Anul 1914 aducea cu sine începutul celei mai sângeroase încleştări pe care o văzuse omenirea în istoria sa de până atunci. România a reuşit să rămână neutră în primii doi ani ai acestui război, dar după intrarea sa în război la sfârşitul verii anului 1916 a cunoscut din plin ororile războiului pierzând mai mult de jumătate din teritoriul său naţional şi numeroase vieţi. Gorjul a fost primul dintre ţinuturile vechiului regat care a simţit din plin grozăviile războiului. Cu toată vitejia de care au dat dovadă fii acestor meleaguri, dar şi întreaga populaţie tot acest judeţ a fost primul care a căzut sub ocupaţia vrăşmaşilor.
Din lungul şir de eroi care s-au remarcat atunci dar ţi mai târziu în timpul lupelor purtate cu invadatorii se distinge fără îndoială Ecaterina Teodoroiu, „Eroina de la Jiu”
Un ordin de zi înălţător
Printre puţinele mărturii documentare păstrate din acea perioadă de Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale se numără şi ordinul de zi prin care moartea eroică a Ecaterinei Teodoroiu este dată exemplu ostaşilor din Regimentul Lupeni.
Mai jos vom reproduce textul acestuia respectând ortografia vremii, dând astfel posibilitatea cititorului să simtă spiritul timpului ce emană din acest document.
„Regimentul Lupeni
24 august 1017
Ordin de zi nr. 1
În timpul ciocnirei de eri noapte, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită în inima-i generoasă , de două gloanţe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu, din Compania 7-a.
Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea, pe cari unii au numit-o cu drept cuvânt „Eroina de la Jiu”, şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul ţărei noastre, cotropit de duşmani.
Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai ţărei sale, pe cari i-a întrecut prin puterea, cu care îşi înfrângea slăbiciunea femeiască, ştiind să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preţ.
Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri, la T.-Jiu, aceea care a şi-a desfăşurat o energie rară împotriva „morţii albe” care a secerat pe camarazii săi bolnavi de tifos exantematic, pornise din nou la luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui şi ea la opera cea mare a răzbunărei, la a cărei pregătire a luat parte activă.
A căzut înainte de a ajunge la ţelul acestei revanşe.- Şi-a dat viaţa cu simplicitatea eroismului adevărat, nu pentru a obţine apoteoza de vorbă, ci pentru că aşa cerea inima ei, că i se împlineşte datoria vieţei.
Aceea care în vitejia-i comunicativă a murit în clipa când se descoperea, spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele: „înainte băieţi , nu vă lăsaţi,sunteţi cu mine”- are drept din clipa aceasta la cinstirea veşnică a tuturor Românilor.
Pentru dragostea-i de ţară, pentru simţu-i rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi-a împlinit, ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă, o citez la ordin de zi pe Regiment, dând-o ca pildă tuturor ostaşilor.
Comandantul Regimentului 43/59 Infanterie
Colonel (ss) Pomponiu”
Orice comentarii sunt de prisos şi aşa cum spune şi documentul pe toţi cei ce s-au jertfit merită să-i cinstim veşnic şi să reflectăm la acele enorme sacrificii, că poate astfel într-o lume lipsită de modele, găsim modele ce ne pot trezi simţul datoriei.
Ion Hobeanu