Statul de drept  și grupurile infracționale organizate ale procurorilor

 

Sosiți la București în aceste zile, liderii europeni ne-au bătut pe umăr prietenește, au dat-o chiar pe sufletul românului cu discursuri sau expresii în limba română și au încercat să ne facă să ne simțim acasă în marea familie europeană. Din păcate, nu a fost decât o întâlnire de fațadă, după atâția ani de apartenență la Uniunea Europeană realizăm că nu am depășit statutul de rudă săracă iar aparenta noastră conducere rotativă se rezumă la ”scaltoacele” care le primim pe tema statului de drept. Da, toți liderii europeni ne-au livrat placa cu apărarea statului de drept și cu blocarea unei eventuale amnistii și grațieri dar nu au rostit nici măcar un cuvințel despre abuzurile statului de drept, cele mai multe ale procurorilor din România. Cine mai credea că la Bruxelles nu se știe adevărul suferă o crudă deziluzie, se cunosc abuzurile dar atât timp cât au de suferit doar românii nu se pune. Iar politicienii români nu se pun nici ca cetățeni, țintele statului de drept au fost, cel mai probabil, cei care s-au vândut scump în materie de ”comenzi” europene. Cam asta se întâmplă și în aceste zile când francezii încearcă să ne impună niște fregate pentru înzestrarea armatei deși intervalul de punere la dispoziție este dublu față de cel propus de olandezi și italieni! Rămâne de discutat dacă prețul cel mai mic poate conta într-o asemenea achiziție.

Dar pentru că vorbeam de statul de drept atât de citat de oficialii europeni, să nu credem că în Franța, Italia sau Germania ar fi fost tolerate abuzurile procurorilor din România. S-a putut vedea că Jandarmeria franceză, mult mai dură în intervenții decât cea românească, nu a fost nici măcar întrebată de duritatea prestațiilor sale asupra ”vestelor galbene”,la noi președintele Iohannis a pus sub semnul întrebării chiar statul deoarece nu s-a reușit realizarea unui anumit proiect pregătit în laboratoare, adică preluarea sediului Guvernului și a altor instituții publice. Întorcându-ne la statul de drept, am putut afla în ultimul timp că la DNA Ploiești și DNA Oradea au funcționat ”grupuri infracționale organizate” alcătuite din procurori. Adică slujbașii statului au făcut dosare false și au șantajat uneori chiar judecătorii pentru sentințe favorabile. Credeți că doar la Ploiești sau Oradea s-au întâmplat asemenea nenorociri, eu sunt convins că am putea avea și alte exemple cu procurorii tineri care au ars etapele și au fost promovați în ”elita” DNA. Bineînțeles, toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat fără complicitatea Laurei Codruța Kovesi, promovată după același model, dar acesteia nu i se va întâmpla nimic pentru că așa a fost ordinul…european. Cu siguranță însă, LCK și alții ca ea nu vor fi aduși niciodată într-o funcție europeană pentru că prietenii știu de ce. Problema este că orice ”penal”, cum îi place să spună președintelui, poate să pună sub semnul întrebării acest statut și asta cu atât mai mult cu cât președintele este un protejat al sistemului, după cum s-a văzut. Justiția românească trece prin momente grele dar asta în primul rând pentru abuzurile și compromisurile făcute.

România este în fața unei perioade interesante în care pare că este băgată în seamă. Diin nefericire, politicienii români au fost anihilați și vom constata după șase luni că nu am câștigat mai nimic,  poate, eventual, notorietate. Dacă abuzurile statului de drept nu vor fi sancționate, foarte puțini dintre români vor mai avea încredere în acesta iar Europa va înțelege și mai puțin ce se întâmplă la poale de Carpați. Dar voința și decizia trebuie să ne aparțină nouă!