Ministerul Energiei a pus în consultare publică o Hotărâre privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere aferent obiectivului „Racordarea la Sistemul Electroenergetic Național a Centralei Hidroelectrice Dumitra și a Microhidrocentralei Livezeni” din cadrul lucrării de utilitate publică și interes național „Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni – Bumbești”, județele Gorj și Hunedoara.
,,Ar fi un proiect vital pentru securitatea energetică a României. Când ai 96% dintr-un asemenea obiectiv terminat, ești dator ca țară să găsești soluții. Și eu îmi asum, ca ministru al Energiei, împreună cu Ministerul Mediului și cu toți cei care au un cuvânt de spus să găsim aceste soluții”, a spus Sebastian Burduja, ministrul de resort, într-un video postat pe pagina de socializare, după vizita sa în Gorj, la centrala Dumitra.
Potrivit datelor Hidroelectrica, consultate de InvesTenergy, punerea în funcțiune a amenajării va asigura injectarea în SEN a unei cantități de energie electrică curată de circa 259 GWh/an, energie care va acoperi necesarul a peste 85.000 gospodarii și care va contribui la reducerea gazelor cu efect de seră cu peste 200.000 tone/an. Prin actul normativ ce urmează să fie aprobat de Guvern se solicită aprobarea amplasamentului: „Racordarea la Sistemul Electroenergetic Național a Centralei Hidroelectrice Dumitra și a Microhidrocentralei Livezeni, terenuri situate pe raza unităților administrativ-teritoriale Aninoasa, județul Hunedoara. Totodată, se cere aprobarea pentru declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, precum și a listei imobilelor proprietate privată afectate de coridorul de expropriere. Potrivit datelor prezentate, pentru realizarea lucrărilor de racordare la SEN a CHE Dumitra și a MHC Livezeni, este necesară utilizarea unei suprafețe totale de 8.216 mp care include 13 imobile, după cum urmează: – 7 imobile în suprafață totală de 3.524 mp, terenuri inventariate în domeniul public al statului Român și UAT Aninoasa; – 5 imobile în suprafață totală de 4.369 mp, terenuri proprietate privată a persoanelor fizice Rădoi Ileana, Hanga Zelma și Farkaș Gheorghe; – 1 imobil în suprafață de 323 mp, teren proprietate SPHEE Hidroelectrica SA, dobândit prin vânzare – cumpărare în anul 2004. Valoarea de despăgubire a proprietarilor celor 5 imobile în suprafață de 4.369 mp situate în coridorul de expropriere este în cuantum de 30.408,50 lei și ar urma să se asigure de către Ministerului Energiei de la bugetul de stat.”