Biblioteca Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale păstrează un exemplar din ,,Buletinul Comunal al Oraşului Târgu-Jiului” (Nr. 4 din 16 octombrie 1921), din care aflăm informaţii despre starea Şcolii Primare de Băieţi nr. 2 din Tg.-Jiu la 1 octombrie 1921:
Şcoala Primară de Băieţi în 1921
,,La nr. 4549/1921, am onoare a vă comunica mai jos nevoile materiale ale acestei şcoli, de a căror satisfacţie depinde buna ei funcţionare. Starea salelor de clasă este cât se poate de rea: nespaţioasă, întunecoase, igrasioase şi aşezate în afară de raza circumscripţiei şcolare, din care cauză copiii din stradele de sud ale oraşului, mai ales mahalaua Botorogi, săraci, dezbrăcaţi şi desculţi sunt nevoiţi a parcurge pe timpul greu de iarnă aproape 6 km. Nu se poate ţine ordine şi curăţenie în interior şi în curte, iar cursurile sunt turburate de zgomot, din cauză că în acelaşi local şi curte funcţionează 2 şcoli (Nr. 2 şi 1 de băieţi), iar latrina este insuficientă pentru ambele şcoli şi defectuoasă. Şcoala noastră nu e decât o închisoare în care viitori cetăţeni ai oraşului sunt condamnaţi să-şi zdruncine sănătatea tocmai în vârsta cea mai fragedă, iar latrina este un focar de infecţie în centrul oraşului. Dovada despre aceasta este faptul că mulţi părinţi din această circumscripţie şcolară (ex. Dr. Hasnaş, Dr. Paulian etc.) şi-au dat copiii la şcoala nr. 1, care are săli ceva mai bune. Nu există comună urbană, chiar nereşedinţă de judeţ, în toată România, care să stea aşa de rău ca oraşul nostru. Târgu-Jiu nu s-a învrednicit să-şi construiască măcar un local propriu pentru şcoalele primare. Dintre toate localurile improprii însă, cel mai nenorocit este al nostru. Chiar comunele rurale au rămas puţine în urma Târgu-Jiului în această privinţă. Extraordinar de surprinzător cum diferiţi edili comunali de pe vremuri s-au putut gândi la facerea unei prea frumoase grădini publice, la iluminatul cu electricitate şi la construcţia unui aşa de luxos şi artistic palat comunal, cum puţine oraşe au, mai înainte de a avea localuri igienice pentru şcolile primare, în care fiecare cetăţean îşi petrece cel puţin 4 ani din viaţă, tocmai la vârsta când sănătatea sa e mai periclitată. Cele dintâi lucrări sunt frumoase, plăcute, folositoare chiar; pe când localurile de şcoli primare sunt cele mai necesare localuri publice. Nu ştim cui să atribuim această stare nenorocită, alarmantă chiar, lipsei de bunăvoinţă a diferiţilor edili comunali de vremuri sau nepăsării corpului didactic? Actualul corp didactic îşi face datoria dând alarma şi rugând stăruitor pe dl. Primar al oraşului a lua măsurile necesare pentru construirea unui local propriu, după planul model al Casei Şcoalelor, pentru Şcoala de băieţi nr. 2, în centrul circumscripţiei şcolare şi cu locuinţă pentru director, potrivit legii şi după cum au alte oraşe şi chiar sate. Până la facerea acestei construcţiuni este drept şi legal ca să se închirieze de către comună o locuinţă pentru director, deoarece locuinţa în natură şi combustibilul sunt după lege drepturi ale directorului pentru surplusul de muncă ce depune mai mult decât ceilalţi institutori. Indemnitatea de chirie în bani nu răsplăteşte acest surplus, întrucât ea este primită şi de ceilalţi institutori de la stat. Dacă ceilalţi directori n-au cerut acest drept, cauza este că ei locuiesc în casele lor proprii, nu plătesc chirie, iar indemnitatea de chirie pentru ei ar constituie deci un adaos la salariu. Lucrările de cancelarie fiind multe şi efectuându-se numai de director personal, care predă şi cursuri la clasa sa, nu pot fi terminate în timpul zilei şi deci urmează a fi făcute şi în orele de seară. De aceea e absolut necesară instalarea luminii electrice (un singur bec bun) în cancelaria şcolii. (…)Nevoile care urmează a fi satisfăcute anual sunt: plata servitorului, combustibilul necesar şcolii şi locuinţei directorului, aproximativ 10 stânjeni de lemne, mici reparaţii şi văruitul localului de 3 ori pe an, inclusiv uşi ferestre, împrejmuirea, dependinţele, măturatul coşurilor şi deşertarea latrinelor, imprimate şi registre, speze de cancelarie, inclusiv creta şi bureţi, cheltuieli mărunte pentru întreţinerea curăţeniei şi încălzitului localului (măturii, peri de scânduri şi păianjeni, pânză pentru scânduri, praf şi geamuri, vase de apă, saci, ferestrău, pile, cuie, chibrituri etc.), cărţi şi rechizite pentru elevii săraci, iluminatul cu petrol a camerei servitorului. Toate nevoile materiale ale şcolii notate mai sus, potrivit art. 76 din legea învăţământului primar, sunt în sarcina comunei. Prin decretul-lege relativ la comitetele şcolare s-a căutat a se veni în ajutorul comunelor, făcându-se apel şi la cotizaţiunile şi donaţiunile benevole ale părinţilor elevilor. Cum însă circumscripţia noastră cuprinde stradele cele mai sărace ale oraşului (cele de la sud de strada Unirii) ajutorul părinţilor este aproape nul, aşa încât satisfacerea nevoilor materiale ale şcolii noastre nu se poate aştepta decât de la dragostea de cultura poporului – care este baza tăriei naţiunii – a autorităţii comunale. Având toată încrederea în bunele dumneavoastră sentimente pentru sănătatea şi educarea viitorilor cetăţeni ai oraşului. Vă rog să primiţi domnule Preşedinte, odată cu acestea, asigurarea deosebitei mele consideraţiuni. Director, G. Arjoca”
Cristian Grecoiu
