Zburdă la vale izvoarele

 599 total views

Ce face februarie, unde este iarna? se-ntreabă cu nedumerire Lăcrămioara, în ultima ei zi de vacanță. Ar fi vrut să zboare cu sania în strălucirea pârtiei din ulița bisericii, dar anotimpul alb nu și-a adus în sat munții de nămeți, cu care să-i bucure și să-i mulțumească pe copiii din Valea Moregilor. Fără a-și anunța încă retragerea din calendarul acestui an, luna lui februarie a cules un pic de căldură din razele soarelui, rătăcind-o peste văi și coline, de s-au pornit pe plâns și zăpezile care mai rămăseseră uitate prin ascunzișuri nevăzute de soare.

ghiocei
Ghioceii anunță sosirea iminentă a primăverii

Spre luminișuri și unduiri de dealuri plăpânde, pe întinderi peticite în alb și zăvoaie părăsite de concertul păsărilor, lacrimile iernii s-au adunat în șiroiri nărăvașe care au ieșit ici-colo din albiile pâraielor, bulucindu-se dincolo de maluri, până peste drumuri, peste zariști și peste ogrăzile oamenilor. Prin locurile în care sătenii au demonstrat că sunt oameni gospodari, presimțind topirea nămeților și pregătind din timp șanțurile pentru șuvoaiele dezlănțuite de dezghețul neașteptat, iarna călătorește cuminte, hăituită de un nesperat impuls de primăvară în care soarele a mângâiat cu prea multă putere învelișul de nea pripășit prin văioage și dosuri de codru.

Vine primăvara?

Din loc în loc, peste păduri și țarini, răsună vuietul izvoarelor dezmeticite din somnul lung al încremenirii în strânsorile gheții și ale gerului. Din potirul iernii, uitat pe un prundiș înalt din marginea satului, vrăbiile-și potolesc setea. Se-aud cântece vesele prin rămuriș. E foarte aproape primăvara. Undeva, la Padeș, lângă valul buimac al râului Motru, copiii merg să admire câteva cârduri de rațe sălbatice, alte grupuri de lișițe și exemplare de stârci albi și cenușii care au renunțat să mai fie păsări călătoare. S-au obișnuit să rămână aici, ierni și ani la rând, ca niște păsări netemătoare, victorioase între furtuni de zăpadă și biciuiri de viscol, dar foarte apropiate de blândețea și sprijinul localnicilor. Călătoarele au împământenit aici primăvara și-și așteaptă cu bucurie suratele plecate prin țările calde.
Se aude că Baba Dochia și-a răsturnat iarăși căruțele undeva prin munții noștri și-i plină de furie, supărându-se până la nori și-ntunecând vremea cu iscodirile ei. Nu vrea să renunțe la cojoace și simte că i se topesc cărările. Se călătoresc zăpezile spre fluvii și spre mări. Iarna urcă acum spre piscurile înalte din Oslea, Godeanu și Parâng. Sunt încă albe și încărcate căciulile Carpaților. Valuri albe de munți coboară înspre Dunăre. E albă Păpușa. Solitare și încărcate de nea sunt și Parângul Mare, Mohoru, Straja, Oslea, Peleaga, Piatra Cloșani și Piatra lui Stan. Acest lanț de vârfuri, cu năframă de zăpezi încă neveșnicite, veghează ca un zid protector Gorjul, ținutul dăruit de Dumnezeu cu nestemate naturale rămase încă în misteriosul univers al virginității.
Mai la vale, dinlăuntrul pădurilor cu cetină verde, se întrevăd descătușări în ramuri. Suspin de lăstari bate în porțile luminii. Spectacolul înfrunzirii este în pregătire. Mai așteaptă frunzele în cetăți de muguri. Frigul oprește încă miracolul germinării. Aerul crud și purificator, plămădit în vuietul codrilor sănătoși, odrăslește lumea satelor ca un înger proteguitor. Prin grădini au început să zburde miei albi și tuciurii, întinerind turmele și-nveselind timpul cu glasul lor ingenuu. Pe ulițe mai trec căruțe încărcate cu fân, nutreț de susținere între anotimpuri pentru fermierii harnici. La poala dealului, sfredelind perdeaua zăpezilor plânse, lujeri de ghiocei au scos capul să zorească primăvara. Și grădina bunicii este plină de surâsul ghioceilor, zăpezile lor din alb de petale genuine înfrumusețează sufletul și întăresc bucuria vieții.
Vrând-nevrând, resemnată, iarna se retrage spre locuri mai ocrotite sau mai apropiate de împărăția frigului. Ca niște damnați, munții încă-i mai poartă straiele. Undeva, aproape de pridvorul cerului, în Cioclovina, la schit, e multă, tot mai multă smerenie. Aici, zăpada este neatinsă, așteaptă binecuvântarea zeilor. Apoi, furișată pe lângă coloanele de arbori zvelți, iarna se-ntoarce la ceruri. Limpezi și vorbitoare, zburdă la vale izvoarele. E multă frământare în sufletul pădurii. Dinspre soare-răsare se-aude venind primăvara! Dinspre grădină se simte mirosul pur și miraculos al ghioceilor înfloriți. E un nou început de viață. Se-ntinerește iar natura!