„Pe urmele Dacilor”, drumul de plai deschis turiştilor

Autorităţile gorjene, împreună cu custodele ariei protejate Nordul Gorjului de Est, au inaugurat, la sfârşitul săptămânii trecute traseul în circuit „Pe urmele dacilor”, la Polovragi. Acesta pleacă de la poarta peşterii cu acelaşi nume, situată în Cheile Olteţului, urcă pe lângă Mânăstirea Polovragi, trece prin pădurea de castani, ajunge în Poienile de Sus, unde se află monumentul medieval Crucea lui Ursache şi două cetăţi geto-dacice din vremea lui Burebista, după care ajunge în Luncile Olteţului şi coboară din nou în chei, ajungând la Gura Peşterii.

Traseul „Pe urmele dacilor” este de o deosebită varietate, bucurând orice fel de turist, de la iubitorii de caverne, la credincioşii care vor să se roage, în liniştea mânăstirii, la cei care doresc un turism istoric din vremea medievală sau dinaintea Erei Noastre şi până la iubitorii sporturilor extreme. E drept că aceştia din urmă trebuie să se abată puţin şi, în loc să  coboare la final în chei pe drumul forestier, pentru a ajunge din nou la peşteră, pot coborî, în amonte de Cheile Olteţului şi să facă traseul de canyoning, pe firul râului. Traseul a fost amenajat de salvamontiştii gorjeni, cu câţiva ani  în urmă, fiind marcat cu punct roşu, dar abia de acum înainte va fi pus în valoare, printr-o colaborare între autorităţile judeţene şi custodele general al Ariei Protejate Nordul Gorjului de Est, firma Butterfly Effect. Astfel, salvamontiştii vor asigura informaţiile necesare celor care vor să parcurgă singuri traseul, custodele general va construi o instalaţie de transport pe cablu, pentru atragerea turiştilor şi punerea în valoare a zonei, iar Muzeul Judeţean Gorj va asigura ghidajul, zilnic pentru Peştera  Polovragi (în afara zilei de luni) şi în zilele de sâmbătă şi duminică pentru întreg traseul.

Peştera, cuibul dacilor
În conştiinţa localnicilor, se păstrează vie o credinţă conform căreia, liderul spiritual al geto-dacilor, Zalmoxe, ar fi locuit în Peştera Polovragi. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor. Este posibil ca denumirea localităţii şi implicit a peşterii şi mănăstirii, să fie de origine dacică. Această legendă este consemnată şi de Alexandru Vlahuţă în „România Pitorească”, 1901, prin descrierea zeului protector Zamolxe care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea gliei strămoşeşti împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling şi picură şi azi din steiurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplâng soarta poporului dac cucerit de romani. De altfel, una dintre formaţiunile carstice din peşteră a fost denumită “Scaunul lui Zamolxe”. Iar o altă atracţie a peşterii sunt liliecii, care se adăpostesc aici. Peştera găzduieşte acum o colonie de hibernare de aproximativ 300 de lilieci de peşteră din Ordinul Microchiroptera, Genul Rhynophus, numit popular liliacul cu potcoavă, graţie formei de potcoavă a pliului ce le înconjoară nasul.

Crucea lui Ursache, monument medieval
Dacă despre Peştera Polovragi se spune că ar fi peştera lui Zamolxe şi că ar fi fără sfârşit, după unii, iar după alţii că ar străbate dincolo de munţi, în Transilvania, despre Crucea lui Ursache spun ciobanii că atrage fulgerele pe vreme de furtună, făcând să sclipească în flăcări albăstrii comoara ascunsă în cetatea dacică, probabil vechea Arcinna, pomenită de Ptolemeu. Ce se ştie sigur, însă, e că Ursache a fost căpitan de plai, iar crucea de unde scruta zona a fost ridicată în anul 1808, pe Platoul Padeşului din Munţii Căpăţânii şi este declarată monument istoric. Ea se află la cota 1000 şi foarte aproape de cetatea geto-dacă construită pe timpul lui Burebista, în secolele II-I, înainte de Hristos.

Cetăţile, mai puţin cunoscute
Dacii au amenajat, în primă fază, martorul de eroziune „Piramida”, ulterior, patru terase artificiale pe versantul nordic, cât şi fortificaţia patrulateră (18×9 m), construită pe platoul superior. Rolul strategic principal, în cadrul complexului de fortificaţii de la Polovragi, l-a avut „Cetăţuia”, cu panorama pe cursul mijlociu al Olteţului, supraveghind drumul de plai care lega platforma Olteţului cu valea mijlocie a Mureşului. Despre Cetatea Dacică de la Polovragi, în urma cercetărilor arheologice din anii 80, s-a vorbit şi s-a scris în publicaţiile de specialitate.
Platoul Padeşul, cu simbolurile lui, reprezintă punctul culminant al traseului propus şi va fi amenajat potrivit valorii sale. Pentru că platoul se află la cota maximă a zonei, tot aici este şi poziţia optimă din care poate fi admirată şi imortalizată atât Cheile Olteţului, cât şi împrejurimile. Turiştii care au urcat până acum în acest punct, urmând traseul cu bulină roşie, n-au ştiut, mai mult ca sigur, că stau cu picioarele pe o veche cetate dacică, pentru că, după ce au făcut cercetările, arheologii au acoperit zidurile, nefiind păzite, pentru a fi protejate de cei care ar fi avut posibilitatea să le degradeze. Asta pentru că este  cunoscut obiceiul unor oameni de a lua pietre din ruine pentru a le folosi la construcţii, sau de a săpa, pentru a căuta comori. O dată ce, de acum înainte, se va face ghidaj de specialitate din partea muzeului şi, dacă în perspectivă s-ar putea asigura paza, zidurile cetăţii ar putea fi desperite, pentru a fi admirate de turişti, iar acesta ar fi locul ideal unde ar putea fi amenajat un muzeu, mai ales că custodele general are această intenţie, dar nu a stabilit încă locul.

Unul dintre cele mai înguste canioane
Olteţul oferă prin cheile sale un deosebit traseu de canyoning, e drept, fără cascade, dar tocmai de aceea accesibil oricui este echipat corespunzător şi cu o extraordinară privelişte. Dacă nu alegi să faci şi traseul de canyoning, şi revii pe drumul forestier ce străbate cheile, din amonte, la peşteră, ai şansa să auzi  ţipete ce vin, parcă, din fundul pământului, amestecate cu vuietul Olteţului, iar dacă te sprijini de un arbore şi te apleci cu grijă vezi undeva, la 30 de metri sub tine, printre pereţii vertical de stâncă, oameni duşi de apă, plutind pe spate, ca nişte peşti morţi. Dacă alegi să cobori în albie şi eşti echipat cu costum de neoprene şi cască, poţi străbate cheile direct pe apă, când cu picioarul, unde apa e foarte mică, când lăsat pe spate şi luat de apă, când depăşeşte o jumătate de metru. Iar senzaţia de nimicnicie în faţa naturii e cu atât mai mare, ţinând cont de faptul că Cheile Olteţului sunt cotate printre cele mai înguste din Europa, distanţa dintre Munţii Căpăţânii, care reprezintă malul stâng al râului şi Munţii Parâng- malul drept, fiind, pe alocuri, de sub un metro, e adevărat, undeva mai sus, nu acolo pe unde acum, curge Olteţul, aşa că nu există nici un pericol. Cât despre pereţii abrupţi consideraţi maluri în chei, aceştia au înălţimi între 200 şi 300 de metri.
Iată, deci, că această zonă merită să fie vizitată, chiar dacă turiştii aleg doar să viziteze mânăstirea, peştera, care le ia o jumătate de oră, traseul scurt de plai, care înseamnă o oră şi jumătate de urcat la cruce şi la cetate şi o oră de coborât, sau întregul traseu, în circuit, care durează între 4 şi 5 ore.
Circuitul de canyoning are o lungime de circa 3km şi este deosebit de atractiv datorită cadrului natural cu pereţi de 200-300m, mici obstacole, izbucuri şi peşteri. Nu are diferenţe mari de nivel şi cu excepţia neoprenului şi a căştii nu necesită alt fel de echipamente, poate doar banana cu bidonul etanş pentru aparatul de fotografiat. Circuit excelent pentru bodyrafting.
Echipament, instructori, detalii despre circuit sau despre nivelul apei puteţi obţine în cadrul programului România – Gorj – Aventura, www.turismaventura.ro, sediul echipei RGA fiind în Târgu-Jiu.