La Mucenici, se scot plugurile la arat!

 1,136 total views

Vântul se risipeşte peste lunca Orlei, pe unde sătenii din Costeni şi Izvarna şi-au ogoit în toamnă tarlalele cu semănături. Martie şi-a învelit în soare şi lumină a noua zi din calendarul său, prevestind un blând început de primăvară. În această zi se mai păstrează obiceiul de a scoate plugul la arat. Însă, ploile s-au năpustit peste coclauri stârnind pâraiele şi băltind pe glia neumblată de cormana plugului. În luna lui Făurar, fierarul satului – Taica Grigore – a trecut prin foc plugurile, le-a ascultat cu suflet de meşter făurar, le-a privit îndelung, le-a curăţat, le-a mângâiat cu iureşul focului şi le-a pregătit pentru a tăia cu spor brazda fragedă a primăverii.

Ţăranii Gorjului încă ară brazda milenară cu boii sau cu caii care trag plugul de fier
Ţăranii Gorjului încă ară brazda milenară cu boii sau cu caii care trag plugul de fier

La Mucenici, femeile s-au trezit până-n zori, au scos din sertare cârpă albă şi curată, au aşezat-o în ulcica de tămâiat, au aprins-o şi s-au afumat după datină. Toţi ai casei s-au afumat, apoi au ieşit în curte, la vite, să-i fie de bine ogrăzii şi să ţină târâtoarele departe, în hăţişuri. Tot de dimineaţă, ele au dat de pomană colăcei calzi, copţi în soba cu plită şi unşi cu miere de salcâm.
Puţine pluguri s-au scos pe la porţi în această zi. Au ieşit mai întâi la poarta lui Huică. Şi la Popeşti am văzut. La familia lui Toargă şi la Ţăpârdea, la Viorel al lui Moş, la Domnica lui Mitruţ şi altele, vreo patru, pe uliţa Scocului s-au arătat. Taica Grigore spune că s-au cam săvârşit plugarii, perechile de boi şi cai sunt din ce în ce mai puţine, chiar şi fierarul satului se simte singur şi obosit în crugul vremii. Au apărut tractoraşele şi alte unelte motorizate, mai spornice şi uşor de manevrat, care opresc în timp tradiţia şi o trimit la muzeu sau în vămile amintirilor.
În tot acest ritual de primenire a rodniciei, femeile aveau în grijă ţinerea practicilor. Mitruţ şi-a scos la podişcă şi perechea de boi, înalţi până la umărul porţii. I s-a alăturat şi vecinul, Petre Toargă, om gospodar şi recunoscut în sat pentru hărnicie şi bună rânduială în casă. Domnica iese la poartă, purtând pe mână traista pentru bărbaţii plugari. În cealaltă mână, ea ţine strachina de pământ cu apă sfinţită, smirnă de la steag şi o legătură de busuioc. Femeia se apropie de cele două pluguri, de carul în care sunt aşezate celelalte atelaje trebuitoare la arat, le înconjură de trei ori, le stropeşte cu agheasmă şi le afumă cu tămâie.
În timp ce ocoleşte plugurile respectând sensul aparentei direcţii de deplasare a soarelui, Domnica rosteşte ceremonios: „Cât de curată este tămâia şi agheasma, aşa de curaţi să fiţi şi voi/Şi să umblaţi nedespărţiţi la arat/Şi nicicând să nu daţi peste vreun strigoi sau moroi care să vă facă rău”. Apoi, se opreşte în faţa jugului şi pune un ou de găină la două palme de picioarele boilor. Îşi doreşte ca oul să rămână întreg după plecarea carului la ogor pentru că numai aşa le va merge bine lui Petre şi Mitruţ pe toată durata plugăritului. Aceasta este credinţa locului şi oamenii o respectă. Plugarii primesc şi traista cu mâncare, să aibă merinde în câmp. Domnica udă picioarele animalelor cu agheasma rămasă în strachină şi trece peste coarnele plugului Creciunul, un colac împletit în opt şi păstrat în casă de la Crăciunul trecut, simbol al fertilităţii pământului. Este bucuroasă că oul aruncat în calea animalelor a scăpat neatins, întreg, întru buna rânduială a aratului.
După aceste clipe solemne, petrecute în curtea casei, cei doi plugari nu au mai plecat spre câmp ca în alţi ani. Intrarea spre ogor le-a fost amânată de neodihna acestei ierni neobişnuite, care inundat cu şiroaie ogorul. Petre a întors boii în grădină şi a tăiat brazda simbolică a deschiderii de nou anotimp printre băltoace. A dejugat boii şi i-a hrănit cu fân din dumbravă chiar pe trupul jugului, cum se obişnuieşte la câmp. Familiile de plugari şi-au făcut plănuiri de arătură, au sărbătorit şi au ospătat împreună, au împărţit azime cu bănuţi şi au gustat din cele 44 de pahare cu vin.
Domnica a mai stat ceva vreme cu nepoata cea mică, Rafira, să-i povestească despre cei 40 de mucenici, că nu mai avea cap de ea. Fetiţa a aflat că aceştia au învins frigul şi gheaţa lacului de lângă Sevastia, în Armenia. Erau soldaţi creştini aflaţi în slujba împăratului roman Licinius şi fuseseră condamnaţi la moarte prin îngheţare. În noaptea de 8 spre 9 martie, acolo s-au petrecut mari minuni dumnezeieşti: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoşi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să-şi dea sufletele. Rămăşiţele lor au fost arse, iar cenuşa aruncată în lac. După aceea, moaştele lor au fost răspândite la diverse biserici din lumea ortodoxă.
Nepoţica şi bunica s-au reîntors apoi la masa cu bucate. Rafira a gustat din turtiţa dată de pomană şi a găsit un bob de grâu în colţul rumen şi uns cu miere, semn că la vatra ei vor arăta recolte bogate în acest an. Domnica s-a oprit la margine de grădină, să aprindă focul pentru arderea spiritului iernii, lăsând spaţiu să renască iar timpul.
Peste sat se vedeau tot mai multe fuioare de fum grăbindu-se înspre fruntea dealurilor. Sclipeau printre garduri şi pomi pâlpâiri de flacără din focurile aprinse peste haturi. Ardeau pentru purificarea pământului şi alungarea forţelor malefice, pentru înnoirea vieţii. Pentru bucurie şi o nouă primăvară!