Mişcarea „Tribuniştilor” din Corneştii Gorjului (I)

Loading

Ne apropiem de centenarul mişcării culturale născute în 1917 în comuna Corneşti. Între 1917-1924 în comuna Corneşti (satele Corneşti, Găvăneşti, Stolojani şi Tălpăşeşti) s-a dezvoltat cea mai spectaculoasă mişcare culturală dedicată ţăranilor din toată Oltenia, rolul cel mai important revenind lui Gheorghe Găvan-Jaleş din Tălpăşeşti şi lui Grigore Copotoiu din Băleşti. Mişcarea “Tribuna”, aşa cum aţi mai putut citi în paginile “Verticalului”, a fost făcută de un grup de tineri învăţători şi studenţi.

Grigore Pupăză a redescoperit mişcarea tribunistă din Corneşti
Grigore Pupăză a redescoperit mişcarea tribunistă din Corneşti

În primăvara anului 1917, în fosta comună Corneşti, mai mulţi tineri printre care remarcăm pe Gheorghe Găvan-Jaleş şi Grigore Copotoiu urmaţi de Nicolae şi Vasile Ţundrea, Vasile Buzuloiu, Vasile Cârstea,  Matei Băzăvan, Gheorghe Găvănescu, Ioan Lăzăroiu, Gheorghe Lăscăteu, Nicolae Bărbulescu, Dumitru Berca puneau bazele unei Mişcări Culturale numite „Tribuna”. Cu posibilităţi materiale modeste, mişcarea cultural-artistică de la Corneşti a căpătat în cei 7-8 ani de existenţă dimensiuni naţionale. Principalele direcţii ale acestei întreprinderi culturale au fost o bibliotecă publică, despre care Gheorghe Găvan-Jaleş scria „curată ca floarea de crin să fie treaba făcută de noi, ca şi crinul să înflorească ideile noastre”, o societate culturală din care făceau parte în primul rând învăţătorii şi preoţii şi editarea unei reviste care a fost intitulată „Crinul Satelor”.
În mai 1970, dascălul Grigore Pupăză aducea în atenţia organelor de partid şi de stat ale vremii elemente importante “Din mişcarea culturală de pe Jaleş”, concentrându-se pe perioada de la finalul Primului Război Mondial. Deşi era vorba de informaţii inedite la vremea respectivă, acestea nu au găsit ecoul aşteptat. Amănuntele şi documentele fuseseră descoperite de Grigore Pupăză în podul vechii şcoli din Corneşti.

Pe Jaleş

Într-un moment dificil din istoria naţională, când România liberă se rezuma la o parte din Moldova, la Corneşti(Gorj) începea un fenomen cultural absolut unic. O mână de studenţi şi învăţători hotărăsc să treacă la fapte în sensul de a-şi ajuta semenii ţărani să treacă peste greutăţile războiului şi foamete prin …cultură. Surprinzător, întreprinderea a avut un succes neaşteptat dar pe deplin meritat.
Despre momentele acelea, Gh. Găvan-Jaleş îşi amintea în 1923: “Într-o zi din primăvara anului 1917, discutând în grupul intelectualilor din Corneşti, din vorbă-n vorbă, am ajuns la problema situaţiei poporului, la lipsa unei acţiuni educative pentru ridicarea lui, la cauzele acelei situaţii, constatând că vinovatul suntem noi toţi cei care putem vedea puţin din rău şi nu căutăm să îl înlăturăm prin mijloacele de care dispunem fiecare.”
Odată constate problemele, Gheorghe Găvan-Jaleş a trecut la fapte: “Noaptea n-am dormit deloc, iar a doua zi am adunat toate cărţile ce am găsit pe la mine şi pe la alţii, le-am scris frumos într-un carnet şi deşi însuma abia 50 de cărţi şi după ce am făcut trebuşoara asta am zis să se cheme biblioteca Crinul.Curată ca floarea de crin să fie întreprinderea noastră şi ca şi crinii să înflorească ideile noastre”.

Biblioteca „Crinul”

Tineri şi entuziaşti, fondatorii îşi propuneau ca “rostul acestei biblioteci este de a imprima dragostea de citit îndeosebi tineretului de la sate”. Şi chiar dacă numărul cărţilor era redus, biblioteca amintită avea deja sediul în două comune: Centrala la Corneşti şi prima sucursală la Băleşti. În 1918 avem înregistrată o altă sucursală la Stroieşti în comuna Arcani.Dacă se începuse cu 50 de cărţi, în 1919 existau deja 1398 de cărţi, difuzorii de cărţi printre săteni fiind: 2 la Tălpăşeşti şi Corneşti (Gh, Găvan Jaleş şi I. Nuţu), 2 la Băleşti (Grigore Copotoiu era unul), unul la Stolojani (Nicolae Bărbulescu) şi altul la Ceauru (Ion Ştefănoiu).
Sediul central al bibliotecii a fost până în 1924 în casa tatălui lui Găvan-Jaleş din Tălpăşeşti. A fost mutat la Şcoala Corneşti la momentul când acesta s-a îmbolnăvit după cum avea să afle Grigore Pupăză de la sora fondatorului: “Nană în 924 s-a îmbolnăvit a venit dascălul Mălăescu cu carul mare şi le-a pus să le ducă la şcoala din câmp şi Nana s-a ridicat din pat şi s-a uitat după car până nu l-a mai văzut şi apoi a stat în pat, a gemut şi a plâns.”.
Printre cărţile bibliotecii găsim o varietate deosebită încă din primii ani, astfel cele mai multe erau dedicate popularizării ştiinţei urmate de literatură şi foarte puţine având caracter religios, de mirare pentru vremea respectivă. (Va urma)