Vis de iarnă

 394 total views

Nici gerul Bobotezei nu i-a venit în ajutor anotimpului alb, să trosnească fagul în păduri şi să crape pietrele, să-nflorească iarna în ferestrele caselor şi să încremenească pârâul în pod de gheaţă spre bucuria copiilor dornici de săniuş. S-au retras spre munte troienele şi au urcat tot mai sus. Acolo, unde-i frig mare şi-i stă bine fulgului de nea. Să se cearnă în mii şi mii de steluţe peste vârfuri stâncoase şi peste albul de poveste al plaiurilor.

Reporterul pe uliţa copilăriei şi a amintirii
Reporterul pe uliţa copilăriei şi a amintirii

Ninge frumos şi tainic în fereastra munţilor! Ninge peste Vârful lui Stan şi Piatra Cloşani, peste Stâna Mare, Olanul, Balmezul şi Bulzul, peste Frumosu, Oslea şi Păltinei, ninge adânc şi calm peste munţii noştri. Aşa-s zilele magice, când iarna vrea să veşnicească-n casa munţilor.

E iarnă iar!

Nedumiriţi apar sătenii, rămaşi la vorbă pe la porţi, că vremea nu mai este-n rosturi. Dezghioacă cepe, fac vrăji, mai descântă şi-şi fac griji pentru mersul anului, pentru rodul câmpului şi binele neamului. Îi nelinişteşte suferinţa naturii, ce caută primăvara în miezul lui Gerar? De ce înfloresc ghioceii în ianuarie? Nu-i ţine prea mult amărăciunea-n bătătură. Se roagă şi stropesc cu agheazmă bucatele, pomii şi vietăţile din ogradă, să nu stea departe de casă belşugul. Pun busuioc în grindă şi aprind tămâie de la steag. Şi aşteaptă apoi zăpezile purificatoare să încarce pomii şi viile cu mult rod, zăpezile care să stingă setea ogorului cu lacrimile lor de dor.
Sunt semne să scape viscolul prin curmătura culmilor şi să coboare peste plaiurile megieşe. Ţurţuri sticloşi şi reci s-au spânzurat în despicături de stană. În fantasme întunecate, norii plumburii s-au lăsat peste sate. Prin Cloşani, Padeş, Ponoare şi Izverna, la Gornenţi şi Mărăşeşti, prin Sohodol şi Topeşti, focul ţiuie în sobe, lemnul de fag întreţine jarul şi-şi dă duhul pe hornurile fumegoase. Pe-un colţ de masă, copiii pasionaţi de lectură foşnesc filele cărţii. Cei mici ascultă poveştile bunicilor în freamătul cald al sobei. Prin padini şi liziere, prin dosurile umbroase, flutură fără noimă frunze veştede uitate de toamnă în ramuri reci şi sure.
Se lasă noaptea prin genuni, peste creste, peste văi. Se lasă geru-n râuşor şi leagă mal de mal în pod de gheaţă. Ninge-n zboruri line prin crânguri reci, peste coline. Tot ninsul s-a lăsat pe sat şi peste uliţi. Şi creşte strat de omăt curat ce va fi zdravăn răsturnat de pasul sigur de bărbat. Pe pârtii, sus pe culmi, s-or înturna doar vânătorii. Colo-n Şaua Lupşei iar urlă lupii-n haite sure. Spre pătuiage şi-nspre ocoalele cu oi, sătenii vor tăia pârtii prin nămeţi. Fânul va fi coborât pe prăjină, în ţarc, să fie cu îndestulare. Spre vârfuri, umblă sănii cu lemne, cu nutreţ, cu demâncare.
În fereastra pădurilor, tot doru-i neatins! Şi-i poartă vieţii viitorul! Din primăvară, din vară şi din toamnă! Ochi de copii aşteaptă în pridvor. Privesc spre munte, în templul iernilor stăpânitoare. Din larg de geanţuri străbate şuierul zăpezilor înalte. Să ningă în potop de fulgi, în săgeţi nevăzute să plângă fulgii-n obraji calzi de copil! Să se cuprindă-n promoroacă făptura bunicului, cu mustaţa şi pletele-i de-argint. Sub poveri de-omăt şi stele troienite, arbori se vor frânge peste cărărui. Ramuri din cupola codrului vor cădea-n linişti adânci de nopţi.
E tot mai frig prin sat şi-i ger pe râu. Şi Motrul prevesteşte. Din munţi iarna coboară iară. Să scoată din poveşti tot dorul. Să scrie şi copiii în texte pe la şcoală. E talentată profesoara lor în cuvânt ales. Elevii creează compuneri frumoase. Sânziana, premianta clasei, răsfoieşte caietul şi citeşte bunăoară. Dintre cuvinte se porneşte farmecul ninsorii care cuprinde tot satul, albindu-l ca pe un bătrân din legendă.
Ce vis de iarnă! Copiii nu mai pot să se ţină la valurile de zăpadă viscolită de pe pripor şi se retrag cu săniile acasă. E multă iarnă prin grădină. S-au înnămeţit şi salcâmii de pe deal. E iarnă peste tot. E iarnă grea! A îngheţat şi pârâiaşul meu. Şi Motrul a îngheţat. Râul a muţit de-a binelea, nu-şi mai susură unda. Parcă şi visele au îngheţat. E prea frig afară. Nu vreau să-mi îngheţe amintirile din primăvară. Nu pot să le pierd, aş fi mult mai săracă! Vor trece troienele fără să fiu troienită? Cred într-o iarnă blândă, dăruitoare de bine şi frumos, dar mi-e dor de primăvară! Îmi doresc amintirile înapoi! Aş fi fericită să nu pierd deloc visele din priviri şi visele din suflet, visele mele să nu ajungă vreodată la capăt de drum!
Ninge, ninge cu vis de copil şi fulgi cuminţi în fereastra muntelui!