Se simte că Brumărel este deja noi, iarna mai aşteaptă încă dincolo de unduirile domoale ale plaiurilor. Peste crânguri şi coline, flăcărui galbene, maronii şi roşii au împurpurat pădurile într-un tablou de toamnă rară şi nebănuit de frumoasă. Vântul hoinăreşte neascultător prin ramuri, desfrunzindu-le şi încărcându-le cu dor de viaţă. Parcă s-a spart în ochiul frunzei cerul. Irişi albaştri tremură în corola pădurii. Nori albi şi negri încarcă depărtările. Semne de iarnă se arată cu discreţie peste ţinutul de basm şi legende al Maramureşului.
Drumul spre Bârsana începe din sufletul fiecăruia. Pentru noi, după întâlnirea cu născocirile spirituale de la Săpânţa, drumul acesta începe de la Sighetul Marmaţiei, de unde Tisa sărută ţara cu unda-i lină şi lumina-i sclipitoare. Pe sub aripi de nor şi ferestre de culori deschise înspre bolta cerului albastru, străbatem Valea Izei spre răsărit, să ajungem spre locul hărăzit de Dumnezeu, pentru rugăciune şi primenire de inimă şi gând.
Privim cum se leagănă peste zări frunze rătăcite-n zbor, venind dinspre gând de codri şi trecând în nemurirea doinei cu vers de dor. Odată cu ele, de peste creştetul culmilor pare-se că se coboară ecouri şi ritmuri de cântec, minuni din glas de fluier ori din taragotul de legendă al lui Dumitru Fărcaş.
Muzica aceasta răscolitoare curge frumos din pacea codrilor şi-ţi linişteşte sufletul cu blânde şi fermecătoare aduceri-aminte din aşezările vestite din aceast spaţiu românesc unic, bogat în artă şi tradiţii, din Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului, Ţara Cosăului, Ţara Codrului, de pe Mara, Vişeu şi Tisa, din Borşa, Cavnic, Baia Sprie, Ocna Şugatag, Ieud, Poienile Izei, Botiza, Rozavlea, Bogdan-Vodă, Sălişte şi alte localităţi renumite prin meşteşugul şi arta de a dărui grai şi frumuseţe lemnului, farmec ţesăturii şi lucrului cu fir de lână şi mătase.
Ne continuăm periplul spre una dintre cele mai frumoase şi impunătoare mănăstiri din Ţara Maramureşului. Străbatem ţinutul legendar pierduţi undeva aproape de susurul de taină al Izei, sub plânsul veacurilor încrustat în măreţia şi taina porţilor de lemn, ridicate monumental la intrarea în casele oamenilor simpli şi ospitalieri aşezaţi de milenii în sălbăticia şi pitorescul peisajului de aici.
Admirăm de-o parte şi de alta a drumului podoabe ale moştenirii sacre, prezente în casele maramureşenilor, mărturii care vorbesc despre respectul localnicilor pentru lemn şi pădure, pentru lutul şi pământul din care îşi zămislesc arta cu care îşi împlinesc viaţa şi îşi definesc identitatea. Prin aceste locuri, oamenii şi tot ce se orânduieşte în preajma lor trăiesc în mare tihnă, într-o inedită armonie a firii şi spiritului. Valea Izei este ţinutul de legendă al sufletului lor, împăcându-i cu sinele, cu natura, cu lucrurile, cu cântecul şi dorul.
Suntem foarte aproape de locul cel mai strâmt dintre toate vadurile Izei. Aici parcă se adună toate colinele, pădurile şi sentimentele. Dar, cel mai mult aici, la ieşirea din satul Bârsana, sub geană de codri curaţi şi teferi, se întemeiază credinţa, iubirea şi nădejdea întru puterea şi afirmarea frumuseţii trăirii umane. Nu trecem podul Slătioarei, spre Strâmtura, unde marginile dumbrăvilor colorate de luna lui octombrie în frumuseţi de curcubeu autumnal vor să se întâlnească în liniştea valului din malul Izei, la loc de strîmtură între dealuri, dar alegem urcuşul spre fruntea colinei, să intrăm mărinimoşi în raiul Mănăstirii Bârsana – Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. Şi să înţelegem miracolul acestei minuni zămislite de meşteri cu suflet mare!
Trecem pe sub arcada unei fascinante porţi maramureşene de lemn şi pătrundem în lumea de poveste a lui Dumnezeu. Învelită în flori multicolore, limpezite de privirile cerului şi răcoarea bobului de rouă, aleea se lasă după aplecarea dealului şi te conduce pe sub turnul clopotniţei într-un adevărat miracol al civilizaţiei lemnului şi credinţei. Fascinantă şi semeaţă, imediat, în partea dreaptă, se ridică spre cer una dintre cele mai înalte biserici de lemn din lume.
Turla, zveltă şi maiestuoasă, impresionantă împlinire a lucrului în trunchi de stejar şi brad, ţâşneşte nepieritoare spre nesfârşit de cer. Păşim pe lespezile de piatră din aleea care duce spre Stăreţie. Ne oprim în balconul încheiat din puterea bârnelor sculptate şi gustăm o ceşcuţă de palincă oferită cu generozitate de gazde. Privim prin deschiderea pridvorului împodobit de farmecul muşcatelor şi suntem cuceriţi de diversitatea artei arhitecturale care umple gândul cu atâtea repere de creaţie ale meşterilor lemnului.
Revenim între aleile împodobite de culorile trandafirilor şi ale florilor de toate culorile şi toate plăsmuirile, într-un univers care te atrage prin puritate şi armonie şi nu te mai lasă să pleci de aici. Pe pajiştea verde împrejmuită de gărduţul împletit din ramuri de salcie admirăm stilul arhitectonic al Altarului de vară şi Aghiasmatarului. Sub umbrele pădurii, pe panta dealului încărcată de coroanele merilor înroşiţi de rod, se arată Casa Voievodală şi Casa Artistului, două construcţii întemeiate din piatră şi lemn care îţi încântă ochiul cu alese dăltuiri artistice ale simbolurilor maramureşene.
Trăim în liniştea evlaviei şi-n mângâierea naturii primitoare. Suntem înconjuraţi din toate părţile de taina locului sacru şi încercăm să pătrundem taina rugăciunii. Nu vom uita uimirea ce ne-a cuprins la întâlnirea cu exponatele de artă populară, obiecte, costume, icoane şi carte veche din Muzeul „Gavril de Bârsana”.
Păşim spre altarul mănăstirii. Căutăm în adâncul tăcerii şi suntem copleşiţi de puterea sufletului care a modelat lemnul, de stilul artistic care fascinează ochiul şi inima, de evlavia creatoare care te însoţeşte peste tot în duhul din Bârsana, într-o fericită rânduială monahală. Ne reîntoarcem la lumina cerului, coborând scara monumentală de la intrare. Urcăm cu privirea pe conul turlei ce încearcă să se prelungească spre astre pe calea razei de soare şi ne dăm seama cât de nepătrunsă poate fi casa măreţiei.
Aici, în raiul de la Bârsana, armonia între zidire şi spiritul creator dăruiesc binele, frumosul şi adevărul, valori care primenesc şi înzestrează viaţa umană. Priveşti în jur şi te bucuri văzând că geniul ţăranului şi liniştea cucerniciei născocesc frumuseţi rare ale arhitecturii, sculpturii ornamentale şi iconografiei.
Încercăm să ne despărţim fără regrete de acest aşezământ inegalabil şi înţelegem că Bârsana este locul ales pentru înflorirea spiritului uman prin credinţă. Aici s-au născut minuni din dăruirea de frumos, din gândul curat şi ziditor în piatră şi lemn, din sufletul frumos care împleteşte evlavia cu arta de a construi.
Bârsana este lumina cosmică a credinţei, unde biserica şi natura se unesc pentru a binecuvânta viitorul acum, în vâlvătăi neprielnice pentru omenire, la începutul celui de-al treilea mileniu.
Aici, peisajul păduros a fraternizat cu omul şi colinele, într-o dulce înţelegere. Şi s-a născut acest rai pe pământ, raiul de la Mănăstirea Bârsana!
