La Sfântul Andrei se încheie socotelile toamnei!

 34 total views

Toamna a încărcat cămările! Îşi pune acum uneltele la cingătoare şi se retrage spre adâncimi de codru, să se piardă încet-încet prin mătasea timpului. Ştie unde se duce! În templul ei, natura îşi rânduieşte cu folos anotimpurile şi le sloboade în nemărginirea zărilor. În liniştea din pridvorul casei, sătenii retrăiesc tradiţia şi orânduiesc viaţa. De Ovedenie, ei veghează lângă o strachină cu apă şi o lumânare aprinsă lângă ea. Îşi doresc ca această zi să fie posomorâtă, cu burniţă şi ceaţă, pentru ca anul care vine să fie bun şi îmbelşugat. Unii îşi spală ochii cu apa din strachină, să le fie binecuvântată vederea! Alţii cred că în această zi se deschide cerul, iar cei care vor vedea pe Maica Domnului, vor avea mare noroc.

Sf. Andrei este considerat a fi și ocrotitorul întregii Românii.
Sf. Andrei este considerat a fi și ocrotitorul întregii Românii.

Toate socotelile toamnei se încheie la Sfântul Andrei, la sărbătorirea celui care i-a creştinat pe români. Pe unde a trecut, Sfântul a suferit bătăi, a fost aruncat în temniţă şi schingiuit de păgâni. Sfântului i se atribuiseră mai multe însuşiri. E stăpânul mai mare peste turme, vite şi fiare. E stăpânul lupilor cărora le împarte prada. Este sărbătorit pentru a feri pe om de animalele răpitoare, de jigănii şi chiar de stafii, care în noaptea de Andrei joacă şi se bat pe la răspântii sau în preajma caselor vechi şi părăsite. Pentru toate acestea, Sfântul Andrei s-a sacrificat pe sine.
Pe vremuri, când ţăranul era neprihănit şi plin de evlavie, iar televizorul nu intrase încă în casa lui, se credea că noaptea de Sântandrei este noaptea strigoilor. După lăsatul nopţii, sufletele rele ieşeau din trupuri, se transformau în animale şi aduceau daune oamenilor. De frica acestor fantome, sătenii mâncau seara usturoi şi udau cu moale de usturoi încuietorile de la uşile caselor şi ale acareturilor din ogradă, să fie feriţi de rău. Întorceau vasele cu gura la vatră. Aprindeau focuri pe la porţi şi în răscruce de drumuri. Pentru alungarea vârcolacilor, sătenii se rugau şi participau la ritualuri magice.
În această zi nu se lucrează, pentru ca gospodăriile să nu fie atacate peste iarnă de haitele de lupi. Prin aşezările gorjene din preajma munţilor, zilei de Sfântul Andrei i se mai spune şi Ziua Lupului. Gospodarii nu merg la lucru, să-şi protejeze vitele de umblarea lupilor şi nici ei să nu fie primejduiţi de jivine când pleacă pe drumuri de munte.
La Pocruia este zi de bâlci. Se întâlnesc aici meşteşugarii din această parte a Olteniei, cu cele mai căutate dintre produsele lor. Se cumpără urcioarele şi ulcelele de pământ, vasele mari de lut smălţuit pentru păstrarea legumelor şi fructelor. La mare căutare sunt tâmplarii şi dăogarii. Ei sunt vestiţi pentru iscusinţa cu care lucrează din lemn de salcâm şi stejar butoaie şi fucii pentru ţuică, putini şi butii pentru alte trebuinţe ale gospodăriilor ţărăneşti. A început să se povestească despre rotari, ei nu se mai văd prin târg, sunt tot mai rari, utilajele mecanice moderne au înlocuit carul şi căruţa lor, purtate de proverbialele roţi de lemn, cu butuc, spiţe şi năpalţi ciopliţi la mână şi strunjiţi în tejghea.
Sărbătoarea Sfântului Andrei este o zi primită pentru vrăji şi farmece. La Padeş, Topeşti, Runcu, Preajba, Muşeteşti, Crasna, Baia-de-Fier, Novaci, Polovragi şi în alte localităţi cu tradiţii păstoreşti, băciţele se opresc din lucrul în casă, dar încleştează pieptenii în caierele de lână, să se-ncleşteze astfel şi gura lupilor, să nu mănânce oile. Prin multe sate din judeţ, localnicii pun boabe de grâu la încolţit, să vadă cum va fi recolta anul următor. Dacă la Anul Nou, grâul din vas va fi viguros, aşa se va arăta şi în lan la primăvară! În alte aşezări, copiii pun în sticluţe cu apă rămurele de măr şi păr, pe care le denumesc după numele fiecărui membru al familiei. Dacă la cumpăna dintre ani, rămurelele sunt pline de flori, va fi semn bun pentru stăpânul casei. Cu aceste rămurele înflorite, copiii vor sorcovi pe mai marii casei. Din acest obicei se înfiripă şi versurile urării: „Să trăiţi,/Să înfloriţi,/Ca un măr,/Ca un păr,” …
Suntem dincolo de mijlocul postului şi frigul se reîntoarce în sat. Trosneşte iarăşi fagul în sobă. Se învăpăiază jarul. Pe tăpşanul încins se coc mere roşii, culese din livada casei. La o ceaşcă de ţuică fiartă, sătenii pun în tangaj nevoile casei pentru anul viitor. Răbdători şi înţelepţi, ei găsesc calea de succes. Sunt aşezaţi la vorbă şi aşteaptă mulţumiţi sărbătorile. Îşi doresc o iarnă blândă şi adevărată.
Şi cred că aşa va fi!