Cui foloseşte regionalizarea şi cum va ajuta aceasta la creşterea economică a României, sunt doar două din întrebările la care de vreo săptămână tot căutăm răspunsuri mulţumitoare. Rezultatul? Văicăreli din partea etnicilor maghiari care evident, prin „regionalizare”, înţeleg, vor „autonomie”, dar şi nemulţumirea unor importanţi lideri locali din toate cele opt regiuni.
Din punct de vedere economic, sunt voci care afirmă că regionalizarea va ajuta ţara noastră la absorbţia de fonduri europene şi atragerea de investiţii. Mai mult, organizarea administrativă este necesară, pentru că evoluţia pe care o avem de la ultima regionalizare, din timpul lui Ceauşescu, arată un lucru foarte grav: disparităţile dintre regiuni s-au păstrat. Numai că acestea nu sunt lucruri noi, neştiute. Regionalizarea nu se poate face pe genunchi, e datoria celor care o propun să vină cu o analiză de impact detaliată.
În prezent există nişte programe europene care sunt deja aprobate pe sectoare mai ales în infrastructură, în energie, sectoare care ţin de legături intrajudeţene. Aceste legături intrajudeţene vor deveni legături intra-regiuni. Ori din acest punct de vedere vor fi dificultăţi cu finanţarea în continuare a acestor programe şi cu punerea lor în practică, pentru că sistemul de referinţă şi monitorizare a banilor europeni se va schimba.
Nu ştim sigur dacă cei din Guvern au studiat foarte bine consecinţele acestei împărţiri a României pe regiuni, pentru că se impun foarte urgent măsuri de natură fiscală, bugetară, a pieţei muncii, şi toate acestea, pentru a pregăti o dezvoltare în viitor. Concluzia nu este însă una doar de ordin economic. Măsura de reorganizare este necesară, dar nu se poate face doar prin voinţă politică. Ea trebuie să aibă în spate o judecată economică, sociologică, antropologică foarte serioasă, pentru că avem în atenţie mai mulţi factori – regionalizare înseamnă economie, societate, politică, cultură, tradiţie şi religie chiar.
