Pe zi ce trece, administraţia locală e o treabă din ce în ce mai grea. Birocraţia, în loc să scadă, creşte, iar drepturile oamenilor se restrâng. Şi, vreau să dau doar două exemple: prognoza plăţilor din buget (care a mai fost şi împărţit în două) şi alocaţia pentru susţinerea familiei. Prima este, consider eu, o aberaţie, care nu face altceva decât să îngreuneze activitatea administraţiilor publice locale. De exemplu, ţi se cere prognoza plăţilor, pe decade ale lunii. Dar ce faci, de exemplu, dacă ţi se strică microbuzul şcolii? Nu e o cheltuială prognozată… Poţi lăsa copiii să se ducă la şcoală prin ploaie, prin noroi, pentru că nu ai planificat cheltuiala respectivă? Cum poţi planifica cheltuiala pentru un eveniment neprevăzut? Ce să mai spun de faptul că bugetele locale sunt, acum, împărţite în două: buget de funcţionare şi buget de dezvoltare. Dacă ai de plătit o factură dintr-un buget şi ai bani în celălalt, ce faci? Acum, că a ieşit scandal, au dat-o la întors, că putem să transferăm bani dintr-un buget în altul. Dar eu întreb de ce au trebuit înfiinţate două bugete? Ca să mai facem nişte hârtii, să mutăm bani dintr-o parte în alta, la nevoie? Trebuia lăsat cum a fost, un singur buget. Plus că, nu înţeleg. Cum vorbim de descentralizare, dacă o primărie nu poate mişca un pas, până nu cere aprobare. Normal ar fi, dacă s-a stabilit un număr de angajaţi raportat la populaţia localităţii, iar în funcţie de numărul angajaţilor s-a stabilit suma cu care trebuie să te descurci, ar trebui să ne lase în pace să ne gospodărim cu banii respectivi, iar dacă vreun primar foloseşte incorect banii să fie tras la răspundere.
A doua problemă mi se pare şi mai gravă. Este vorba despre Legea 277/2010, care reglementează modul de acordare a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi înlocuieşte ceea ce se numeau, înainte, alocaţie complementară şi monoparentală. În primul rând, nu mai primesc familiile această alocaţie, indiferent câţi copii sunt, dacă unul singur e de vârstă şcolară şi nu se duce la şcoală. Apoi, au venit formularele pentru anchetele sociale, care acum au zece pagini, din trei cât aveau şi care se leagă de pământ, maşini, chiar şi de concubini. Se consideră, probabil, că cine stă în concubinaj nu mai e părinte singur, deci nu se mai este caz de familie monoparentală. Oricum, acest drept de alocaţie nu-l mai primesc familiile decât dacă sunt sărace, deşi, dacă e alocaţie pentru copii ar trebui dată, pentru că e un drept legal cu care te naşti. A devenit, de fapt, un ajutor social, iar cei care mai au câte ceva pe lângă casă, un utilaj, un pământ, se uită că tot cei care nu muncesc primesc bani. Ce facem, încurajăm nemuncă şi îi transformăm pe toţi în săraci? În aceste condiţii, la noi, la comuna Bustuchin, din cele 350 de familii care au beneficiat până acum de aceste alocaţii abia jumate mai corespund noilor condiţii. Iar cei care nu au venit să depună dosarele până la sfârşitul lunii ianuarie au pierdut banii pe prima lună, deşi nu e vina lor, pentru că normele de aplicare ale legii au venit abia pe 24 ianuarie şi nu toţi au apucat să-şi depună actele.
