Situaţia bisericii din judeţul Gorj în anii 1911-1912 o regăsim, în continuarea celor prezentate în numerele anterioare, în lucrarea aflată la biblioteca din cadrul Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale, intitulată „EXPUNEREA SITUAŢIUNEI JUDEŢULUI GORJ PE ANUL 1911-1912”, prezentată Consiliului General Judeţean la deschiderea sesiunii ordinare din 15 octombrie 1912.
Din punct de vedere a jurisdicţiei bisericeşti, judeţul Gorj era împărţit în 146 de parohii, alcătuită fiecare, potrivit legii, dintr-un număr de cel puţin 200 de familii. Existau foarte puţine parohii în judeţ, care aveau un număr sub 200 de familii, şi aproximativ 20 unde se simţea iminent nevoia de a se înfiinţa noi parohii, deoarece populaţia era compusă între 300 şi 600 de familii, dar, pe de altă parte, din cauza lipsei de personal, nu se puteau înfiinţa acestea atât de solicitate de enoriaşi şi cerute chiar de preoţii deservenţi. Din totalul de 146 parohii în care era împărţit judeţul, 3 erau urbane şi restul parohii rurale.
Elemente ale vieții bisericești în Gorj
În afară de parohia Căleşti care se întreţinea din fonduri proprii, având un trup de moşie testat la anul 1828 de Gheorghe şi Smaranda Zagorianu, toate celelalte parohii din judeţ erau întreţinute de stat, plătind personalului, potrivit gradului său de studii.
Preoţilor cu seminarul de gr. I câte 60 de lei lunar, preoţilor cu seminarul de gr. II câte 100 de lei lunar, preoţilor licenţiaţi în teologie câte 150 de lei lunar, la parohiile rurale şi 200 de lei la parohiile urbane şi câte 60 de lei pe an pentru întreţinerea fiecărei biserici, dacă sunt mai multe biserici în parohie, şi 120 de lei anual dacă este numai o singură biserică în parohie.
Pe lângă cele 146 de biserici parohiale, mai erau în judeţ 101 biserici filiale rurale şi 2 filiale urbane. În total, în judeţ existau 243 biserici, care funcţionau.
Treizeci şi opt din bisericile judeţului erau în construcţie din nou de zid, zece în proiect pentru primăvara anului următor şi trei în reparaţii.
Personalul celor 146 de parohii din judeţ era compus din 135 parohi şi 10 supranumerari, cu 296 cântăreţi, dintre care 288 în parohiile rurale, 8 la bisericile din oraş şi 9 paracliseri, dintre aceştia 5 în oraş şi 4 la ţară.
Dintre cei 142 de preoţi rurali, 4 erau licenţiaţi ai facultăţii de teologie, 28 ai seminarului de gradul al II-lea, 104 absolvenţi ai seminarului de gr. I şi 6 erau grămătici. Iar la oraş erau 3 licenţiaţi în teologie şi 2 absolvenţi ai seminarului de gradul I.
Fiecare dintre aceşti preoţi îşi făcea datoria potrivit cunoştinţelor pe care le avea şi după cerinţele legii. În tot cazul, influenţa preotului era mult mai simţită la ţară decât la oraş, aşa cum se explica şi faptul că populaţia rurală era mult mai ataşată de biserică decât cea de la oraş, şi respecta sărbătorile şi repausul duminical mai mult din convingere decât de teama de a nu cădea victimă rigorilor legii.
Pe lângă bisericile de mir din judeţ, mai existau şi 2 mănăstiri de călugări: Tismana şi Polovragi, şi 4 schituri: Crasna, Lainici şi Cioclovina, întreţinute de stat, şi Locurile Rele, întreţinute de caritatea publică.
La Mănăstirea Tismana se găsea ca personal: 1 protosinghel care era şi stareţul mănăstirii, 2 iermonahi, un ierodiacon, 2 cântăreţi cu un număr de 22 de monahi. La Mănăstirea Polovragi se găsea 1 arhimandrit ca superior şi 2 cântăreţi. La Schitul Lainici 1 arhimandrit ca îngrijitor şi 4 monahi. La Schiturile Cioclovina, Locurile Rele şi Crasna se găsea câte un îngrijitor care era un ieromonah şi câte un cântăreţ; la Schitul Crasna era ca îngrijitor un preot de mir.
În afară de Mănăstirea Tismana, Schiturile Locurile Rele şi Lainici, care se găseau în stare bună, toate celelalte mănăstiri şi schituri erau în stare de ruină, iar atâta timp cât statul nu va lua măsuri de restaurare a acestor monumente, vor servi ca o frumoasă amintire de „credincioşia celor vechi”.
Cristina Vasiloiu
