Experienţe medicale în România

marian-fabianŞtiu că nu e omenesc să critici sau să bârfeşti medicii sau medicina românească, dar în Ţara lui Papură Vodă totul e permis…
În august 2007 m-am trezit cu o sinuzită acută şi, ca orice om am „onorat cu prezenţa” oameni competenţi care salvează vieţile noastre, s-au făcut o armată de investigaţii şi intervenţii chirurgicale, dar fără reuşită. Am ajuns la vreo 16 operaţii faciale, cu 7 biopsii diferite şi cu maxilarul scos, cerul gurii şi pomeţii.
Din 2008 mi se tot spune că nu mai am şanse de viaţă, medicii şi-au luat mâna de pe mine, cu act la mână că nu se mai poate face nimic în ţara asta minunată. Ideea este că, atât de mult s-au concentrat pe problemă şi caz, încât nici ei nu mai ştiu ce este de fapt, « o mică experienţă fatală» se poate spune…iar la noi, în România, nu ai bani nu ai nimic, iar mai nou sănătatea e pe bani grei, dar fără garanţie. Aşa că am plecat în Ungaria la un control de specialitate. Acolo mi-au pus capac: în maxim 2 săptămâni să-mi i-au adio de la viaţă, sau 30 mii euro pentru intervenţie şi tratament, dar garanţie zero.
Am făcut cale-ntoarsă în ţara noastră, cu gândul că totul ia sfârşit, dar, din fericire, am descoperit o plantă care ţine formaţiunea tumorală malignă din scurt, aşa că m-am apucat de făcut cură cu ceai de Spânz. 3 luni de zile a fost super bine, tumoarea se micşorase, rănile se cicatrizau, deci era ok totul. Din lipsă de bani nu am mai luat o lună de zile acest ceai de Spânz şi m-am trezit cu o recidivă de 2 ori mai mare.
Am apelat la instituţiile statului, dar dezastru. Cu certificat de gradul 1 de handicap, în metastază de gradul 3, cu acte la mână că nu se mai poate face nimic nici în România, am solicitat formularul E 112 pentru a putea ieşi din ţară să pot să-mi recâştig viaţa , dar mi s-a spus că «  ne pare rău, dar trebuie să mergeţi să vă căutaţi spital afară, medici şi să îi puneţi în legătură cu casa de asigurări şi durează până la aprobarea dosarului câteva luni bune », deci Dumnezeu cu mila! Aşa este, daca nu eşti vedetă, star, sau lăutar, nimeni nu te ajută să poţi merge mai departe.
Garanţia este ceaiul de Spânz cu care îmi prelungesc viaţa câte o lună şi iar o lună.
Cei care posedaţi aceasta boală nemiloasă, nu disperaţi şi nu cedaţi, viaţa e frumoasă şi trebuie trăită.
Dumnezeu să ajute pe toata lumea cu suflet mare, dar şi pe cei care putrezesc în valută şi nu îi interesează de semenii lor.