Vasile Lascăr s-a născut pe meleagurile Gorjului, la Şomăneşti, în data de 3 noiembrie 1852, fiind cel mai mic dintre cei patru fii ai lui Manolache şi Raluca Lascăr. Tatăl său a fost pe rând pitar, serdar, iar după ce s-a stabilit, în 1842, la Târgu Jiu s-a căsătorit cu Raluca Urdăreanu, urmaşă a unei vechi familii boiereşti gorjene. După ce a absolvit cursurile primare şi gimnaziale, tânărul Vasile Lascăr a urmat liceul din Craiova, iar în 1872 a plecat în Franţa, unde s-a înscris la Facultatea de Drept din Paris. Izbucnirea Războiului de Independenţă îl determină să se întoarcă în ţară şi se înrolează voluntar în miliţia oraşului Târgu Jiu, deşi fusese scutit de recrutare.
Descentralizarea administrativă, lărgirea autonomiei locale, încurajarea iniţiativei private şi depolitizarea aparatului administrativ sunt principiile care au stat la baza reformei comunale iniţiată de Vasile Lascăr, principii care îşi păstrează valabilitatea şi în ziua de astăzi.
Calităţile de om politic şi realizările sale ca ministru îl vor impune ca unul din posibilii succesori ai lui D.A. Sturdza la şefia Patidului Naţional Liberal, alături de Spiru Haret şi Ion I.C. Brătianu. Moartea sa prematură, la 22 martie 1907, în urma unei pneumonii, va lăsa un gol în viaţa politică a ţării, aşa cum reiese şi din telegrama expediată de şeful guvernului: ,,Ţara întreagă resimte pierderea dureroasă a unuia din cei mai valoroşi fii ai săi”.
Despre viaţa şi activitatea lui Vasile Lascăr au apărut, până în prezent, două biografii: prima în anul 1914, scrisă de M. Theodorian-Carada, un vechi admirator şi prieten, iar a doua şi cea mai amplă, în anul 2000, autor fiind Nicolae Mischie. Ambele tratează, însă, succint perioada când Vasile Lascăr a îndeplinit funcţia de primar al oraşului Târgu-Jiu, aşa că, pe baza documentelor de arhivă, am încercat o călătorie în timp, în urmă cu mai bine de 130 de ani, pentru a vedea cum arăta oraşul şi cum s-a schimbat în timpul mandatului său.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Târgu-Jiu, deşi capitală de judeţ, era slab dezvoltat economic şi din punct de vedere al infrastructurii. Strada Unirii împărţea oraşul în două culori sau circumscripţii: culoarea galbenă în nord şi culoarea albastră în sud. Existau două pieţe: piaţa principală lângă primărie şi piaţa mică lângă capela Sf. Împăraţi Constantin şi Elena.
În anul 1880, oraşul de pe Jiu avea o populaţie de 3322 de locuitori, dintre care 1257 bărbaţi, 1072 femei, 515 băieţi şi 478 fete. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor erau români, dar existau şi 40 de evrei, 139 de nemţi, 25 de unguri, 23 italieni, 42 sârbi, 5 greci şi 1 englez. În ceea ce priveşte categoriile sociale şi profesionale, în oraş erau 37 proprietari, 108 funcţionari, 84 elevi, 7 preoţi, 190 agricoli, 81 băcani, 3 abagii, 14 fierari, 6 lumănari, 45 cizmari, 4 cojocari, 329 servitori, 33 olari, 15 zidari, 19 lăutari, 8 potcovari, 6 birjari, 5 grădinari, 2 morari, 6 croitori, 2 croitorese, 4 măcelari, 5 bărbieri, 2 pescari, 1 mecanic, 1 tabac, 1 fabricant de bere, 1 spiţer, 7 brutari, 3 simigii, 4 bragagii, 10 avocaţi, 4 medici, 2 ingineri, 4 tapiţeri, 1 modistă, 1 legător de cărţi, 3 cafegii, 1 ceasornicar, 1 hăinar, 3 tinichigii, 2 dogari, 4 boiangii, 5 calfe, 12 ucenici, 1 cercelar, 5 braşoveni, 4 telegrafişti, 2 plăpumari, 5 spălătorese, 177 servitori şi 12 militari.
În cursul anului au avut loc 27 de căsătorii, 103 naşteri şi 128 decese. Ca stabilimente industriale în Târgu Jiu exista o berărie, care producea anual 25 hectolitri de bere, 2 ateliere de lumânări, o tăbăcărie şi 2 mori, care produceau un venit anual de 8000 lei. Agricultura constituia principala ocupaţie şi sursă de venit a locuitorilor, cultivându-se 450 ha cu porumb, 4 cu orz, 3 ha cu cartofi, fasole, mazăre, varză, ceapă şi obţinându-se circa 20 375 hectolitri porumb, 875 grâu, 175 rapiţă, 660 orz şi 406 alte cereale. Aceste date statistice ne oferă o imagine de ansamblu despre cum arăta Târgu-Jiu în anii 80 ai sec. XIX, un oraş patriarhal, centru administrativ şi politic, în care meseriile şi ocupaţiile tradiţionale, ca ,,braşoveni” şi ,,lumânari” coexistau cu cele moderne, ca avocat, medic, inginer, în care noul se întrepătrundea cu vechiul.
Cristian Grecoiu
