De câteva luni, Planeta trăiește periculos sub amenințarea unui posibil război între Federația Rusă și Ucraina. Europenii, cel puțin, dar și alte neamuri sunt bombardate cu o uriașă campanie de dezinformare la adresa rușilor și liderului de la Kremlin, Vladimir Putin. Bineînțeles, nici propaganda afiliată Kremlinului nu se lasă mai prejos dar diferența este ca între David și Goliat. Presa românească, într-un unison care ar trebui să ne dea de gândit, preia doar poziția americano-occidentală și nu vorbește nimic despre situația disperată a românilor din Ucraina, lipsiți de drepturi și de limbă. Cei care cred doar într-un singur adevăr poate ar trebui să se gândească că ce trăim astăzi am mai văzut în Irak, Sadam Hussein nu a avut niciodată arme nucleare dar nu a contat în fața intereselor americano-britanice. De ce n-ar fi la fel acum, chiar dacă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei nu pare justificată de un interes palpabil imediat?
În această pandemie am descoperit un lucru foarte periculos, manipularea globalizată pune în pericol democrația. O spun asta și americanii, și englezii sau francezii, olandezii ș.a., dar nu și românii care nu au ieșit în stradă, probabil s-au întors la paradigma de la începutul secolului trecut cu ”mămăliga nu face explozie!”. Pericolul unanimității este mai prezent ca niciodată și știm de la strămoși că ”somnul rațiunii naște monștrii”.
Revenind la lecțiile istoriei, în arhivele britanice a fost descoperit un document ce datează din 1991 și în care țările Occidentului declară că extinderea spre Est a Alianței Nord-Atlantice este inacceptabilă. Informația este cât se poate de serioasă, documentul, clasificat și având ștampila ”secret”, a fost găsit de profesorul Universității din Boston, Joshua Shifrinson. Textul reprezintă protocolul întâlnirii de la Bonn, din 6 martie 1991, dintre reprezentanții ministerelor de Externe din Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania. Tema discuților a fost securitatea în Europa Centrală și de Est. Este de discutat dacă soarta unor popoare ar trebui hotărâtă în cancelariile Occidentului, știm cu toții ce s-a întâmplat după Yalta, dar lucrurile cam așa au evoluat de secole.
Avem acum explicația de ce sovieticii s-au retras destul de ușor din Vest și de ce au permis unificarea Germaniei. Poate că și acum germanii plătesc, dincolo de interesele economice, non-combatul sovietic în operațiunea unificării Germaniei. Documentul este acum istorie dar le poate aminti permanent țărilor nealiniate-cele mai importante fiind acum Rusia și China-că unele cancelarii nu au cuvânt. Știm acum că înțelegerile privind granițele din Europa nu puteau fi încălcate dar au fost modificate grosolan în fosta Iugoslavie și fosta URSS. Cu siguranță, asta caută Putin prin cenușa fostului imperiu sovietic!
Desigur, lupta pentru libertatea popoarelor este o cauză generoasă dar este diferență de la teorie la fapte. Irakul și Afganistanul sunt doar două exemple unde manipularea a mers până la un punct . Ucraina, structură teritorială delimitată de Stalin, poate fi un alt caz în care istoria ar trebui să ne ajute să nu repetăm greșelile trecutului.