Plouă Sântilie, plouă liniştit!

 75 total views

Să păşeşti pe plaiul înverzit a doua oară, pe unde coasa a şuierat cu câteva săptămâni în urmă, iată ce ţi se oferă acum în miez de vară, când soarele încă este prietenos şi lasă zorii să tămăduiască dinlăuntru viaţa noastră. Să alergi desculţ prin pajişti dezmierdate-n rouă, ce rar privilegiu! Să-ţi linişteşti gândul zburdând peste creştet de iarbă verde şi fragedă, în limpezimi de dimineţi, este un dar pe care ţi-l faci singur dacă vrei să simţi sub tălpi blândeţea ierbii. Să trezeşti din somn râul, prin susur de pădure, troienind caiere de valuri în pletele albiei cu pasul timid şi răcorindu-ţi trupul ostenit de-atâta arşiţă, este şi acesta un exerciţiu cu care poţi să-ţi începi o zi sănătoasă dintr-o nepovestită vacanţă de vară.

E mijlocul verii şi ne topim sub văpăi de văzduh, iată o imagine cu natura neafectată de arşiţă
E mijlocul verii şi ne topim sub văpăi de văzduh, iată o imagine cu natura neafectată de arşiţă

Toate acestea mi s-au întâmplat undeva, lângă apa zglobie a Cernei, sub bolta unei păduri de fag îmbrăţişate de farmecul cuceritor al ghirlanelor de iederă. Ascultam aproape, pe scena dimineţii, trilul privighetorii, iar în depărtare, dinspre pereţii singuratici ai muntelui şi din adâncimea aburindă a văii, mi se-ntorceau ecouri din necuprinsa gâlceavă a râului cu potrivnicia stâncăriilor, într-un vuiet ce încărca peisajul cu multă sălbăticie şi mister. Venisem în munţi cu câteva zile înaintea sărbătorilor verii adânci, statornicite prin locuri şi coclauri, sărbători bine întemeiate aici şi intrate-n rosturi.
De la Vornicelu, ciobanul care ducea oile bunilor mei la munte în Stâna Mare, ştiu că e vremea Cricovilor şi a Marinei. Sunt sărbători ale verii ţinute prin nelucrare de sătenii din Padeş şi Cloşani, să nu aibă pagube la turme. Acum se leagă bobul pe ştiulete şi se dă de pomană porumb verde, se posteşte şi se opreşte treaba, să-i fie bine casei, să fie ferită de vijelii şi trăsnete. Privesc bulgării de nori bine conturaţi pe cerul Cernei şi mă gândesc la tropotul tunetelor şi la căruţele de foc răsturnate prin vâlvora înalturilor. Îmi amintesc de poveţele bunicii, să nu mă înfricoşez niciodată de răbufnirile furtunilor, să nu stau în loc deschis, când se dezlănţuie fulgerele şi să găsesc din timp un adăpost sigur şi ocrotitor.

Miezul verii

E mijlocul verii şi ne topim sub văpăi de văzduh. Scriptura spune că Sfântul Ilie s-a înălţat la ceruri într-un vârtej de flăcări pe un car de foc. În credinţa noastră, este stăpân al norilor şi ploilor, un înverşunat luptător împotriva „diavolilor necuraţi”. Legendele spun că pentru relele făcute soţiei şi părinţilor săi, Ilie este pedepsit de Dumnezeu cu un canon lung şi greu: „Să care în genunchi apă cu gura, pentru a uda un putregai până ce acesta va lăstări.” După împlinirea caznei dumnezeieşti, Ilie este iertat şi primeşte libertatea de a fugări diavolii cu tunetul şi trăsnetul.
Apoi, cele mai vultureşti depărtări ale cerului au început a urla, de-ţi credeai ochilor că piere lumea. Pentru a-i slăbi puterile, Dumnezeu l-a lăsat ciung şi şchiop. L-a procopsit însă cu un drum de nori, o căruţă de foc cu doi cai şi un bici care împrăştia trăsnetele. Se crede şi azi că din huruitul căruţei sale prin hârtoapele norilor se nasc tunetele iar fulgerele sunt scânteierile scăpate din potcoavele cailor nărăviţi. Din biciul lui se slobod trăsnetul şi fulgerele năprasnice, nemiloase şi ucigătoare uneori.
O altă legendă spune că în nebunia lui de a trăsni mereu după demoni, Ilie a înspăimântat rău de tot pe Maica Domnului, însărcinată pe atunci. Aceasta îl supune blestemului de a i se usca mâna dreaptă, pentru a-i lua o parte din puteri. Se mai vorbeşte că Sfântul Ilie are un paloş cu două tăişuri, unul de aur iar altul foarte ascuţit. Sub ploaia cu grindină, izbitura tăişului de aur împrăştie mana peste câmpuri. Înfuriat, împăratul căruţei de foc adună gheaţa de sub pământ în sacii norilor. Aici, o zdrobeşte sub roţile căruţei şi cu necruţătoare lovituri de spadă le împrăştie peste oameni, pedepsindu-i pentru păcatele lor.
Plin de neastâmpăr şi vrajbă, Ilie străbate în lung şi-n lat cerul, peste valuri şi haturi, scotocind după satana. Loveşte peste tot şi îi sperie pe draci cu fulgere, tunete şi furtuni năprasnice. Săgeata trăsnetului său este sticloasă şi pătrunde pământul până la nouă stânjeni. Sântilie este recunoscut ca zeu al soarelui şi focului pentru că el provoacă tunetele, fulgerele şi trăsnetele.
Ziua lui se sărbătoreşte în plină vară pastorală. De două secole, la Sfântul Ilie, ciobanii se întâlnesc la nedei şi bâlciuri, împrietenindu-se. Cei din Cerna coboară spre Obârşia Cloşani, Mărăşeşti, Orzeşti, Godineşti şi Tismana. Cei din Parâng şi Nedeia vin spre Baia-de-Fier, Novaci, Polovragi şi Alimpeşti. Sărbătoarea Sfântului Ilie este cinstită prin petreceri, voie bună, praznice şi hramuri. În biserici se duc grâu, castraveţi şi porumb de fiert, pentru a fi sfinţite. Părinţii cu prunci morţi obişnuiesc să scuture şi să dea de pomană copiilor un pom neumblat. Se preferă pentru această ofrandă prunul podidit de rod.
Dinspre vale, vălul răcoros al vălătucilor de aer pierduţi pe sub somina pădurii îmi împresoară chipul. Peste munţi se ciocnesc nori albi şi grei. Tunetele ropotesc spre depărtări. Nu se zăresc fulgerele. Doar Cerna murmură întruna prin canionul adânc şi sumbru. Peste rămuriş se simte apropiindu-se tumultul ploii. S-au pierdut tunetele, au tăcut în lung de vale şi de zare. Şi caii parcă s-au oprit. Se odihneşte Sântilie. Plouă liniştit, cu stropi mari şi înalţi, până-n prispa cerului de înalţi! Plouă!