Repertoriu botanic şi consilii de prepararea plantelor pentru herbariu (II)

Loading

În biblioteca Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale am identificat o publicaţie deosebită a lui I. Moisil, profesor şi director al Gimnaziului Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, intitulată „REPERTORIU BOTANIC ŞI CONSILII DE PREPARARE A PLANTELOR PENTRU HERBARIU”. Deşi arată mai mult ca o broşură a zilelor noastre, publicaţia a văzut lumina tiparului în anul 1905 în Târgu Jiu la Editura Librăriei şi Tipografia N. D. Miloşescu – furnizorul Curţii Regale, ca un îndrumător pentru tineri la întocmirea unui ierbar.

Iată cum arăta clădirea Gimnaziului  „Tudor Vladimirescu” la începutul secolului trecut
Iată cum arăta clădirea Gimnaziului
„Tudor Vladimirescu” la începutul secolului trecut

„Hârtia umedă întrebuinţată să usucă bine la soare sau pe un cuptor şi o folosim la uscarea altor plante.
Plantele mici, părţi de plante, cum sunt frunze şi flori să usucă uşor şi dacă le punem în cărţi. Plantele cărnoase şi sucoase trebue să le cufundăm mai întâiu până la floare în apă fierbinte şi numai după acea le tescuim. Cele mai multe din ele cresc şi trăesc chiar sub teasc mult timp, de acea le nimicim viaţa cufundându-le câteva minute în apă ferbinte. Florile trebue cruţate. Mai bine este a le prinde cu o pincetă (clesce) de desubtul floarei şi apoi a le afunda, apoi să se lase câteva ore pe hârtie sugativă să se usuce şi numai după acea să se tescuiască. Florile însă nu trebue pescuite, ci lăsate afară, căci tescuirea ca şi opărirea le strică. Hârtia în care s-au pus trebue schimbată foarte des, şi tescuirea să fie slabă, altcum plantele mucezesc. Numai dupe 14-18 zile să se tescuiască mai bine. Tot asemenea trebue să se facă şi cu bulbii, tuberculele etc.
Ciupercile şi bureţii se pot conserva mai bine numai în spirt de vin. Colecţiunile de muguri să fac ficsând rămurelele cu muguri pe un carton, cu ajutorul unei sfoare subţiri. Plantelor, când le punem în hârtie, spre a le tescui, trebue să le dăm figura ce o au în natură, dacă ea este curbată sau dreaptă, dacă frunzele sunt curbate etc., trebue lăsate astfel.
Plantele mari nu să vor usca întregi ci să vor tăia în bucăţi mai mici. Trupinele lungi să pot îndoi de mai multe ori. Fructele şi sămânţa trebue conservate, de oarece ele sunt la multe plante, de mare însemnătate la cunoaşcerea genului lor. Trbue observat că frunzele să nu se pună una peste alta sau pe tulpină, nici florile pe frunze sau pe alte flori, decât numai dacă să va fi pus între ele o altă hârtiuţă, alt cum să descolorează; florile sau frunzele devin negre.
Plantele lemnoase şi tari trebue puse în hârtii deosebite şi să se tescuiască tare la început (floarea soarelui, scaeţi), punându-le împreună cu plantele moi, le-ar strica figura.
Plantele de apă, fiindcă se sbârcesc curând după ruperea lor, este bine a le pune în hârtie chiar la faţa locului. Hârtia trebue schimbată des.
Plantele uscate pe deplin să aşază apoi în herbariu. Spre acest scop să lipesc câte una sau mai multe pe foile de hârtie cu ajutorul unor fâşii de hârtie, unsă cu gumă arabică, în nici un cas să nu lipeasca planta însăşi cu gumă, de oarece când am voi să o schimbăm sau să o înlocuim cu alta s-ar strica. Fâşiile pot avea lăţimea de 4-5 milimetrii, şi să lipesc la deosebite părţi a plantei, ca să o fixeze bine pe hârtie.
Lângă fiecare plantă, la partea de jos a foaiei de hârtie, spre dreapta, se lipeşte o etichetă, pe care stă scris numele plantei, în limba latină şi română. Etichetele sunt tipărite pentru 340 specii de plante mai cunoscute. Fiecare etichetă să va tăia cu foarfecile printre linii. Afară de numele plantei, să mai află pe fiecare etichetă câte două linii punctate; pe cea d-întâia să va scrie locul unde s-a găsit planta, (oraşul, satul, pădurea, câmp, munte, apă etc.), pe lina a doua, spre stânga, data zilei când a găsit-o, iar la dreapta numele celui ce a aflat-o.
Etichetele se lipesc apoi cu gumă de foaiă. În casul când s-ar găsi şi alte plante ale căror nu se află printre etichete, s-au mai adaos încă alte etichete goale. Este bine ca fiecare adunător să aibă două sau mai multe exemplare din aceiaşi specie.
Pentru ca să se poată afla cu uşurinţă o plantă în colecţiune, trebue aşezate dela început toate plantele, după un sistem; în herbariul nostru, după clasificarea naturală. Această colecţiune poate fi considerată ca un registru al plantelor descrise într-o carte de botanică. Jumătăţile de coli cu speciile plantelor să vor aşeza deci în coalele pe care să află lipite etichete colorate, care însamnă numele ordinelor sau al familielor. (….).
Pe păreţii herbariului să află clasificaţiunile, care prin repetire deasă să întipăresc curând în minte.”(Va urma)

Cristina Paula Vasiloiu