Serile „Filocalia”, Târgu Jiu

Loading

IPS Irineu, invitat la Târgu Jiu să conferențieze la Filocalia
IPS Irineu, invitat la Târgu Jiu să conferențieze la Filocalia

Asociaţia Studenţilor Creştin – Ortodocşi Români (ASCOR), filiala „Sfântul Irodion de la Lainici” Târgu Jiu, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei organizează, în perioada 1 – 4 decembrie, cea de-a XXIV – a ediţie a manifestării religioase „ Serile duhovniceşti – Filocalia”.
Evenimentul, desfăşurat în perioada de post şi rugăciune premergătoare marelui praznic al Naşterii Domnului, este găzduit de Cercul Militar din municipiul Târgu Jiu, intrarea fiind liberă.
În prima zi a manifestării, luni, 1 Decembrie, ora 17.00, de Ziua Naţională a României, a fost invitat să rostească un cuvânt de învăţătură Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Joi, 4 decembrie, începând cu ora 18.00, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va susţine o conferinţă cu tema „Cuvânt duhovnicesc”. La reuşita întâlnirilor duhovniceşti organizate de studenţii ascorişti târgujieni vor mai contribui: Corala Bisericii „Sfinţii Apostoli” din Târgu Jiu şi Grupul de datini şi obiceiuri populare „Tisa” din Tismana.
Parteneri în organizarea „Serilor Filocalia” sunt: Consiliul Judeţean Gorj, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, Cercul Militar, Protopopiatele Târgu Jiu Nord şi Târgu Jiu Sud.