Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » IMAGINI ÎN CUVINTE Iarna-n raiul munţilor!

IMAGINI ÎN CUVINTE Iarna-n raiul munţilor!

Submitted by on 4 February 2019articol citit de 763 ori | No Comment

 

Nori albi şi grei s-au aşezat peste crestele albe ale Carpaţilor noştri. S-au încărcat de nămeţi înalţi de câţiva metri munţii. Aici, în vatra satelor agăţate de dealurile ce însoţesc îndeaproape malurile Motrului, grămezile de zăpadă veghează porţile deblocate de troiene şi drumurile deszăpezite de oamenii locurilor. Pe şanţurile uliţelor mai curge iarna-nvinsă de ploi în şiroiri pline de resemnare şi deznădejde. În acest an, gerul Bobotezei i-a venit în ajutor anotimpului strângând în chingi lemnele şi pietrele, de a trosnit iar fagul în păduri. Gerul aspru a creat flori de gheaţă în ferestrele caselor şi a încremenit pârâul sub pod de gheaţă spre bucuria copiilor dornici de săniuş şi zbor pe ghete.

S-au retras spre munte drumurile troienite şi urcă tot mai aproape de culmi şi piscuri albe. Acolo, unde-i frig de-a binelea şi-i stă bine fulgului de nea. Să coboare hoinar în cerneri de steluţe, mii şi mii, peste hlamida pădurilor de brad, peste albul imaculat al plaiurilor şi veghea implacabilă a pereţilor stâncoşi. Ninge ca în poveşti în cetatea munţilor! Ninge peste Vârful lui Stan şi Piatra Cloşani, peste Stâna Mare, Balmezul şi Bulzul, peste Frumosu, Oslea şi Păltinei, ninge curat şi calm peste munţii noştri.

Aşa-s zilele de taină, când vrea să veşnicească liniştit iarna-n casa munţilor. Nedumiriţi, dezmoşteniţi de vreme par sătenii, rămaşi la vorbă pe la porţi, mulţi nu ştiu ce să mai creadă, nici timpul nu mai este-n rosturi. Dezghioacă cepe, fac vrăji, mai descântă şi-şi fac griji pentru mersul anului, pentru rodul câmpului şi binele neamului. Îi surprinde întorsura vremii, ce caută ploile în miezul lui Gerar? După câteva zile cu ninsori de basm de-au căzut prunii-n livadă sub apăsarea omătului. Nu-i ţine prea mult amărăciunea-n bătătură. Se roagă şi stropesc cu apă sfinţită bucatele, pomii şi plăvanii din ogradă, să nu stea departe de casă binele şi belşugul. Pun busuioc în grindă şi aprind tămâie de la steag. Şi aşteaptă apoi zăpezile purificatoare, să încarce iar pomii şi viile cu semne de rod, zăpezile care să potolească-n primăvară setea ogorului cu lacrimile lor celeste.

Vor scapa iar vijeliile prin curmătura culmilor, să rupă baierele cerului plumburiu şi să coboare zăpezi noi şi pufoase peste albul îngheţat al dealurilor. Ţurţuri sticloşi şi reci s-au spânzurat de aplecarea streşinilor. Norii se-adună în fantasme întunecate şi vor să se-ntoarne peste sate. Prin Cloşani, prin Padeş, prin Ponoare şi Izverna, la Gornenţi şi Mărăşeşti, prin Sohodol şi Topeşti, focul susură-n sobe, fagul uscat înroşeşte jarul şi se pierde în caiere de fum pe scocul hornurilor. Pe-un colţ de masă, copiii iubitori de lectură, foşnesc filele cărţilor. Cei mici ascultă poveştile bunicilor la gura sobei. Prin crovuri şi liziere, pe coama dosurilor umbroase, se rotesc fără noimă frunze veştede uitate de toamnă prin ramuri reci şi sure. Se duc în uitarea timpului aceşti fluturi târzii ai toamnei petrecute sub farmecul pădurilor.

Se lasă noaptea pe văioage, pe ogaşe, peste râuri, se lasă noaptea-n frig şi ger şi leagă mal de mal cu flori de gheaţă, cu ţurţuri şi ghirlande reci, pe rădăcini, stânci şi poteci. Şi ninge iar în zboruri line prin crânguri reci, peste coline. Iar peste sat se va lăsa tot ninsul şi se va-ntinde peste uliţi, în înălţimi de-omăt curat ce va fi zdravăn răsturnat de pasul sigur de bărbat. Prin pârtii, sus pe culmi, s-or înturna doar vânătorii. În Şaua  Lupşei se-ntâmplă adesea să urle lupii-n haite sure. La turme de oi, spre pătuiage, vor scormoni nămeţii gospodarii. Va fi adus tot fânul pe prăjină, în iesle, să fie cu îndestulare. Tot mai spre vârfuri, umblă sănii, cu lemne, cu nutreţ, cu o plimbare.

În fereastra pădurilor rămâne neatins tot dorul. Din primăvară, şi din vară, şi din toamnă! Să-i poarte vieţii-n treacăt viitorul. Ochi de copii aşteaptă în pridvor. Privesc spre munte, în templul iernilor adânci, stăpânitoare. Se întăreşte iarna între geanţuri. Să ningă în şoşot de fulgi, în caiere învârtejite şi-n săgeţi reci şi nevăzute să plângă fulgii-n pomeţi calzi de obraji. Să se împodobească-n flori de promoroacă, făptura bunicului, cu genele, mustaţa şi pletele de-argint. Troienite, sub poveri de-omăt şi stele, cupole de ramuri se vor frânge peste cărărui. Vor cădea-n tăcerea nopţii crengi din bolta încărcată a codrului. Frângerea lor va lăsa închise-n amintirea verii şoapte de iubire şi-or îngheţa-n tăceri de văi suspinele sărutului cald din zori de mai.

E tot mai frig prin sat şi-i ger pe râu. Şi Motrul prevesteşte, din munţi iarna coboară iară. Să scoată din poveşti tot dorul. Să scrie şi copiii în compuneri pe la şcoală. E talentată  profesoara lor şi iscusită în cuvânt ales. Elevii inovează şi textul este de succes. Sânziana, premianta clasei, răsfoieşte caietul şi citeşte. Dintre cuvinte se porneşte furtuna de zăpadă care cuprinde tot satul, albindu-l ca pe un bătrân proverbial. Copiii nu mai pot să se ţină la vălătucii de ninsoare de pe pripor şi se retrag cu săniile acasă. E multă iarnă prin grădină. S-au înnămeţit salcâmii de pe deal. Iarnă este peste tot. Iarnă e şi în sufletul oamenilor. E aceeaşi, la fel de rece şi înaltă! E o iarnă grea, grea de tot! A îngheţat ogaşul meu. Şi Motrul a îngheţat. Râul a tăcut de-a binelea, nu-şi mai susură valurile. Şi visele au îngheţat. Nu pot să mai visez. E prea frig afară. Nu vreau să-mi îngheţe amintirile din primăvară. Nu pot să le pierd, aş fi mult mai săracă. Vor trece troienele fără să fiu troienită? Cred într-o iarnă blândă, îndestulătoare şi dăruitoare de bine şi frumos. Mi-e dor de primăvară! Îmi doresc amintirile înapoi! Aş fi fericită să nu pierd deloc visele din priviri şi visele din suflet!

Ninge, ninge cu vis de copil şi fulgi cuminţi în raiul munţilor!

 

Comments are closed.