Nu voi încerca în cele ce urmează să mă plasez de partea uneia dintre taberele politice care susţin că am ieşit din criză(Puterea) sau că, dimpotrivă, ne afundăm şi mai rău de la zi la zi(Opoziţia). În România s-a ajuns până acolo în care principala îndeletnicire a celor care fac politică este să nu spună adevărul, să îl cosmetizeze uneori sau chiar să mintă cu neruşinare. Indiferent de cele spuse de politicieni, românii o duc din ce în ce mai greu cu venituri în scădere şi inflaţie galopantă. Probabil că dacă am fi fost în anii de după 1990 lumea ar fi ieşit în stradă cu mic cu mare dar lucrurile s-au mai schimbat, mai întâi că au dispărut generaţiile ”revoluţionare”, acum fiecare e doar pentru el, şi a doua că a apărut nesiguranţa locului de muncă cu întregul arsenal de rate şi alte obligaţii care trebuie plătite la bănci, orice s-ar întâmpla. Dacă avem acum o populaţie care nu îşi strigă nemulţumirile în stradă o datorăm nu intimidărilor Puterii ci altor conjuncturi, fiind aici de amintit cunoscuta vorbă românească că ”Frica păzeşte bostănăria”.
Se poate vedea însă cu ochiul liber că lucrurile nu evoluează pe direcţia cea bună. Cu toate că ITM-ul se luptă ”vânjos” cu munca la negru, e drept că doar pe la televizor, şomajul real şi munca fără acte legale sunt sporturi naţionale şi în Gorj. Au fost firme din Gorj, îndeosebi cele care mai prestează în domeniul construcţiilor, anunţate să îşi ia liber primele două săptămâni din mai. Nu credem că acest concediu forţat să fi avut legătură cu ideea de ”sfârşitul lumii”, cum ne anunţau nişte afişe. Cât despre şomaj, el atinge în unele localităţi cote dramatice, un primar descriind foarte plastic această situaţie cu o comparaţie cu epoca comunistă, atunci doar câţiva nu aveau serviciu, acum doar câţiva lucrează. Chiar dacă ajutoarele şi alocaţiile de tot felul încă se mai dau iar cârciumile nu duc lipsă de clienţi, spectrul sărăciei muşcă necruţător din toţi. Etalonul vieţii românilor, îndeosebi al celor din mediul rural, este ştevia ca mâncare şi second – hand-ul ca îmbrăcăminte. Vă mai amintiţi de primii ani după Revoluţie când toţi sperau că se vor îmbogăţi ca J.R. din Dallas?E de rău şi acest lucru nu trebuie să îl vedem la televizor-pe canalele mogulilor-ci îl simţim, din nefericire, în viaţa de zi cu zi. Cine crede că situaţia se va schimba în bine foarte rapid, indiferent de culoarea politică a Puterii, s-ar putea să aibă mari deziluzii.
Ni se tot spune de reformă şi integrare şi de modernizare, doar că ţăranul nostru s-a întors în perioada interbelică cu unelte şi vite, cu forţă de muncă redusă din pricina vârstei la unii şi a lenei la alţii. Căci nimeni nu vrea să muncească pământul care ar trebui să asigure măcar hrana de zi cu zi. Toţi aşteaptă subvenţii, sămânţă nu ştiu de care dar nu se gândesc să trudească pe ogorul străbun cum au făcut de atâtea generaţii. Poate că şi guvernanţii ar trebui să înţeleagă că dacă industrie nu avem măcar agricultura de subzistenţă să o practicăm. Satul românesc arată din plin cum stăm cu criza şi acum mai sunt, mai mici sau mai mari, pensiile datorate ”epocii de aur”. Ce va urma, însă, în doar câţiva ani, Dumnezeu cu mila!
