O zi ciudată sau…nu?

Ieri dimineaţa, pe când ieşeam din scara blocului şi mă grăbeam către locul de muncă, drumul mi s-a intersectat cu un vecin care mi-a urat: „să ai o zi bună!”. Stranie urare, mi-am zis şi mi-am continuat drumul, gândindu-mă la ziua ce mă aştepta, convins fiind că nimic nu poate să-mi meargă rău mai ales că meteorologul de serviciu din jurnalul de seară îmi dăduse asigurări temeinice în privinţa stării vremii, iar horoscopul săptămânal indica succese pe linie.
Aşa că, trăgând cu nesaţ în piept aerul primăvăratic care se simţea încă de dimineaţă, mă urc în maşină şi plec către lucru. De mai mulţi ani îmi desfăşor activitatea ca profesor la un liceu tehnologic din municipiul Târgu-Jiu şi, de-a lungul timpului, mi-am format un hobby, acela de a veni primul în şcoală pentru a-i întâmpina pe colegi şi pe elevi. Însă, astăzi dimineaţă, în ciuda eforturilor mele, deşi orele nu arătau nici măcar 7.30, eram deja aşteptat de un părinte al unui elev de la clasa a 9-a care dorea să-mi afle părerea cu privire la problemele pe care i le ridica copilul. Aşa că, după ce-mi povesti mai mult de 30 de minute despre problemele cu care se confruntă, mă întrebă franc: “Dacă-l bat, mi-e frică că cine ştie ce face; dacă-l cert, fuge de acasă; aşa că ce ziceţi: să-i mai cumpăr telefonul pe care şi-l doreşte?”.
Cu speranţa că la a doua audienţă, capacităţile şi cunoştinţele mele să fie mai utile, am solicitat să intre următoarea persoană. O mămică mi-a cerut, fără ocolişuri, să vorbesc cu băiatul dumneaei şi să-i  comunic că nu mai primesc din partea părinţilor scutiri medicale şi că şcoala nu tolerează nici ieşirile cu prietenii de la sfârşit de săptămână.
Iar ziua a continuat în acelaşi ton, cu probleme care mai de care mai stringente, printre care un părinte solicita un eventual transfer la un alt liceu unde e mai “lesne”, pentru că aici “la liceul astă e prea greu”, iar la explicaţiile mele că pe copil îl aşteaptă un examen dificil de bacalaureat, după o metodologie nouă, de promovarea căruia îi va depinde viitorul a răspuns liniştit “pân’ la anu’, le vine mintea ăstora la cap şi modifică schimbarea”.
Aşa că, destul de confuz şi cu valorile puternic zdruncinate, nu pot să nu mă întreb despre ce reformă vorbesc toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică, şi, mai ales, cine doreşte schimbarea şi pentru cine trebuie implementată această reformă? Cum de toţi suntem, pentru instaurarea legii, pentru respectarea ei şi totuşi nu reuşim de fel? Nu sesizează nimeni că suntem mai aproape de aspiraţiile dulăului Samson din celebra fabulă „Câinele şi căţelul” a lui Grigore Alexandrescu?!
Şi totuşi, pe la prânz, am avut parte de o revelaţie, prilejuită de vizita unui vechi prieten, scriitorul şi cercetătorul Al. Doru Şerban. Cum probabil deja ştiţi, de curând, mai marii judeţului nostru i-au acordat, după o viaţă de trudă pe altarul culturii gorjene, lucru demonstrat şi de cele 44 de cărţi deja publicate, distincţia „Gorjeanul Anului”. Astfel că, după ce i-am relatat câteva din problemele cu care mă confrunt, acesta mi-a spus “niciodată să nu vă opriţi din muncă, pentru că atunci nu vor mai fi speranţe şi, ia aminte, valoarea se va ridica întotdeauna ca undelemnul la suprafaţă”.
La final, nu aş mai spune decât: „cine nu are bătrâni să-şi cumpere!”.
Cred că ştie dumnealui ceva…