Litoralul pentru (ne) toți!?

Cam așa a devenit litoralul românesc pentru conaționali în an de pandemie, trebuie să nu ai toate țiglele pe casă să accepți prețurile piperate și condițiile uneori destul de proaste de la noi. Profitând de faptul că majoritatea românilor se ferește să plece din țară pe motiv de COVID-19, litoralul ne oferă în această perioadă ” surpriza” unor prețuri umflate cu circa 20-30% față de anul precedent. În timp ce le plângem de milă patronilor români din HORECA, gen Murad și alte nații, aceștia ne aplică o politică de ”jupuire”  a ”fraierului” care le calcă pragul,  pe motiv că sezonul la noi e mult mai scurt și nu câștigă suficient. Și nu vorbim aici de Mamaia unde prețurile rivalizează cu Dubaiul, nu întâmplător mulți patroni au investiții în ambele locuri, ci de restul stațiunilor unde la două și trei stele, acolo unde merge românul familist care economisețte tot anul pentru acest concediu,  prețul sare de 100 de euro/zi/ cameră dublă în timp ce grecii și bulgarii, la condiții net superioare, nu visează la asemenea tarife.

Desigur, s-au făcut și investiții pe litoral, pandemia impune anumite condiții pentru antreprenori dar nu este deloc în regulă ca românii să achite nota de plată chiar de mai multe ori, vorbind aici de facilitățile fiscale date de stat și de prețurile crescute artificial. Cel puțin aici trebuie să punem piciorul în prag și să stabilim, e patriotic să rămânem în țară, poate și cu risc pandemic mai mic dar nu ne prea permitem nici cu voucherele de vacanță, pentru fericiții care le primesc. Industria hotelieră, cel puțin sectorul de litoral, a tot crescut prețurile față de anii trecuți încât acum suntem scumpi chiar și pentru străini. Cei ce râdem de conaționalii care fac coadă la intrarea în Grecia să se gândească că oamenii respectivi poate chiar nu își permit un sejur pe litoralul românesc sau nu vor să fie bătaia de joc a hotelierilor din România. Apropo, investitorii de pe la noi dau salarii de mizerie pentru români, minimul pe economie de cele mai multe ori, dar achită 4500 de lei/lună pentru angajații din Africa sau Asia.

E o adevărată campanie media, corectă până la un punct, ca să cumpărăm produse românești, să folosim servicii românești în cât mai multe domenii și tot așa. Sper că asta să nu însemne să fim luați de proști adică, ca să fim mai exacți, firmele românești nu prea sunt iar produsele, de la cele agricole la cele industriale, sunt uneori o țeapă strașnică. Suntem prea săraci să își bată unii joc de intențiile noastre bune! Desigur, recomandăm și noi sprijinirea  întreprinzătorului român atunci când e vorba de onestitate!