Recurs la Caragiale de alegeri locale

„Într-o ţară ca a noastră, unde când afirmi ceva, nu ţi se cere şi dovezi, unde spiritul public nu are nici un element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărîmul ştiinţei de stat, reaoa credinţă este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputaţiuni. Ca să treci de cel mai curat, n-ai decât să ponigreşti cu ori fără drept pe alţii; ca să te crează lumea om cinstit şi de treabă, n-ai decât să ocărăşti şi să osândeşti în vileag purtarea altora, chiar dacă dânşii au o bună purtare şi mai ales în cazul acesta. Dacă vrei să-nşeli lumea, a zis un filosof, înşeală-o gros, că subţire, nu ţi se prinde. ”, scria Caragiale cu circa 150 de ani în urmă. Acuzarea adversarului a rămas o armă doar că românul reacționează tot mai greu și imprevizibil.

Deși la momentul când scriem aceste rânduri suntem încă în plină campanie electorală, alegătorii au început să conștientizeze că surprizele posibile sunt foarte puține. Iar acestea pot veni doar dinspre alegerile locale, europarlamentarele având un grad redus de interes și un favorit clar în lista propusă de  Coaliția guvernamentală. Alegerile locale au o doză de interes majoră dacă ne gândim la  rezultatele alegerilor pentru primari de la București și alte mari orașe,  pentru a fi scoase din mâna USR, dar și competiții locale cum ar fi Gorjul disputat la Consiliul Județean și  al celor două municipii,  de PSD și PNL. Apropo de gradul de inedit al alegerilor locale,  posibilitatea de mișcare este  redusă și în acest caz  de vreme ce avem un singur tur de scrutin.

La nivelul bătăliei electorale și al programelor aruncate în joc, Târgu-Jiul oferă în acest an un studiu de caz atipic. Se confruntă candidatul PSD care vine din PNL cu cel al PNL, partid care l-a dat afară, iar  Partidul Verde face o figură frumoasă cu un candidat venit din PSD iar pe listele partidelor  mai găsim candidați foști în PSD sau PNL. Vă dați seama de ineditul situației în care pesediștii vechi trebuie să spună alegătorilor că cel pe care îl diabolizau în 2020,  acum e cel mai tare din parcare,  iar liberalii, pe principiul invers, să-și pună cenușă în cap că au recomandat un primar pe care apoi l-au dat afară din partid și că au alte idei mai dinamice.  Și surprizele nu se opresc aici, Verzii fac la Târgu-Jiu performanță  deși  prin țară nu prea există iar experiența a arătat că de regulă  electoratul din orașele mari merge pe doctrina ecologistă/verde după model german. AUR rămâne o mare necunoscută până la scrutinul electoral.

Trăgând linie și adunâd cu doar câteva zile înainte de alegeri, concluzia ar fi că facem mai degrabă un exercițiu democratic, obligatoriu într-o țară normală, decât să reușim să schimbăm ceva. Oltenia și Moldova  nu oferă suspans sau, dacă acesta există, se manifestă la concurenți și nu la electorat. Cu cât lucrurile vor rămâne mai încremenite iar candidații vor fi aceiași, cu steaguri diferite, așteptarea va crește spre un nou ciclu electoral. Și ar mai fi ceva, așa cum ne-a spus Europa într-un mesaj tot mai apăsat, alegerile viitoare de acest tip vor fi după reorganizarea administrativ-teritorială. Dacă aceasta nu se face, putem economisi la bugetul statului măcar banii de alegeri.

Așa ca până la schimbări, mai mult sau mai puțin favorabile românilor, multă înțelepciune pe 9 iunie 2024!

2 Comments on “Recurs la Caragiale de alegeri locale”

  1. Erectile dysfunction treatments available online from TruePills.
    Discreet, next day delivery and lowest price guarantee.

    Viagra is a well-known, branded and common erectile dysfunction (ED) treatment for men.
    It’s available through our Online TruePills service.

    Trial ED Pack consists of the following ED drugs:

    Viagra Active Ingredient: Sildenafil 100mg 5 pills
    Cialis 20mg 5 pills
    Levitra 20mg 5 pills

    https://true-pill.top/

    Inaladuo
    Anthalben
    Collazole
    Rolicytin
    Libroman
    Ostex
    Fluoxetine
    Oxybugamma
    Xorufec
    Paspertin
    Urbol
    Ceflong
    Synapause-e3
    Sinaxar
    Tidact
    Gluvas
    Eliwel
    Doctiverine
    Sumatran
    Hesor
    Flutinax
    Osteofos
    Protium
    Karvidil
    Gastribien
    Bendazol
    Novaxen
    Circuvit
    Ciclofalina
    Xasmun
    Ketzole
    Adatrel
    Correctol
    Brot
    Spirospare
    Avloquin
    Alvastin
    Lansone
    Fludim
    Modipin

Comments are closed.