Noiembrie coboară spre iarnă!

Loading

Zgribulit, noiembrie coboară spre iarnă. Valuri de vânt cu ploi mărunte şi reci învăluie pădurile din care nu au plecat încă multe dintre culorile toamnei. Peisajul s-a ascuns în ceaţa deasă şi tace sub cohorta norilor plumburii. În liniştea sălbatică a munţilor intri acum cu temerea singurătăţii. Rareori, tăcerea este trezită de glasul vreunei vieţuitoare pierdute în spaţiul neprietenos. Glasuri de păsări disperate spintecă înaltul pădurilor înfrigurate.

Semn că iarna a sosit pe culmi, turmele coboară pentru iernat
Semn că iarna a sosit pe culmi, turmele coboară pentru iernat

Dincolo de adâncul codrilor bătrâni, se aud susurând apele Tismanei, în azvârliri cristaline printre bolovani şi pinteni de versanţi încărcaţi de frunziş veşted. Râul pare părăsit de vuietul său de odinioară. Acestea au fost răpite de constructorii de hidrocentrale şi-au fost deviate prin miez de cremene spre turbinele din adâncuri, unde vălul argintiu al apelor se travesteşte în văl energie şi străluciri de lumină peste vale, peste sate, în bunăstarea oamenilor.

Pe sub margini de codru, foşnind în somnul frunzişului coborât pe cărări, coboară turmele dinspre stânele din Şarba, Frumosu, Păltinei, Merişor şi Sliva. Ciobanii spun că munţii au început să-şi primească iar zăpezile acasă. Vin nămeţii înalţi, iar rămân stânele părăsite, să îndure năravurile viscolului aspru şi trufaş. Îngrijorător este că mioarele-s tot mai puţine în brâu de pajişti şi-n ţarcurile satelor. Veteranii munţilor pleacă în scapăt de poveste, în legende şi-n amurg de viaţă, în locul lor feciorii nu au tragere de inimă să ducă peste vremuri, cu hotărâre şi iscusinţă, rânduiala şi frumuseţea meşteşugului. Nimeni nu le cere obroc pentru aceasta. Tainele oieritului sunt pentru ei încă de nepătruns, dar munţii îi aşteaptă şi fermele nu-s greu de rostuit!
Peisajul este la fel de generos şi în acest sfârşit de toamnă. Pădurile şi-au deschis ferestrele, numai perdelele de ceaţă nu permit privirilor să pătrundă mai mult în cetatea lor. Se văd din nou izvoarele scânteietoare prăvălindu-se peste praguri de stâncării, despletindu-şi şuviţele argintii în tăişuri de piatră şi înecându-şi gândurile în horbota valurilor de sub talpa muntelui. În această toamnă, rar s-au văzut şi s-au găsit pe trunchiuri putrede chite de bureţi de fag, fragezi şi frumoşi. Norii au uitat să mângâie cu aripi de ploaie arborii doborâţi de vârstă şi să-i înzestreze cu aceste bunătăţi atât de căutate pentru gustul lor, cu identitate în mesele tradiţionale din satele Tismanei. A sărăcit şi rodul castanilor din Pocruia şi Ieroni, miezul frunctelor nu a mai fost aşa de bogat ca altădată.
Dintre vârfuri de păduri, schitul Cioclovina se arată alb şi tăcut, agăţat parcă de marginea cerului. Sub lăcaşul zidit pe creştet de munte, tăcerea mitică a văii este protejată de culmi domoale, care închid depărtările ca într-o cetate. Pădurile urcă pantele, păstrându-şi în ramuri frunze arţăgoase, într-un joc mirific şi fantomatic uneori. De pe costişă se-aude vaierul vântului scăpat din golurile alpine. Toamna aşteaptă să părăsească Tismana. Jos, printre colţuri de stâncă, vlăguit de iureşul hidrocentralei, râul şuşoteşte în valuri înspumate. Nu mai zărim umbra păstrăvului săgetând bulboanele. Sus, sub pereţii prăpăstioşi ai muntelui, zidurile mănăstirii păstrează în pagini de hrisov legendele trecutului. Sub efemere tresăriri şi mirări, Stârmina îşi vântură şuviţele argintii în fereastra fagilor singuratici şi-n privirea călătorului surprins de spectacolul şuvoiului din cascada rămasă cândva fără cântec de val şi fără strălucirea izvorului.
Tismana, satul-oraş, se lasă uşor spre lunca ascunsă în zarea de ceaţă a lunii noiembrie. Prin risipiri de grădini tremură cireşii. Nu mai ard aşa de frumos în ferestrele anotimpului, iar frunzele lor se răresc mereu în zbor de vânt peste poteci şi poiene părăsite de cântec. Gutuii şi-au pus în ramuri felinare, luminând calea toamnei printre caii hoinari din Costeni şi Celei. Prin lunca Orlei, ciopoarele de oi îşi mângâie paşii cu sufletul stropilor de ploaie. La gura sobei, serile sunt tot mai lungi şi pline de poveste. Raluca aşteaptă să ningă iar în fereastra casei. Peste câteva zile, în lumina ei, vor hori fulgii mărunţi şi deşi! Vine iarna!