Îşi răcoreşte fruntea-n roi de nori muntele! Nu se văd culmile, nici piscurile nu se văd! Ne îndreptăm uşor spre miez de vară. Este un început blând şi frumos de iulie. Lumina zilei se lasă pe plaiuri, mai la vale, să trezească izvoarele! Învăluie-n străluciri celeste apa cristaină, scăpată-n plete argintii peste umeri de piatră sură. Să urci pieptiş până-n grinda cerului, acolo unde muntele s-agaţă de poala norilor! Să prinzi de-aproape suspinul şuvoiului zvârlit peste prispa cascadei! Ce îndemn tainic! Ce clipă rară!
Urmezi apoi susurul firului de apă neasemuit de sclipitor, până la desprinderea lui de strânsorile de piatră ale adâncurilor, şi-ţi umezeşti pleoapele, de la ochi de om, la ochi de izvor, cu lacrimi ancestrale, tămăduitoare. Ivit dintre deschideri misterioase de stâncă solitară ori zămislit din piepturi dantelate cu lujeri de iarbă verde, coiplăros, la inedita sa naştere, izvorul zâmbeşte soarelui cu dulce fericire. În surâsul şi răcoarea şuviţei de apă culeasă în căuşul palmelor parcă simţi ceva din zvâcnetul înmuguririi vieţii, o demiurgică preumblare peste vene a apei ca minune a existenţei. Şi te întrebi. Cum ar fi lumea fără strălucirea izvoarelor? Tăcere poate şi deşertăciune, nici urmă de ceva, nimic şi iar nimic.
Să cauţi mereu cântecul izvoarelor! Pe plaiuri sau mai sus, în piatra munţilor, mai aproape de freamătul norilor, în miezul fulgului de nea sau în ropotul ploilor. Şi-apoi şuvoaie şi iar şuvoaie! Susur şi murmur mai la vale! Şi râuri, multe râuri! Şi Jiu, şi Olt, şi Cerna, şi Motru, şi Dunăre, şi mare, şi lume, şi viaţă, numai viaţă! Câte lasă peste zare acest miraculous dar al naturii, de care se leagă facerea de viaţă. El împânzeşte pământul cu cea mai de preţ bogăţie, apa. Prin ea se-mbracă muntele cu brazi. Mergi de le prinde în pieptul tău respirarea! E nemaipomenit de crud şi-atât de primitor aerul pădurilor. Să-l preţuim cum se cuvine!
Ce-ar fi Terra, fără apă? Nu-i greu de imaginat. Pustiu şi praf, şi stâncă, numai stâncă! Necuvântare şi-ncremenire!
Priveşte firul ierbii, Omule Bun, şi-ţi linişteşte pasul! Înclină-ţi trupul în vălul izvorului şi potoleşte-i dorul de soare şi lumină! Venerează-l cu preţuirea-i cuvenită! Păstrează-i cristalină privirea şi-ndepărtează cât poţi duhurile rele ale arşiţei! Ascultă glasul pădurilor şi lasă-le nestins vuietul nepieritor, spectacol unic al vieţii, păstrează-le ascunsă virginitatea! Admiră zborul şi umple cu triluri de păsări luminişurile! Ascultă glasul cerbilor, cată spre culmi să întâlneşti vreun salt de ciută şi intră prin rămurişuri, să vezi de-i sănătos făgetul! Te minunezi de zbenghiul păstrăvilor în bulboane şi simţi că-n vaduri râul nu se vaită! Trezeşte-te-n poiene, apropie-ţi miresmele, mângâie cu geana zâmbetul florilor, îmbrăţişează plaiul pictat în fragede culori şi-ascultă cântecul năvalnic al gâzelor!
Priveşte insistent ochiul fântânii şi vezi de-i cerul pe acolo, pe vatra de pietriş a satului! Roagă-te Domnului s-alunge izul rău al secetei, să scuture la vreme oceanele de nori, să-ndepărteze gândul pizmaş de tanăt sufocant, să ai iarăşi lângă casă, în îndestulare, apa! Du-te pe-ntinderea câmpurilor şi mângâie creştetul spicului, scaldă soarele în asfinţitul roşului de mac şi-ntoarce-ţi paşii spre vadul râului scânteietor printre plete de sălcii şi miresme adânci de vară sănătoasă! Urcă-ţi gândul până-n frunţi de Carpaţi, cerându-le îngăduinţă ca nu cumva să-şi închidă vanele ramurilor de râuri şi izvoare!
Căutaţi, prieteni buni, în taina gândului şi nu rătăciţi grija pentru limpezirea cerului! Pentru puritatea aerului şi strălucirea apelor! Nu aş vrea niciodată să vină vremea când, într-o neaşteptată disperare, să fim nevoiţi a alege între licărul aurului şi strălucirea izvorului curat. Sigur, atunci vom alege izvorul! Pentru că apa este mai preţioasă decât tot aurul din lume! Valoarea ei este incomensurabilă! Apa este viaţă şi numai viaţă!
