Procurori înălbitori

Citesc şi mă minunez, cum nişte procurori cheltuiesc banul public, ocupându-se cu înălbitul infractorilor de drept comun, doar pentru că sunt hoţi care fură nu numai în interesul lor, ci şi în interes de partid. Şi, cum vin alegerile, iar afişele, pixurile, calendarele şi şepcile electorale cu care sunt amăgiţi electorii costă ceva bani, soluţia e simplă. Sunt spălaţi ca la Nufărul infractorii, cu condiţia să plătească, sau să cotizeze regulat, dacă n-au fost, încă, daţi la o parte de la borcanul cu miere.
Cum să nu trag astfel de concluzie, când constat că un procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se transformă din apărător al interesului public în avocat al acuzatului, umplând şapte pagini despre un caz, în care nu face altceva decât să tragă concluzia că acuzatul spune că el n-a mâncat usturoi şi, deşi acestuia-i pute gura rău detot, procurorul îl crede pe cuvânt, împotriva tuturor probelor care-l incriminează şi-i dă neînceperea urmăririi penale.
Cine poate să creadă că un şef face tranzacţii cu terenuri tentante, doar aşa, să se afle în treabă, după ce a avut grijă să le pună în posesie unde se putea obţine preţul cel mai mare. Cine poate să creadă că numai rudele lui fac tranzacţii cu terenuri în zone la fel de interesante şi retrocedate tot de el, dar n-au aflat de la el şi nu s-au făcut intervenţii, presiuni şi alte fapte de această natură.
Cine poate să creadă că acelaşi personaj, a cărui mamă are firmă în domeniul în care lucrează el  la stat şi al cărui văr are o firmă asemănătoare cu sediul în fostul său apartament nu are nici o legătură cu toate astea.
Doamne, ce procurori avem, doamne, ce angajaţi la stat avem, doamne, cum e furat statul român, ca să prospere şmecherii şi să ne râdă în nas. Iar cei care încearcă să-i alerge, să-i prindă, să-i facă să nu mai fure, sunt sfidaţi şi chiar destituiţi, ca să se înveţe minte să nu mai aibă tupeul de a-şi face datoria.
Dacă nu dau nume, e doar pentru că mi-e scârbă şi pentru că sunt oameni care ar putea suferi din această cauză, pentru că au avut tupeul, ca şi mine, să creadă că un om dintr-o instituţie a statului român îşi va face datoria şi va arunca în puşcărie aceşti hoţi ordinari. Pentru că, dacă nu ştiţi, dragi cititori, există în puşcărie oameni amărâţi care sunt acolo pentru că au furat mult mai puţin ca ei, ca să-şi hrănească copiii morţi de foame, pentru că statul român nu acordă nici cea mai mică protecţie. Iar noi, în dorinţa de a vedea că se face dreptate, am sperat că aceşti hoţi ordinari vor ajunge acolo, în puşcărie, pentru că au furat imens de mult, comparativ cu acei amărâţi. Dar, totuşi, nu-i timpul pierdut. Să nu uite aceşti hoţi ordinari că cei cu care au împărţit furăciunea nu-s dumnezei, aşa că nu vor rămâne veşnic la putere…