Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » IMAGINI ÎN CUVINTE Tismana, vechi altar al credinței

IMAGINI ÎN CUVINTE Tismana, vechi altar al credinței

Submitted by on 1 November 2018articol citit de 237 ori | No Comment

 

Liniştită şi tăcută, luna coboară peste pădurile înalte ale Cioclovinei. Prin negura timpului, pare-se a se auzi paşii călugărului Nicodim răscolind frunzişul veşted, risipit de adierile lui octombrie peste malurile râului limpede şi neprihănit. Adoarme încet luna, în sclipiri de aur, peste îngândurate şi mărunte valuri călătoare. În curgerea domoală a Tismanei pe sub umbre de munţi, se leagănă adesea chipul tainic al mănăstirii. Acolo, sus, pe platoul stâncos şi legendar al Gurniei, ea veghează locurile, alături de vălul argintiu şi destrămat al Stârminei, de pădurile adânci şi pline de mister ce învelesc versanţii şi colinele din preajma văii.

Cascada pulverizează peste umeri de piatră sură iviri miraculoase din miezul adânc al munţilor. Glasul rece al clopotelor se răsfrânge şi azi, ceremonios, peste ruperi prăpăstioase de văi şi creste stâncoase, peste deschideri senine de orizont, peste vârfuri de brazi şi fagi seculari. Mâini pricepute şi minţi iscoditoare au zidit în pieptul muntelui turnuri de strajă şi rugăciune. Să fi fost căpetenia lor chiar Nicodim, călugărul sârb, purtat de Dumnezeu pe-aceste plaiuri, întru binele lumii şi împământenirea creştinismului?

Încremenite în strânsoarea pietrei, sub ocrotirea pădurilor, ferestrele cetăţii aduc aproape zarea, cândva bătută de caii cetelor păgâne. Aşezat şi paşnic, apărându-se, românul le-a oprit sub zidul mănăstirii, luptând cu îndârjire şi întorcându-i iarăşi pe agresori pe drumul pribegiei şi pierzaniei. El îşi zidise aici o altă Sarmizegetusă, altar de rugăciune şi scut năvălirilor barbare. Dinspre străbuni, crenelurile medievale ale Tismanei au scrutat depărtările, grăbind înturnarea oştirilor pizmaşe năpustite spre obârşiile românilor de aici.

Întemeiată pe o terasă a Carpaţilor şi protejată de stânci năvalnice, teşite de vânturi şi ploi, peste creştet de dumbrăvi seculare de stejar, Mănăstirea Tismana se arată privitorului prietenos şi bun ca o fortăreaţă semeaţă şi de nebiruit la vremuri de restrişte. De dincolo de prăbuşirea spectaculoasă a cascadei şi murmurul imperturbabil al apelor, zidurile înalte şi albe domină împrejurimile. Întru evlavie şi apărarea dorinţei de a fi şi a crede în dăinuirea acestui neam,  peste vremuri şi departe de nevolnicele năvăliri ale răului.

Pe un loc sfânt, la brâul de piatră al Cioclovinei, Mănăstirea Tismana adăposteşte tradiţii nepieritoare, hronice şi legende, taine ale istoriei şi creştinătăţii, comori de preţ din viaţa acestui popor, încercat, statornic şi demn. Aici şi-au odihnit paşii, după nemărturisite peregrinări, voievozii şi demnitarii ţării, gândind împreună cu clericii simbioza de suflet a acestui neam, neatârnarea şi unitatea lui spirituală.

Prin dăinuirea şi zestrea sa, Tismana rămâne un loc de inimă şi de conştiinţă pentru fiecare peregrin sosit aici. Numele ei se trage din strădania mitică a acelui necunoscut solitar, care a înrădăcinat aici arborele de tisă. În ramurile lui, localnicii îşi ridicau podoabe ale timpului pe care, mai târziu, le-au înlocuit cu icoane ale credinţei. Dincolo de negură, ca o litanie a neamului, Tismana te cheamă să-ţi limpezească vrerile, să te facă mai bun, mai înţelept, mai îngăduitor, să-ţi umple inima cu clipe rare de credinţă, bunătate şi bucurie.

Tismana rămâne locul sacru, în care spiritul românesc este de neclintit. Aici sălăşluiesc acele puteri tămăduitoare întru renaşterea iubirii faţă de aproapele nostru, îndepărtând pizma şi ura. Spre a izbândi peste tot dragostea de oameni şi credinţa în Dumnezeu!

                                                                                                     

Leave a comment!

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at.