Muzica, una dintre cele 7 arte, este, sau ar trebui să fie, expresia unor trăiri sufleteşti, unor idei/concepţii expuse într-o formă organizată estetic, plăcut. Nu insist însă asupra definirii generale a muzicii. În cele ce urmează, încerc să fac înţeleasă ideea de hip-hop, mai exact, să spun ce reprezintă ca gen de muzică şi mişcare culturală. Când şi cum a apărut este arhicunoscut, nu acestor aspecte le voi acorda atenţie, ci mă voi limita la percepţia actuală a genului, la impresie şi expresie.
Foarte multe persoane au o impresie greşită despre acest gen muzical, deoarece interpretează îndoielnic mesajele- „ţipăt” cuprinse în cântece, mesaje spuse direct, exact aşa cum este realitatea, iar cei mai mulţi dintre noi preferăm să ne hrănim cu clişee, evitând să le ascultăm până la capăt. Trecând peste prima barieră a formei, a expresiilor formulate dur, vom putea înţelege mai bine sensul şi mesajele ce vor a fi transmise.
Desigur, şi în acest gen regăsim abordări tematice comune, se vorbeşte despre bani, iubire, politică, societate, conflicte dintre generaţii şi mentalităţi etc. Muzica hip-hop mi-a dat impresia că artistul pe care îl ascult nu creează un monolog cu mine, ci, mai degrabă, dezvoltă un dialog, eu fiind atât parte a cântecelor lui, cât şi interlocutor. Muzica fiind de această dată feed-back, ecou la aşteptările în care mă aflu. El cântă un vers pentru a-mi oferi, pentru a-mi transmite o stare. Intr-adevăr, ca în orice alt domeniu, există şi aici uscături, autoproclamaţi „artişti” care nu au nimic de spus, doar abuzează de limbajul vulgar, fac pe grozavii, înjură şi atât. Dar ar fi nedrept să reducem la aceştia întreaga categorie a hip-hop-erilor.
”Lăsaţi copiii să asculte…”
În urmă cu câţiva ani, un artist foarte talentat, din punctul meu de vedere, spunea într-o piesă: „Lăsaţi copiii să asculte, că învaţă multe, părinţii n-au timp să discute”. Chiar dacă nu există înlocuitori pentru părinţi, rezonez perfect cu acest mesaj. în ziua de astăzi, părinţii sunt foarte stresaţi de locul de muncă, tăierea salariilor sau întârzierea lor. Din acest motiv, uită adeseori că ar trebui, din când în când, să-şi mai facă timp şi pentru copiii lor. Puţin probabil ca un copil să se ducă la părintele lui să-i spună „vreau să discutăm despre ceva”, de aceea, în mod normal, este de datoria părinţilor să facă acest pas, să se deschidă spre noi. Dar dacă un părinte îşi surprinde copilul ascultând hip-hop şi-l descurajează, poate greşi enorm. Mulți dintre noi au avut destul de puţine ocazii să discute cu părinţii lor, din motivele menţionate mai sus. Dar, în schimb, ascultă în fiecare zi şi caută piese sau albume noi, pentru a învăţa şi alte lucruri pe care, poate, nu le ştiau şi de care, cândva, se voi lovi, sigur. Ceea ce nu înseamnă că acordă tuturor cântecelor din acest gen întâietate sau valoare de adevăr. Cum e şi firesc, sunt selectivi, analizează, filtrele lor subiective fiind cele care le vor dicta.
Opinie
M-am axat în special pe hip-hop-ul românesc. Apreciez că reprezentanţii acestuia pot împărtăşi cel mai bine publicului anumite stări specifice. Comparativ cu cei din alte ţări care, în general, sunt foarte bogaţi şi contactul lor cu „cartierul”, cu zona underground e nul, ai noştri, vorbesc şi de sărăcia sau nevoile de care ne izbim cu toţii. Astfel, noi ne putem regăsi în cântecele lor, iar ei devin exponenţiali în contextul din care cu toţii facem parte.
Un subiect destul de important şi abordat este politica. Pe toţi ne interesează politica, fie că ne dăm seama sau nu. Fie că ne convine sau nu, aceasta ne afectează. De aceea, tonul critic la adresa politicienilor este pe deplin justificat. Trupe ca Paraziţii, au destule piese scoase despre acest subiect, şi, consider eu, foarte reale, bine gândite. îmi amintesc un vers de-al lor care sună cam aşa: „copiii se dau pe gheaţă în săli de clasă”.
Asta… ar trebui să ne dea de gândit şi, dincolo de conţinutul perceput ca negativ al cântecelor, să vedem care sunt cauzele, ce e de făcut. Putem găsi şi mesaje mai dure, spuse pe un ton mai agresiv, sau chiar injurios. Din acest motiv, sub paravanul „ia uite cum vorbeşte şi ăsta!”, foarte mulţi se feresc să asculte şi se opresc aici, după care se întorc la genuri comerciale de muzică, mai accesibile, mai puţin solicitante.
Nu mă consider huligan
Eu nu mă consider nici huligan, nici derbedeu, nici nesimţit, cu toate că ascult acest gen de muzică. Dimpotrivă, chiar. Fără a suspecta vreo conspiraţiei anume, hip-hop-ul mă linişteşte, mă ajută să văd şi dincolo de ce vor „ei” să vedem şi mă motivează. Acesta este rolul muzicii hip-hop, să-ţi deschidă ochii, să poţi vedea dincolo de stereotip. Cei care apreciază muzica bună, vor înţelege de pe albumele artiştilor că va trebui să cumpere cd-uri originale pentru că aşa este corect, întrucât există foarte puţini bani în buzunarele lor din cauză că nu sunt promovaţi, nu apar la radio, tv etc. Aşa cum ne deranjează pe noi furturile, şi noi trebuie să înţelegem şi să admitem că şi furtul intelectual tot hoţie se cheamă iar păgubiţii sunt tocmai artiştii de a căror muncă ne bucurăm.
Să facem ceva!
Nu ştiu dacă aceste cuvinte vor avea vreun rost, nu ştiu dacă va exista cineva care o să înţeleagă ceea ce vreau eu să transmit dar, dacă se va găsi măcar un cititor care m-a înţeles, scopul acestui text a şi fost atins! Este într-adevăr o idee bună, fiecare dintre noi trebuie să facă ceva pentru locul în care trăim, indiferent de cum trăim. Eu consider că, de această dată, exprimându-mi asumat opinia, mi-am făcut datoria corect în primul rând faţă de mine. Voi participa la orice fel de protest, pentru că asta m-a învăţat hip-hop-ul, să-mi apăr drepturile, chiar dacă protestul mă priveşte direct sau nu. Voi lua măsuri să nu mă las furat nici măcar cu un ban, pentru că nu contează suma, ci gestul în sine. Trebuie să renunţăm la „trec peste, oricum, nu prea contează”. Este ineficientă atitudinea asta, ba contează şi încă foarte mult. Asta demonstrează că noi chiar existăm şi nu ne place să fim nedreptăţiţi, tâlhăriţi sau batjocoriţi. Din acest motiv, consider că trebuie să ne impunem, să nu uităm că avem drepturi şi că acestea trebuie să ne fie respectate.
