Odată cu abolirea dictaturii şi cu intrarea ţării noastre în rândul statelor democratice, am adoptat şi o mare parte dintre obiceiurile şi tradiţiile acestora. Astfel, am înlocuit Dragobetele cu Valentine’s Day, ne speriem copiii de Halloween, iar după, spre ai împăca, îi ducem la un McDrive sau la un McDonald’s.
De asemenea, am considerat că este bine să fim tradiţionalişti atunci când a fost vorba să adoptăm legislaţia simplă dar fermă a statelor din Vest, fără lacune sau chichiţe juridice, dar, în schimb, am adoptat cu un elan demn de „alte vremuri şi idealuri” un număr însemnat de „zile mondiale”.
Astfel, avem Ziua Tineretului, Ziua Parcurilor, Ziua Drapelului, Ziua Apei, Ziua Pământului, Ziua Meteorologiei, Ziua Anti – Sida, Ziua Vârstnicilor, Ziua Mondială a Diabetului, Ziua Anti – Fumat, Ziua Proprietăţii Intelectuale, Ziua Muzeelor şi lista, aşa cum intuiţi, poate continua uşor. Numai calendarul Sănătăţii din acest an conţine peste 20 de astfel de sărbători de care medicii şi pacienţii ar trebui să ţină cont şi pe care să nu le lase să treacă neobservate.
Probabil că e clar pentru toată lumea că aceste zile au fost introduse doar din dorinţa de a bifa anumite puncte în programul de integrare europeană, astfel încât cei din Vest să observe cât de dornici suntem să continuăm acest proces.
Cât despre noi, românii, ce să zic? Majoritatea nici nu a auzit până acum de aceste zile, iar cei care au auzit le tratează cu o totală indiferenţă.
Astfel, se poate explica de ce Ziua Tineretului, ce ar fi trebuit serbată la 2 mai, în ţara noastră se desfăşoară de ani buni într-un anonimat profund, cu toate încercările autorităţilor de a face ceva în acest sens. Cursele de biciclete, de atletism sau alte întreceri sportive sunt astăzi deja o amintire pentru cei mai în vârstă şi doar o poveste pentru cei tineri.
Tinerii din ziua de azi s-au schimbat mult faţă de cei din generaţiile precedente. Şi asta nu este neapărat un lucru rău, fiecare generaţie a fost, într-un fel, diferită faţă de cea anterioară dar şi de cea următoare. Stă în firea lucrurilor să fie aşa iar progresul omenirii s-a bazat pe asta. Totuşi, în timp ce în ţările din Vest, există un cult pentru mişcarea în aer liber, pentru sport, pentru activităţi de voluntariat ( şi nu doar în rândul tinerilor), la noi aceste concepte sunt considerate deja perimate.
Copiii noştri preferă în locul unei mingi de baschet sau fotbal claviatura unui computer sau touchscreen-ul unui telefon. În aceste condiţii, nu trebuie să ne întrebăm de ce se eliberează pe bandă rulantă scutiri medicale pentru orele de educaţie fizică sau de ce suntem pe locul II în Europa la proporţia populaţiei obeze.
În Vest, aceste zile mondiale sunt, de fapt, prilej de a face voluntariat, de a atrage atenţia populaţiei în scopul unei implicări mai profunde. La noi, toate evenimentele de acest gen nu sunt, de fapt, decât un nou prilej de discuţii, dezbateri, de mese rotunde şi de analize sterile, fără nicio finalitate.
Putem da vina pe oficialităţi, putem spune că societatea civilă nu se implică, că presa nu trage suficiente semnale de alarmă, dar eu cred că, ţinând seama de aceste proporţii vinovaţii sunt mult mai mulţi.
Poate şi noi, poate toţi…
Dragul meu, nu e o normalitate ce se întâmplă cu Ziua Tineretului, ci o lege a firii: când unui organism îi merge greu, se-ngraşă, deoarece creierul, pe de-o parte, adună rezerve pentru zile grele, pe de altă parte, aplică legea minimei energii. E o chestie de autoconservare, e primul simptom pe care-l urmăresc TOŢI economiştii şi sociologii pricepuţi şi care se respectă! Urmăreşte cât de vioi sunt TOŢI oamenii care n-au problema zilei de mâine, care au asigurat acoperişul de deasupra capului… Vezi cât de apatic este un om copleşit de griji şi probleme: nici nu mai vede pe unde calcă!
Atunci când acuzăm presa că nu face destul să scoată lumea din casă pentru activităţile pe care le-ai menţionat, e ca şi cum ai acuza presa că nu a scos destui oameni la vot şi-a ieşit tot Băsescu! Nu presa e de vină: ea este oglinda societăţii, indiferent de naţiunea din care face parte. Dar, e bună de cal de bătaie pentru toată lumea, uitându-se că nu e vina oglinzii că-ţi arată că a mai apărut o cută pe frunte, nişte fire de păr alb în plus… Nu e vina oglinzii că îţi arată nişte cucuie sau un ochi vânăt! Ba, chiar poţi să-i mulţumeşti, pentru că, mulţumită ei, ştii exact unde să-ţi pui cataplasma, ca să nu te trezeşti cu ea pe umăr.
Cât or fi băsiştii la putere, atât se va menţine şi criza (indiferent de care – de toate felurile: economică, politică, socială etc), iar criza, oricare ar fi ea, nu este un prilej de ieşit la activităţi sportive decât dacă n-ai alte griji – cazuri tot mai rare de altfel. A, poţi să ieşi în schimb la alte activităţi: box, tir cu diverse chestii – astea mai taie din adrenalină, ca să nu ieşi în stradă şi să deranjezi nişte inşi pe care îi plăteşti doar ca să se îmbogăţească EI! Ţii minte cum era sloganul ăla electoral? „Ei cu ei şi noi călare pe voi” parcă… Ei, s-au ţinut de cuvânt flăcăii! Când au simţit ce mămăligi sunt românii după atâtea manele şi telenovele, s-au prins că sunt în satul fără câini şi şi-au făcut de cap la greu. Omul de rând speră răbdător să-şi poată descărca nervii nu spărgându-le capul (deşi poate că ideea surâde în din ce în ce mai multe minţi…) ci la vot, dar nu-şi dă seama, acelaşi om de rând, cât va fi de FURAT la votul în care speră atâta! Băieţii sunt nişte perfecţionişti! Dacă Băsescu a zis că „nu pot ei fura cât puteţi voi vota”, ei bine, ACUM SE POATE! S-au perfecţionat! E exact cum s-a întâmplat când a venit Hitler la putere – s-a mizat pe imperfecţiunile sistemului democratic, pe instinctele primare ale oamenilor, iar rezultatul s-a văzut!
Ei, având în vedere că omul de rând începe să conştientizeze cele taman scrise, crezi că-i mai vine să iasă de 2 mai la un mic şi-o bere, când tocmai făcuse asta cu o zi înainte iar 2 mai era zi de muncă?
Da, ai dreptate, în Vest abia se-aşteaptă astfel de zile! Ţii minte că şi-nainte de 1989 era la fel? Pentru că era o formă de evadare din cotidian. Dar nu uita că vestul are alt nivel de cultură socială, democratică, iar astea se învaţă încă de la grădiniţă, până devin reflexe condiţionate. La noi, e o problemă cu învăţatul cu ieşitul în stradă – puterea se teme de asta, că nu ştii niciodată cum poate degenera o adunare de câteva sute de mii de oameni necăjiţi, aflaţi întâmplător în faţa guvernului sau parlamentului la o acţiune banală. Şi, ca orice putere ce are conştiinţa faptului că este o putere nedreaptă, opresoare, îşi ia măsuri ca să se perpetueze – în caz contrar, s-ar coborî singură de pe scaunele pe care cu multă nesimţire le ocupă ilegal – susţinerea sa de către o două uniuni intrate ilegal în parlament asta înseamnă.
Ei, cu astfel de generatoare de conflicte pe cap, mai are omu’ chef de 2 mai?