsate puţin în aşteptare. Întru meritată mulţumire, faţă de sine şi divinitate!

Este iunie şi vara ne primeşte cu bineţe!…