IMAGINI ÎN CUVINTE Amintiri cu ierni de basm la Tismana

 1,422 total views

De veacuri, Mânăstirea Tismana stă de strajă locurilor

        S-a scurs mai bine de un deceniu de atunci, aşa de frumos înnămeţise iarna plaiul şi văile dinspre sanctuarul foşnitor al Cioclovinei! Templul munţilor părea desprins dintr-un tablou pudrat cu cristale mărunte de nea, în care totul fusese învelit cu delicateţe în fire invizibile de vată miraculoasă. Viscolul şuiera sălbatic prin hăţişuri şi prin cupola ramurilor reci şi goale ale pădurilor . Roiri dese de fulgi mărunţi şi sclipitori jucau în lumina zilei, învăluind orizontul văilor şi dăruindu-ne bucuria că pătrunsesem în împărăţia iernilor de altădată, în care gerul ne mângâia pe pleoape cu adieri misterioase iar ninsoarea ne prindea în vârtejul ei de basm de parcă ar fi vrut să ne spună că iarna s-a reîntors acasă.

            Drumul alb şi troienit înainta tăcut spre adâncurile codrilor ninşi. Ningea în făiniş peste bolta de ramuri a pădurilor. Ningea cu spor, ningea ca în basme, izbăvindu-se iarăşi povestea unei ierni adevărate în lumea legendară a Tismanei. Ca nişte bobiţe mici şi nărăvaşe, fulgii se izbeau de trupul îngheţat al arborilor, călătoria lor zămislind un sunet asemănător cu muzica unei cascade ascunse în cotloanele albe ale munţilor. Cerul cenuşiu şi greu se prăbuşise peste umerii albi ai acestor locuri. Priveam nostalgici spre platoul sacru al mănăstirii. Zvelte şi solitare, turnurile sprijineau înaltul cerului podidit de jocul hoinar al ninsorii intense, încântătoare. Dinspre vămile timpului parcă veneau spre noi şoaptele legendarului Nicodim, călugărul, ctitor, căutând în hrisoave calea izbăvirii şi împlinirii acestui ţinut.

            În pieptul muntelui, se-auzea trosnind de ger fagul. Ecoul acestei efemere descătuşări spărgea tăcerea pădurilor albe şi slobozea peste ramuri un şuvoi efemer de zăpadă, un şuvoi alb care curge din acea încheietură de ram, unde s-au frânt sevele lemnului, strânse de tăişul gerului. Sus, la doi paşi de cer, pe vatra veşniciei, se-auzeau bătând întru rugăciune şi smerenie clopotele mănăstirii. Gurnia, firul de apă ce se strecoară discret pe sub zidurile înalte ale mănăstirii a îngheţat în pragurile cascadei. Acolo, Gurnia a încetat să mai lăcrimeze, răsfirându-se în suliţi de gheaţă peste Stârmina, pentru a se sfârşi apoi pe sub straturile zăpezii în albia tăcută a râului Tismana. Brazii seculari străjuiau urcuşul spre altarul păcii şi împăcării noastre sufleteşti. Uriaşii pădurilor noastre îşi puseseră pe umeri cuşme de nea şi vegheau la poarta mănăstirii, cu ochii plini de promoroacă, în şuierul aspru al viscolului scăpat de peste munţi.

            În acest paradis şi aerul parcă încremenise de ger. Era rece şi tăios, simţeai că respiri! Ce adâncă era valea! Ce iarnă de basm! Ne aflam într-o zi de februarie, din a zecea iarnă a mileniului trei. Anotimpul îşi lăsase perdelele protectoare peste creştetul munţilor. Cioclovina se ascunsese dincolo de imperiul fulgilor zburdalnici. Era singuratic şi tăcut schitul. Nu tremurau izvoarele-n amvonul stâncilor sure. Undeva-n adâncuri, sub talpa de cremene a Carpaţilor, apa râurilor repezi suspina-n aripi de turbine, într-un fabulos freamăt de energie şi lumină. Pe aproape, sub umbrela unei frunze veştede de arţar, se vedea tremurând o vrăbiuţă. Jos, valurile Tismanei  adormiseră între maluri, sechestrate  de strânsoarea îngheţului. Prin luminiş se zărea urma fugarnică a unei căprioare rătăcie după hrană. Sub cupola pădurilor ninse, la lumina focului din sobă, bunicii mai spuneau nepoţilor poveşti despre frumoasele acestor locuri, fecioare ori zâne prefăcute-n stânci sau izvoare.

Amintirea lor învăluia-n mister peisajele iernii. Totul părea uimitor de frumos. Luminile serii se aprinseseră printre cununi de ramuri încărcate de nea. Noaptea se lăsase peste vale. Turnurile mănăstirii rămăseseră desenate în lumina reflectoarelor. În preajmă se aşezase o linişte angelică. O sanie se-avântase cu mult curaj pe drumul întroienit. Era o iarnă pură, neprihănită. Ningea adânc şi sănătos peste Tismana. Ningea!