România aliniată noilor standarde

Loading

ANDREI-POPETESuntem parcă mult prea dezamăgiţi de actuala clasă politică, de tehnocrați şi de sistemul care a împins România într-o criză generală fără precedent, în ciuda previziunilor favorabile, în care liderii de ocazie în frunte cu președintele, guvernul tehnocrat, dar și actualii parlamentari caută să ne convingă că direcția României este una bună. Imaginea de ansamblu nu oferă certitudini. Nu parcurgem doar o criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire.
Contabilizăm însă prea multe soluţii de compromis ale unei clase politice dominată de interesele speciale, lipsa de onestitate, secretomania, incapacitatea de a produce legi bune, contractele preferenţiale şi blocarea accesului oamenilor la cei care iau decizii. Astăzi, ei și tehnocrații guvernului Cioloș sunt mandatarii unui stat de drept care servește interesele UE și NATO, sau cel puțin atât știm noi și mai puțin pe cele ale românilor. Statul de drept și dreapta democrație, cum ar spune unii, impusă României scârțâie din balamele, după o vorbă românească. Încrederea publică în instituţiile fundamentale este la pământ. Concurenţa sănătoasă a partidelor care teoretic ar trebui să furnizează stabilitate politică este înlocuită de conflicte, de „înţelegeri oculte” ale intereselor particulare oportuniste, puterea stă în banca ei, opoziţia ia forma unor facţiuni unite doar de frica răspunderii penale, în timp ce tehnocrații „muncesc pe brânci” pentru România europeană: julită în genunchi și cârpită la coate, dar apărată militar de americani.
Aceasta este imaginea României de astăzi, îngenuncheată de stat și de interesele celor care probabil ne cunosc mai bine soarta. Europa și America ne-au ridiculizat ori de câte ori au avut ocazia. Am plecat capul şi umili am mers mai departe, tot în genunchi. Teoretic problema era una simplă, a pleca sau nu capul în fața celor puternici, sau într-o altă formulare, să ne aliniem noilor standarde economice, politice și militare.
Ca număr al populaţiei şi ca suprafaţă, România este a şaptea ţară din UE şi nu este de închipuit că, odată, ar putea ajunge şi a şaptea putere economică, lucru care i-ar conferi, fără discuţie, şi o mai mare putere de influenţă în cadrul Uniunii. Acest deziderat nu se va împlini însă niciodată. Adevărul este că, de 26 de ani, România se află de fapt, la periferia Europei, la aproape toate capitolele, și aici va rămâne pentru foarte mult timp.