Odată cu abolirea dictaturii şi cu intrarea ţării noastre în rândul statelor democratice, am adoptat şi o mare parte dintre obiceiurile şi tradiţiile acestora. Astfel, am înlocuit Dragobetele cu Valentine’s Day, ne speriem copiii de Halloween, iar după, spre ai împăca, îi ducem la un McDrive sau la un McDonald’s.
De asemenea, am considerat că este bine să fim tradiţionalişti atunci când a fost vorba să adoptăm legislaţia simplă dar fermă a statelor din Vest, fără lacune sau chichiţe juridice, dar, în schimb, am adoptat cu un elan demn de „alte vremuri şi idealuri” un număr însemnat de „zile mondiale”.
Astfel, avem Ziua Tineretului, Ziua Parcurilor, Ziua Drapelului, Ziua Apei, Ziua Pământului, Ziua Meteorologiei, Ziua Anti – Sida, Ziua Vârstnicilor, Ziua Mondială a Diabetului, Ziua Anti – Fumat, Ziua Proprietăţii Intelectuale, Ziua Muzeelor şi lista, aşa cum intuiţi, poate continua uşor. Numai calendarul Sănătăţii din acest an conţine peste 20 de astfel de sărbători de care medicii şi pacienţii ar trebui să ţină cont şi pe care să nu le lase să treacă neobservate.
Probabil că e clar pentru toată lumea că aceste zile au fost introduse doar din dorinţa de a bifa anumite puncte în programul de integrare europeană, astfel încât cei din Vest să observe cât de dornici suntem să continuăm acest proces.
Cât despre noi, românii, ce să zic? Majoritatea nici nu a auzit până acum de aceste zile, iar cei care au auzit le tratează cu o totală indiferenţă.
Astfel, se poate explica de ce Ziua Tineretului, ce ar fi trebuit serbată la 2 mai, în ţara noastră se desfăşoară de ani buni într-un anonimat profund, cu toate încercările autorităţilor de a face ceva în acest sens. Cursele de biciclete, de atletism sau alte întreceri sportive sunt astăzi deja o amintire pentru cei mai în vârstă şi doar o poveste pentru cei tineri.
Tinerii din ziua de azi s-au schimbat mult faţă de cei din generaţiile precedente. Şi asta nu este neapărat un lucru rău, fiecare generaţie a fost, într-un fel, diferită faţă de cea anterioară dar şi de cea următoare. Stă în firea lucrurilor să fie aşa iar progresul omenirii s-a bazat pe asta. Totuşi, în timp ce în ţările din Vest, există un cult pentru mişcarea în aer liber, pentru sport, pentru activităţi de voluntariat ( şi nu doar în rândul tinerilor), la noi aceste concepte sunt considerate deja perimate.
Copiii noştri preferă în locul unei mingi de baschet sau fotbal claviatura unui computer sau touchscreen-ul unui telefon. În aceste condiţii, nu trebuie să ne întrebăm de ce se eliberează pe bandă rulantă scutiri medicale pentru orele de educaţie fizică sau de ce suntem pe locul II în Europa la proporţia populaţiei obeze.
În Vest, aceste zile mondiale sunt, de fapt, prilej de a face voluntariat, de a atrage atenţia populaţiei în scopul unei implicări mai profunde. La noi, toate evenimentele de acest gen nu sunt, de fapt, decât un nou prilej de discuţii, dezbateri, de mese rotunde şi de analize sterile, fără nicio finalitate.
Putem da vina pe oficialităţi, putem spune că societatea civilă nu se implică, că presa nu trage suficiente semnale de alarmă, dar eu cred că, ţinând seama de aceste proporţii vinovaţii sunt mult mai mulţi.
Poate şi noi, poate toţi…
Jurnalul ce străbate timpul
