Despre istoria satului Lelești se pot scrie foarte multe lucruri însă vreau să mă opresc asupra unei întâmplări care a avut loc la sfârșitul veacului al XIX-lea, atunci când baronul ungur Nopcea Elek a intenționat să deposedeze pe locuitorii acestui sat de un bun al lor și anume muntele Coarnele.
În luna aprilie a anului 1896, acesta a trecut fraudulos munții din Transilvania și a mers la sediul Primăriei comunei Dobrița unde, pentru a deruta autoritățile române, s-a înscris la percepția fiscală de acolo ca fiind proprietar al acestui munte. Constatându-se însă că acesta nu putea să fie proprietarul muntelui Coarnele, care fusese proprietate a locuitorilor din Lelești din vremuri îndepărtate, organele competente l-au radiat din aceste evidențe, dejucându-i astfel planurile de însușire pe nedrept a acestei proprietăți pentru care nici nu-și achitase dările aferente.
Văzând acestea, baronul Nopcea, în vara anului 1899, a încercat, de data aceasta cu forța, să intre în stăpânirea muntelui mergând la fața locului unde a dat foc stânei și morii locuitorilor din Lelești pe care le aveau în acest munte. Moara acestora era instalată pe râul Jiu ce ținea de Țara Românească. Cu aceiași ocazie a alungat pe ciobanii lelești care erau cu vitele la păscut pe acest munte și aducând în locul lor alți ciobani secui cu vitele lor din satele Lupeni, Bărbăteni și Uricani.
La această provocare, locuitorii satului Lelești, s-au mobilizat și au mers la fața locului să-și facă singuri dreptate iar după mai multe discuții aprinse care au degenerat într-o încăierare în urma căreia ciobanii secui împreună cu baronul lor au fost învinși. Baronul Nopcea abia a scăpat cu fuga iar vitele ciobanilor au fost luate de locuitorii din Lelești și aduse în satul lor la „oborul de gloabă” unde au fost închise pentru a putea fi recuperată paguba suferită.
Fără să se lase intimidat, baronul ungur, șters din rolurile comunei Dobrița în anul 1901, ca fiind fals proprietar al muntelui Coarnele, ce aparținea locuitorilor din satul Lelești, în anul 1902, prin acelea-și procedee dolosive s-a prezentat la perceptorul comunei Lelești corupându-l și totodată cerându-i acestuia să-l treacă în registrele acestei comune ca proprietar al unei părți din muntele Negrele, proprietate de drept tot a locuitorilor din satul Vălari.
Și de această dată, locuitorii satului Lelești, după ce au descoperit acest fapt, au luat măsuri și au denunțat acest abuz, reclamând pe cei implicați, ocazie cu care din nou s-a luat măsura radierii baronului Nopcea Elek din registrele fiscale ale satului Lelești ca fiind proprietar cu o parte din muntele Negrele. Totodată, prin intermediul primăriei, aceștia au pus în vedere satelor de secui de pe valea Jiului Românesc din Transilvania, să nu mai introducă vitele să pască iarba sau să mai taie lemne din pădurile munților care erau proprietate a acestora fără aprobarea scrisă a lor.
Văzând că nici de această dată nu a reușit, baronul Nopcea, împreună cu un secui pe nume Firiza Gh. din Uricani, folosind acelea-și metode au mers ulterior la Primăria comunei Runcu unde s-au declarat proprietari ai unei părți din muntele Coarnele după care, locuitorul Firiza Gh. și-a construit pe acest munte un ferăstrău cu care o bună parte de timp a exploatat fraudulos pădurile munților românești.
Baronul Nopcea Elek, folosindu-se însă de aceleași obiceiuri neortodoxe, în anul 1916, atunci când războiu era în plină desfășurare, a fost depistat în munții românești ca iscoadă fiind deghizat în cioban, ocazie cu care a fost capturat de trupele românești și executat.
Ținem să precizăm că acesta nu a fost singurul caz de încercare de acaparare a teritoriului de graniță al Țării Românești de către unguri în acea perioadă. Un alt caz identic a fost și cel al baronului Sigmund Pui-Ziga/Jiga cel care în anul 1908 a apărut înscris în rolurile fiscale ale comunei Dobrița ca proprietar al unei porțiuni din muntele Negrele.
Cu toate acestea, locuitorii satelor din nordul județului Gorj, și-au apărat pe toate căile bunurile lor de acei care au încercat în orice mod să îi deposedeze de o mare avuție a lor pe care o moșteneau încă de la întemeierea Țării Românești.
Daniel Cismașu
