Vara aceasta şi-a vălurit solstiţiul cu perdele de ploi repetate, însoţite de tot alaiul ceresc, de atâtea alte misterioase dezlănţuiri ale împărăţiilor înalte, sub care dealurile şi-au acoperit poienile şi livezile cu broboade de păduri iar apele s-au slobozit peste genunchii satelor, gata-gata să ia cu ele dorul şi sufletele oamenilor. Sub streaşina munţilor, furtunile zburdă mai lenevos, doar zvonul răspândirii lor mai îndeamnă la cumpătare şi smerenie faţă de sănătatea codrului.
Cu toată foşnirea lor, norii nu-i întoarnă pe oamenii munţilor de la treburile anotimpului. După ce depărtările se lasă limpezite de ofranda cerului, dimineţile respiră dezmierdate prin cuminţenia poienilor, coborând soarele pe fruntea coastelor înroşite de fragi, prin golurile cu afine şi-n obrajii îmbujoraşi ai copiilor care şi-au pus cercei de cireşe la urechi. Plini de nădejdi şi obişnuiţi cu neliniştea munţilor, sătenii din Godeanu trec peste abrupturi pentru a ajunge la ciopoarele risipite în cuminţenia golurilor alpine. Ei îşi duc vara acolo, sus, la îngemănarea vârfurilor cu zvârcolirile cerului, în sălaşurile cuibărite sub grumazul steiurilor şi în preajma stânii.
Tot odorul le rămâne însă acasă, în sat, frăgezind frumos în viscolirea vremii. Fiicele şi nevestele lor se prind în sărbătoarea Sânzienelor, la vreme de solstiţiu. În casă intră spicele de grâu, odată cu protectoarea lor – Drăgaica, zâna trimisă de divinitate în noaptea de 23 spre 24 iunie, să plutească în cântec şi dans peste faţa pământului. Sânzienele sunt zâne bune care aştern rodul peste lanuri, umplu cu bineţe inimile femeilor căsătorite, dăruiesc florilor putere de leac, alungă vijeliile din calea holdelor, îndepărtează suferinţele din viaţa oamenilor. Dătătoare de bunătate, nu uită să-i pedepsească pe aceia care le dezghioacă sâmburele tămăduirii.
De Sânziene se opreşte lucrul. Bătrânii spun că în această zi şi soarele se odihneşte, pentru că este mijlocul verii şi al anului. În satele de pe Jaleş, prin semănături se puneau odinioară rămurele de arin şi oamenii se rugau pentru ploaie fără mană, care să rodească şi să înveselească porumbul. Azi, fetele se pierd în miresmele câmpului cu fâneţe adânci, să culeagă flori albe de sânziene, flori de dăgaică, sânziene galbene şi alte ierburi despre care se crede că sunt bune de leac dacă se adună în acestă zi.
Legendele vorbesc despre Sânziana, fata fecioară, care şi-a împletit cunună din flori galbene în drum spre câmp. Întorcându-se acasă, a zvârlit-o pe casă, spunând: „Cunună de te vei agăţa, voi trăi şi voi avea viaţă lungă, iar de vei pica, voi pica şi eu!” Cununa, neascultătoare, a căzut şi fata s-a sfârşit. Aşa a rămas obiceiul aruncării cununei pe casă. În ajunul sărbătorii, copiii gorjenilor adună sânziene şi fac cununi pentru fiecare membru al familiei şi le aruncă pe acoperiş. Pentru cei care cununa se opreşte pe coamă, este semn de viaţă lungă, mai trişti sunt cei care-şi văd coroniţa picând în ogradă.
La Novaci, băieţii mai merg la horă cu coroniţe de sânziene la pălărie. La Padeş şi Cloşani, fetele poartă la horă flori de sânziene la brâu şi în sân, iar mamele lor se roagă: „Cum se aleg florile din câmp, aşa să se aleagă şi fata mea!” În noaptea dinaintea Sânzienelor, băieţii din Polovragi pun în poarta fetelor dragi coroniţe de sânziene. Iubitele îi surprind şi dacă băiatul îi cade la inimă, în ziua următoare, la horă, acestea le poartă coroniţa, dezvăluindu-şi sentimentele şi acceptând fericirea logodnei. Fetele din Tismana îşi încingeau brâu de sânziene, iar noaptea îşi puneau sub pernă flori de sânziene, să-şi viseze ursitul. Grupul folcloric „Tisa” ne-a convins că obiceiul lor este şi azi o desfătare a spiritului tânăr, o încântare a tradiţiei, o generoasă dăruire pentru frumoas şi neuitare.
Nopţile de Sânziene sunt nopţile fecioarelor. În inconfundabila seducţie a tuturor înţelesurilor timpului, în nopţile acestea toate florile din câmpuri şi păduri erau bune de leac şi vrăji. Prin satele noastre se crede că sânzienele sunt flori cu care se descântă de dragoste, dar nu numai ele sunt înzestrate cu acest dar. Mai sunt şi alte flori, pe care este bine să le cunoşti, să le alegi din buchetul naturii, să le culegi în dimineaţa de Sânziene, în faţa zorilor, pe roua neumblată. Iar pentru ca ele să fie cu adevărat tămăduitoare, nu pot fi culese decât de persoane neprihănite, curate la trup şi la suflet.
Aşa veşniceşte în viaţa omului sărbătoarea Sânzienelor. Cu flori celeste, tonifiante şi purificatoare, plânse în descântecul pilduitor al iubirii şi atinse doar de piciorul desculţ al fecioarelor, pierdut ca o nălucă în roua dimineţilor de iunie.
