Imagini în cuvinte: Când zilele coboară spre Ignat…

Dinspre culmi şuieră întruna viscolul. De pe dâmburi de deal, neastâmpărul vremii răscoleşte fuioare de frunze veştede. În zborul lor, acestea  lovesc cu tăiş metalic desişul de trunchiuri orânduite spre vale. Formaţiuni de nori albi şi scămoşi aleargă grăbite sub un cer limpede, clar, de un albastru pur, încântător. Suntem în decembrie. Zilele curg captive spre solstiţiul de iarnă. Zăpezile nu se-arată încă,  spectacolul lor se lasă aşteptat. Pe uliţele satelor, cu mirări adânci în ochi şi obrajii îmbujoraţi de fiorul anotimpului, copiii aşteaptă prima ninsoare. Purtat de spiritul peren al tradiţiilor, timpul coboară imperturbabil spre Ziua lui Ignat, zi de sărbătoare a Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul, prăznuită an de an la 20 decembrie.

Acum, viaţa satelor noastre capătă încet-încet freamăt de sărbătoare, se-mpodobesc cetine de brad, se-nfiripă ritmuri de colind şi se-mplinesc cu multă dragoste şi smerenie  datini străvechi, nepieritoare. Împăcată, toată lumea aşteaptă  Ziua Naşterii Domnului. Se spune că Sfântul Ignatie a fost ucenic credincios al Sfântului Ioan. Pentru meritele sale, Sfatul Sfinţilor Apostoli l-a aşezat ca episcop al credincioşilor din Antiohia. Ignatie „Teoforul”, adică „purtătorul de Dumnezeu”, a păstorit aici vreme de patru decenii, încercând să-i apere pe toţi de pornirile păgânului împărat Domiţian. Se lupta pentru toţi şi uita de sine. Voia să pătimească şi să se jertfească pentru Hristos. Au avut linişte numai în vremea împăratului Nerva, la venirea lui Traian pe tronul Romei a început iarăşi prigoana împotriva celor care se închinau Domnului.

Din străvechime se ştie că Ignatul prezice porcilor că vor fi sacrificaţi: „Porc gras, o măciucă-n cap şi te culcă-n pat!” Aşa unelte erau atunci şi se ierta lovitura, pentru a respecta ritualul împământenit deja. Porcul se taie de Ignat, pentru că îi vine sorocul şi nici nu se mai îngraşă. Legenda povesteşte că Ignat şi tatăl său s-au apucat să taie porcul. Ignat a ridicat securea şi, din nefericire, şi-a lovit tatăl în cap şi l-a omorât. Îl îngroapă şi-i face pomană, pleacă apoi în lume căinându-se pentru a scăpa de păcat. Un preot îl învaţă să meşterească o luntre şi să-i treacă pe oameni râul fără plată. Să ia un lemn ars pe jumătate, să-l înfigă în pământ! Să aştepte trei ani. Dacă se va prinde, Dumnezeu îi va ierta păcatele.

Trecură anii! Era noapte şi viscol. Dinspre malul râului se-aud strigăte: „Măi, Ignate, vino de ne trece!” Ignat trece apa, dar pe mal nu e nimeni! Trece şi a doua oară. Degeaba! A treia oară trece iar şi găseşte doi bătrâni. Biciuiţi de viscol şi ger îi aduce la mal şi îi găzduieşte la el acasă. Nevasta lui Ignat lăsase ţestul în vatra încinsă, spunându-le copiilor care plângeau de foame că le va coace o pâine mare, să se sature.

Dumnezeu îi spune să ridice ţestul. Femeia îl ridică şi se uimeşte la vederea unei pâini mari, învelită de aburi şi miros de ofrandă gustoasă. Pentru truda întru iertare şi pentru credinţa lui, Ignat este luat de Dumnezeu să colinde lumea împreună. Copiii, soţia şi cei doi moşnegi rămân cu bine, în grija Domnului. Au avut timp lung de peregrinaj, după care Ignat rămâne uluit la întâlnirea cu nişte negustori de trăsuri. Află că sunt copiii lui şi Dumnezeu îl convinge să plece cu ei. Află de la ei că tăciunele pe care îl înfipsese în pământ s-a înrădăcinat şi s-a ridicat spre cer, ca arbore zvelt şi frumos. Este vestea prin care află de iertarea păcatului.

Ignatul este ziua în care se tăiau porcii de Crăciun. Porcul tăiat avea însemnătatea unui zeu care moare şi renaşte la vreme de solstiţiu. Se credea că nu este bine să tai porcul în zilele de luni sau vineri. Şi astăzi se respectă acestă povaţă. Porcul este pârlit la foc de paie sau ferigă uscată. Măcelarii îl aşază apoi pe grătarul de tranşare. Îi scot picioarele şi îi fac o tăietură în formă de cruce după cap. Cel care pune sare în despicătura umărului de slănină şi toarnă o lacrimă de vin roşu, urează casei gospodarului: „Să-l mâncaţi sănătoşi şi la anul să fie şi mai gros!”. Oamenii închină câte o ceaşcă de ţuică fiartă, pentru sporul casei şi-şi continuă treaba.

Desciocălează porcul, desprinzând cu grijă fiecare parte din întreg. Se desprinde căpăţâna şi se duce în beci cu râtul înapoi, să nu spargă porcii oalele peste an. Se jupoaie bucăţi de şoric şi se împart la cei din jur, mai ales la copii. Se scot umerii de slănină, se lasă la sare şi se urcă apoi pe cumpănă în pod, la afumat. Se desprind cei doi muşchi pentru fum, iepuraşii cum li se mai spune, coastele, şira spinării, se adună şi se leagă untura, se tranşează pecia şi carnea pentru cârnaţi. Ca să vadă cum va fi vremea, măcelarii analizează splina porcului. În acest an splina a fost lungă, înseamnă că iarna este lungă şi ea. A fost lată la capătul de sus, adică iarna este grea la începutul ei.

Se scot măruntaiele, femeile curăţă maţele de grăsime şi le spală. Se sărează porcul şi se lasă în postava de lemn să ia sare, după care se pune la afumat. Măcelarii îşi curăţă mâinile cu făină de porumb, să se depostească. Stau la masă, la pomana porcului, unde se servesc mâncare de post sau bucate gătite din porcul abia tăiat. Se bea vin şi ţuică fiartă.

La Padeş, Tismana şi Peştişani, porcul este tăiat de bărbaţii casei, ajutaţi de vecini. La Runcu, porcul se taie de Ignat, dar nu de oamenii casei. La Cloşani, Motru-Sec şi Orzeşti porcul se taie în zori şi nu se mai jupoaie pentru opinci. Bunica povestea că, în acestă zi, gospodinele uitau de lucrul de mână, altfel porcii ţicneau urât de tot. Ignătoaia era recunoscută ca femeie urâtă şi rea, care pedepsea pe acelea care torceau de Ignat. Să scapi de ea, trebuia să cânţi cocoşeşte sau să stingi focul din vatră, să nu se mai întoarcă!

La Ignat, se încheie un ritual. Crăciunul este pe aproape. Pe la porţile caselor se aud glasuri de colinde. Copiii ies la ferestre să asculte florile dalbe. Ninge pe uliţă. Satul se pregăteşte de sărbătoare …