Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » IMAGINI ÎN CUVINTE Sub dogoarea lui august

IMAGINI ÎN CUVINTE Sub dogoarea lui august

Submitted by on 31 August 2019articol citit de 727 ori | No Comment

            Încecată de arşiţa verii, Bulba curge alene între malurile străjuite de arini şi hăţişuri încă verzi. Ici-colo, albia meandrată se ascunde sub pâlcuri de arini şi sălcii. Apoi, râul limpede şi oarecum îngândurat străluceşte iarăşi în vaduri, printre ferestrele zăvoaielor tot mai sărace în mângâierea  umbrelor. Sunt pe aproape, într-o uşoară adiere de răcoare, frăgezimea covorului de iarbă crudă şi susurul ostenit al izvoarelor. În unda-i cristalină de-acum, bancuri de mreană neagră străpung în pântec valul scăpat în repeziş, alunecând peste pietrele rătăcite-n albie. În sforul apei, din creştet de val înspumat, ţâşnesc arareori exemplare încântătoare de clean ambiţios, să zboare doar câteva clipe deasupra bulboanelor şi să se-ascundă iarăşi în adâncul străveziu al toilor formate în ocolişuri de albie. Este un spectacol rar şi foarte scurt acel sălbatic zvâcnet al păstrăvului indigen prin faţa steiurilor înfipte-n umbletul undei călătoare.

Sunt zile în care cerul s-a hotărât să-şi limpezească faţa folosind freamătul vântului coborât din răsăriri de văi, să-şi urce peste orizont clăbuci de nori curaţi şi blânzi, amintindu-ne că undeva, peste înalturi, aşteaptă să se-ntoarcă toamna. Rar mai găseşti prin aceste locuri un ştiubei scobit în trup de buştean, să-ţi răcoreşti sufletul şi să asculţi în ulcica de pământ glasul izvorului. Vei trece apoi cărăruia prin smirdarul din  Bărc, să ajungi în horbota rugilor de mure încărcaţi de rod şi-n păduricea cornilor aplecaţi de greutatea fructelor. Vei găsi aici culegătorii hălăduind în rostul culesului, pentru că ţuica de coarne este o băutură tradiţională căutată şi apreciată de sătenii din Tarniţa, Dealul Mare, Padeş, Călugăreni şi Cloşani.

Aceşti oameni stăruitori şi chivernisitori din satele aşezate temelie cu temelie pe văile Bulbei şi Motrului şi-au umplut putinile cu prune din darul acestei veri. Din neam în neam, ei au încununat pantele şi delniţele colinelor şi versanţilor cu livezi trainice, legate cu multă înţelepciune de viitorul gospodăriei şi mulţumirea spiritului de viaţă sănătoasă. Lui Taica Haralambie i s-au despicat în această vară merii-n grădină de-atâta povară. Merele, unul lângă altul agăţate-n ram au frânt cu greutatea lor vârful pomului, pe care bătrânul regretă că l-a lăsat să crească şi să se înalţe-n voia lui. Este înciudat că s-a întâmplat tocmai acum, când a început să se aprindă jarul în obrajii fructelor. Şi-a dat seama că este cu trebuinţă şi aici ştiinţa de a împlini coroana, de a potrivi deschiderea ramurilor pe umerii trunchiului. A vrut să spună că toate acestea se fac în copilăria copacului, imediat după plantare, ca şi la om, imediat după naştere. Puterea şi bogăţia vieţii se polimesc la începuturi şi se întreţin apoi zi de zi, pe întreg parcursul existenţei!

În ultimele seri ale acestui august fierbinte, bunicul a schimbat în mod obişnuit dogoarea soarelui toropitor cu dogoarea focului de sub cazanul de distilat ţuica. Este tare preocupat de acest meşteşug de făcut rachiu din prune. Şi-a meşterit capac nou din lemn de plop, a înlocuit cazălniţa din doage de stejar cu un bazin de răcire din beton, iar ca recipient colector a confecţionat o botă din dud, să curgă rachiu curat în ea şi să-l păstreze după aceea, peste ani buni, în fucia de salcâm. Aceasta-i mândria lui, să păstreze orânduiala casei în numele respectului pentru istoria familiei şi a bunei credinţe pentru ce va veni. Moş Haralambie a trudit cu înţelepciune toată viaţa. A muncit cu multă chibzuinţă şi s-a întreţinut la efort cu măsura tăriei, cu licoarea rachiului de prună produs chiar de el, la această instalaţie moştenită de la străbuni. Are mai bine de optzeci de ani şi nu se lasă de treburi. Este un om binevoitor, larg la suflet şi iubitor de viaţă.

Seară de seară, vine la poveştile şi poveţele bunicului, Tudor, nepotul său de la băiatul cel mic.Tataia îi coace în purpura jarului de sub scutul cazanului porumb în lapte crescut în grădina din  marginea pârâului. Alteori îi fierbe ştiuleţi cu boabe fragede în ceaunul cocoţat în gura focului. Bătrânul îşi răsfaţă nepotul cu bucatele casei, îi vorbeşte despre rostul lor în sănătatea trupului, despre frumuseţea vieţii, când omul îşi stabileşte dinainte măsura tuturor lucrurilor. Ştie că nu-i potrivit să se arate posomorât copilului, cu toate că nevoile casei îl mai neliniştesc uneori. Braţul său protector, restituirile de gând şi spirit înţelept, dimpreună cu vorbele pilduitoare şi nevămuita răscolire părintească îl reţin în preajmă pe Tudor. De multe ori, visele îl află pe copil chiar pe genunchii bunicului. Ca în culorile unui tablou memorabil din calendarul sfârşitului de august. Un crâmpei real şi pitoresc din farmecul lui Gustar!

Comments are closed.