Lângă ploile din ceruri

Loading

Privim peste Gilort şi abia îi zărim firişoarele albiei şerpuind vlăguite printre aglomerarea de bolovani din matca suptă de secetă. Soarele a toropit peisajul chiar şi aici, sub ochiul muntelui cel mare. Glasul râului s-a stins şi el sub văpaia arşiţei nemiloase. Val de aer răcoros ne mângâie blând dinspre versantele cu păduri de fag şi mesteacăn. Ne lăsăm purtaţi de sălbăticia serpentinelor şi urmăm calea Transalpinei, peste umerii uriaşi ai Parângului, până spre frumoasele izvoare dinspre Transilvania.

Autoturismele staţionează în şir sub acoperişul vârfului de piatră
Autoturismele staţionează în şir sub acoperişul vârfului de piatră

De o parte şi de cealaltă a impresionantei construcţii rutiere, admirăm măreţia şi unicitatea priveliştilor din Parâng, sălaşele, stânele şi adăposturile păstorilor înstăpâniţi aici de sute de ani, solemnitatea şi vigoarea pădurilor de brad, pitorescul şi geometria staţiunii Rânca, inegalabilă în România prin particularităţile şi frumuseţile sale, înfiriparea iniţiativei antreprenoriale de-a lungul acestui drum spectaculos.

Popas pe Transalpina

Se lucrează intens şi sigur în trupul muntelui, se desprind mereu pachete de stâncă nebiruită de milenii. Se transpune piatra în zidiri tefere pentru sprijin şi protecţie, se consolidează şanţuri şi podeţe. Se adâncesc şi se leagă straşnice cordoane de beton în centura drumului. Vor apărea apoi parapete, indicatoare, marcaje, întru desăvârşirea operei şi cucerirea munţilor.
Între Păpuşa şi Urdele, adăstăm în şaua culmilor şi coborâm prin iarba mare şi grasă a muntelui. Grupuri de cai şi turme de oi răzleţite însufleţesc puritatea verdelui primordial. Urcăm pe stâncăriile teşite de viscole şi îngheţuri, la peste 2145 de metri altitudine. Vântul uşor şi răcoros ni se opreşte în piept. Doar pletele Sânzianei văluresc sub cerul încărcat de nori. Cimbrişorul de munte zâmbeşte în inflorescenţe limpezi din căsuţa ierburilor hrănite de ploi şi zăpezi. Ne orientăm paşii printre risipiri de flori, adâncindu-ne în covorul de iarbă. Suntem chiar deasupra panoramei.
Autoturismele staţionează în şir sub acoperişul vârfului de piatră. Călătorii s-au depărtat pe poteci şi cărări, să cutreiere cu privirea deschiderea superbă a munţilor. Ei trăiesc clipe rare, imortalizate în fotografii şi filme neaoşe ori artistice, cu care se întorc mândri la prietenii şi rudele de acasă. Pe Vârful Urdele, o pereche de tineri vor să cuprindă în braţe Mohorul cu orizont cu tot. Se opresc pe buza stâncilor sure şi rămân uimiţi de sălbăticia reliefului din căldarea muntelui. De după dunga norilor, soarele priveşte cu un ochi la ei. Un sărut fulgeră o inimă sub geana Mohorului. Undeva, spre răsărit, cerul şi-a slobozit perdele de ploi peste Valea Latoriţei. Culmile largi, vârfurile domoale şi pantele învelite cu haine de jnepeniş sunt udate de stropi de apă curată, din înălţimi cu nori grei şi negri. Ne lăsăm udaţi de cântecul ploii şi-i ascultăm foşnetul alergând în dulci ecouri peste întunecimi de păduri şi văi.
Revenim în vatra drumului şi începem coborâşul spre izvorul Latoriţei. Încercăm să săltăm cu privirea peste crestele îndepărtate, peste hornurile şi grohotişurile de dincoace de Vârful Mândra, să ghicim cam pe unde s-ar afla Lacul Gâlcescu. Doar Mohorul şi caprele negre îşi limpezesc chipul în luciul albastru al iezerului dintre abrupturile munţilor. Şoseaua se lasă tot mai curajoasă spre căldări de munte, arcuindu-se din cârlig întors în alt cârlig întors printre lespezi şi hornuri, spre Platoul Muntinu. Fulgere ramificate spintecă cerul şi se înfig în trupul muntelui. Tunete repetate răbufnesc în marea de nori a înălţimilor înnoptate. Suntem lângă ploile cerului şi respirăm aerul tare al piscurilor. Nici nu ne dăm seama cum  trecem pe lângă creasta Cărbunelui.

La Obârşia Lotrului

Din pridvorul Muntinului, printre firicele de ploaie, abia distingem panglica drumului şerpuind în serpentine dinspre Urdele, peste jgheaburi şi hornuri stâncoase, partea cea mai spectaculoasă a întregului traseu, dintre Novaci şi Şugag. Ploaia se mai domoleşte pe dată ce automobilul nostru se îndreaptă spre pantele dinspre Obârşia Lotrului. Tot mai des, întâlnim brăduţi singuratici şi bogaţi în rămuriş, presăraţi din loc în loc, ca nişte mici ursuleţi uitaţi de părinţi în generozitatea plaiului. Alături, pe malurile înierbate ale povârnişului se vede agăţată ghinţura galbenă, mai departe, prin poienile dintre pădurile de molid se disting covoraşe îngălbenite de florile bulbucilor de munte.
Scăpaţi vremelnic de ameţeala serpentinelor, dar şi de încântarea lor, suntem foarte aproape de cascadele mici, şuierătoare, din preajma albiei Lotrului. Firişoarele lor plăpânde de apă picură în râul supt de secetă. Ne oprim în liziera brazilor înalţi şi pătrundem curioşi în zmeurişul plin de rod. Nu trecuseră pe aici decât culegătorii de afine care ne-au mai lăsat şi nouă ici-colo, prin arbuşti, bobiţe din gustosul fruct. Zmeura, coaptă şi gustoasă, prinsă în buchete pe ram, a fost bucuria noastră neaşteptată. Ne-a desfătat cu gustul şi aroma ei inegalabilă. Era multă linişte şi răcoare binefăcătoare aici, în inima munţilor. Ne-am amintit de vuietul legendar al apelor Lotrului din vremea când râul încă nu fusese tulburat  în sufletul lui şi ne-am îndreptat spre Şugag, cutreierând pădurile între munţii Şureanu şi Cindrel. Nesperat de mulţi culegători de afine şi zmeură ne-au însoţit calea. Se aflau într-o lume a lor, numai a lor. O lume a muntelui, o lume în care verdele şi izvoarele îmblânzesc soarele. O lume la care, de multe ori, noi visăm!