Un Cântec Ucis

În ultima vreme, cel puţin pe plan local, ne-am obişnuit ca Editura Măiastra, ce-şi are  sediul în cadrul Tipografiei ProdCom, să ne surprindă cu tot felul de  apariţii editoriale, din ce în ce mai alese. Astfel, la începutul săptămânii, aici a văzut lumina tiparului o nouă carte, cred eu de mult aşteptată, care vine să umple un gol lăsat acum trei ani, când omul Dumitru Bunoiu a plecat dintre noi. Cartea aparţine cunoscutului scriitor local Ion Şoldea, bun prieten cu regretatul Bunoiu Dumitru, şi se vrea a fi un omagiu adus activităţii şi personalităţii acestuia. Nu o să abordez conţinutul acesteia pentru că, ştiind despre prietenia dintre cei doi, despre proiectele lor comune şi cunoscând profesionalismul domnului Şoldea, sunt convins de interesul pe care-l va provoca în rândul celor ce-şi desfăşoară activitatea în învăţământ, dar şi la nivelul întregii noastre comunităţi.
Dumitru Bunoiu nu a fost doar un dascăl (chiar aşa de-ar fi fost, oricum era îndeajuns), el a fost un animator cultural, un prieten, un formator de conştiinţe şi destine.  Ca profesor şi director, şi-a împletit destinul timp de 30 de ani cu liceul ”Gheorghe Magheru”, unitate la a cărei modernizare şi dezvoltare a contribuit, punându-şi amprenta  într-un mod decisiv. Aici a reuşit să catalizeze în jurul lui activitatea tuturor tinerilor talentaţi din liceu, dar şi din judeţ, promovând prin toate mijloacele valorile autentice din rândul elevilor. De nenumărate ori, s-a zbătut să obţină finanţări pentru publicarea de cărţi, CD-uri muzicale sau pentru burse  acordate elevilor pe care i-a întâlnit poate doar o dată, dar care aveau o singură „vină” –  erau talentaţi. A crezut enorm în oameni şi, în special, în tineri, la care ţinea în mod deosebit. Optimismul dumnealui nu i-a permis niciodată să vadă şi mizeriile din jur, să vadă compromisurile şi micimea unora dintre semenii lui. Avea un pronunţat simţ al dreptăţii şi al corectitudinii duse până la extrem.
Odată cu dumnealui, parcă a trecut şi vremea directorilor ce se confundă cu şcoala. E vorba de acei directori care vin primii în şcoală şi pleacă ultimii, pentru care ziua de muncă are minim 12 ore, pentru care ziua de duminică este zi de lucru, care mănâncă  pe fugă, dar care pot să-ţi spună pe de rost numele fiecărui elev din şcoală, cu ce probleme se confruntă acesta sau numărul de şuruburi în care este fixată fiecare bancă din şcoală.
Iată de ce acum, când simţim mai apăsat ca niciodată lipsa unor valori şi a unor repere morale, apariţia acestei cărţi este bine-venită. În plus, aceasta are şi rolul de a face o reparaţie morală şi de a-l readuce în conştiinţa noastră, pe unul dintre marii profesori şi oameni ai urbei noastre. Nu pot decât să vă invit la lectură şi o să închei cu prima frază din carte: „Ce repede trece timpul! Nici nu observi când trece. Când mai repede, când mai încet, purtându-ne într-o direcţie necunoscută. Nu de puţine ori, seara târziu, mi-am pus întrebarea: «Ce este viaţa?» ”.