Vara şi-a intrat în rosturi cum ştie ea mai bine, cu ploi de binecuvântare, cu mângâieri de lumină şi căldură binefăcătoare. Din livezile încărcate doldora cu zâmbet de cireşe ies coşurile pline cu ofrandă. Sunt bucuroşi culegătorii, rodul a fost pe măsura eforturilor iar vremea le-a fost prietenoasă în acest an. Copiii îşi adâncesc paşii în iarba înaltă şi fragedă de sub coroanele încărcate cu scălane de fructe roşii, rotunde şi împlinite. Din ramuri îşi aleg chitele în coşuleţe şi câteodată îşi prind la urechi cireşe-cerceluşi. Culesul în plantaţiile cu cireşi vine ca o sărbătoare pentru sătenii care îşi leagă preocupările de farmecul acestor culturi, cu toate poveştile ce se ştiu şi se născocesc despre cireşii copilăriei fiecăruia dintre noi, arbori care-şi pleacă uneori poalele până dincolo de brâul tulpinii pentru a linişti poftele trecătorilor, dar care îşi trimit mult peste timp amintirile şi legendele.
Undeva, de-a dreapta Jiului, în cuminţenia ancestrală a dealurilor ce coboară în trepte dinspre frunţi de Carpaţi spre lunca tăcută a râului, ritualul culesului de cireşe este în toi, belşugul acestei veri fiind peste măsura estimată de ţăranii fermieri. Ritmul şi forfota culegătorilor se întrerup doar când peste linia munţilor se arată prevestiri de furtună. Şi în această situaţie, firea paşnică a oamenilor nu pare tulburată. Ei se aşteaptă ca ploaia să vină ca un prinos de la ceruri, nu ca un blestem! Sunt împăcaţi că au respectat cu sfinţenie rânduielile creştine şi cred cu străşnicie în puterea Domnului şi în ei şi în rosturile locului.
Pe neaşteptate însă, sub ochii lor pătrunşi de înţelepciune şi mărinimie, orizontul devine din ce în ce mai plumburiu, cu aglomerări de nori negri peste care răbufnesc misterioase şi sălbatice tunete urmate de ramuri de fulgere şi alte iuminări de cer, legând văzduhul cu pământul într-un tablou rece şi temător pentru cei mai slabi de înger. De multe ori, toată această frenezie a naturii s-a petrecut şi s-a stins departe de agoniseala lor, peste grădinile cu cireşi, coborând doar ploaia, ca o dulce binecuvântare a pământului, în perdele subţiri împinse de vânt sau în prăvăliri de stropi mari, cuminţi, curaţi şi blânzi.
Pe Jiu în sus, acolo unde râul legendar vuieşte îndelung în strânsorile de cremene ale munţilor, rugăciunile şi trăirile evlavioase ale sătenilor din Hurez, Rugi, Cartiu, Sâmbotin, Turcineşti şi alte aşezări răsplătite cu mult rod de cireşe în livezi de acest iunie blagoslovit de zei, se opresc în sanctuarul sacru al cetăţii mănăstireşti. Într-un loc ales de Dumnezeu, unde în zariştea verde a codrului zvelt, se profilează în smerenie turlele înalte ale pietăţii şi mântuirii. Este o zi de duminică şi, în Lainci, se ţine slujba cea mare.
Vocile clericilor se revarsă în valuri de cântec duhovnicesc peste deschiderea munţilor, în cuvinte de taină şi curată îmbărbătare, de milostenie şi iertare, de înţelegere, împăcare şi iubire pentru aproapele nostru, de încredere şi izbândă în viaţă. Sub cupola Domnului, în catedrala credinţei, în curtea mănăstirii şi în pridvorul chiliilor, sunt foarte mulţi pelerini şi mireni. Mulţi năpăstuiţi ai soartei, care au venit aici pentru a îmbrăţişa se pare ultima speranţă, să poată rezista apoi într-o realitate tot mai buimacă şi săracă.
Aici, credinţa întăreşte şi înnoieşte speranţa. Muntele este încununat de teii primeniţi de sărbătoarea înfloririi. Fiecare dintre cei aflaţi la mănăstire primeşte din partea monahilor de la Lainici ramuri de tei. În credinţa lor, oamenii acceptă acest gest, ca pe un dar divin care să le fie de ajutor în viaţă. Mulţi îşi amintesc că în aceste zile nu este bine să mănânci usturoi. Nici să te culci pe câmp sau să umbli noaptea pe la răscruce de drumuri! Se poate să fii pocit de spiritele rele! La Aninoasa, pe Gilort, lucrul femeiesc la spălat, tors, cusut şi ţesut este interzis. La Godineşti, nu se umblă cu flori roşii, să nu te apuce ameţeala! Fetele şi femeile poartă la guler pelin şi usturoi, să fie apărate de Rusalii, care lucrează toată luna lui iunie.
Obiceiul purtării leuşteanului şi usturoiului în săptămâna Rusaliilor şi al punerii în scop preventiv de ramuri verzi, mai ales de tei, la stâlpii porţilor, prin casă şi prin grajduri, se mai păstrează şi azi în foarte multe aşezări ale Gorjului şi are menirea de a-i proteja pe localnici şi gospodăriile lor de strigoaice, de furia grindinei şi a furtunilor violente. Cei pociţi de Rusalii erau vindecaţi adesea prin jocul căluşarilor, care aveau puterea de a îmbuna spiritele.
Împăcaţi şi pătrunşi de vibraţia clipelor petrecute în spaţiul sacru al Mănăstirii Lainici, părăsim platoul feeric din grădina Domnului. Lăsăm acolo virtuţile raiului, pacea celestă şi taina credinţei. La vremea când hortensiile au înflorit deja iar prin frunzişul versanţilor se înfiripă miresme din flori de tei. De mâine, zilele vor curge tot mai aproape de solstiţiul de vară. Atunci, va fi cea mai lungă zi luminată de soare din an, Rusaliile se vor sparge, iar oamenii pot să-şi reia treburile lăsate puţin în aşteptare. Întru meritată mulţumire, faţă de sine şi divinitate! Este iunie şi vara ne primeşte cu bineţe. Să ne bucurăm cu toţi, oameni buni!