Vântul cald, scăpat din respirări ale climei mediteraneene, a îmblânzit plaiurile ce coboară spre legendara vale a Cernei şi le-a dăruit cu plante rare şi atrăgătoare. Şesurile sudului şi ocolişurile colinelor şi-au păstrat şi ele zestrea naturală, rezistând cu tărie şi solitudine neaşteptatelor rătăciri ale vremii acestui început de mileniu. Cărăruile pierdute prin ţinutul alpin dinspre piscurile nordului, prin Şarba, Frumosu, Godeanu, Gugu, coborând mereu tot pe şuier de creste spre Ciucevele Cernei, Piatra Cloşani, Piatra lui Stan şi Podişul Mehedinţi, la vale, duc spre sălaşuri şi rezervaţii în care poţi întâlni numai rarităţi ale florei şi faunei Carpaţilor noştri.
Sunt de neînlocuit aceste minunăţii ale naturii. Poate de aceea sunt şi scumpe ochiului. Drumul către ele este prea anevoios şi, de cele mai multe ori, imposibil. Doar pasul aşezat voiniceşte pe trupul potecii şi în căuşul stâncii te poate mulţumi. Vin apoi în jurul acestor plăsmuiri celeste atâtea împliniri ale creaţiei şi priceperii omului, înnobilând şi armonizând peisajul muntelui. Aşezările de pe aici nu par să mai accepte a fi doar doinite în cântec şi vers, localnicii au purces la treabă, imaginând şi construind vârtos edificii prin care satele lor să fie văzute, cunoscute şi reţinute în filele de agendă ale celor mai atrăgătoare locuri pentru mângâierea trupului şi liniştirea gândului.
Pe cărări de munte
Un posibil itinerar spre adâncimile de peisaj din Valea Cernei poate începe dinspre apus, venind de la Băile Herculane. Drumul asfaltat îşi face loc pe sub pereţii stâncoşi, inconfundabili, ai micului canion, cu pin negru de Banat şi fagi agăţaţi spectaculos de verticalitatea versanţilor, şi ajunge în lumea de basm a satului turistic Cerna. Aici, între strigătul apelor, de la Naiba, la Olanu, sub revărsarea de pădure a Culmii Cernei, oamenii au pus la lucru râul şi toate frumuseţile împrejurimilor.
Chiar în vatra satului, a apărut lacul cu bărcuţe şi pescari pe mal, cu căsuţe camping şi râuri de flori în jurul luciului de apă în care au coborât cerul albastru cu munţii şi bulgării de nori albi, tot verdele limpede al pădurilor şi culorile florilor din poienile slobozite sub culmile. Aici te pierzi în sălbăticie şi-n tihna curată a munţilor, unde şi telefoanele tac. Pătrunzi uşor în obişnuinţa locului. Asculţi numai susur de izvoare, glasul gâzelor, glasurile pădurii, şoaptele nopţii, paşii ploilor, înţelegi dezlănţuirea furtunilor şi îţi pregăteşti locuirea în sălbăticie.
Să prinzi în fir de undiţă pătrăvul rătăcitor în sfor cristalin de izvor! Să aşezi talpa piciorului pe greabănul muntelui din care o bună parte s-a mutat piatră de piatră în barajul din vale! Să te miri la întâlnirea cu misterioasele chei de la Corcoaia, cu urmele balaurului legendar şi ale potcoavei calului năzdrăvan strunit de voinicul Iovan Iorgovan! Iată clipele rare pe care le trăieşti în Ţara Cernei!
Urcăm drumul în serpentine agăţate grijuliu de pieptul muntelui şi poposim la Balmezu şi Lunca Largă, pe locul şantierului de altădată, foarte aproape de semeţia barajului Cerna. Aflăm că lacul de acumulare de la Valea lui Iovan poate fi înzestrat cu o bază nautică pentru agrement şi pescuit sportiv. O plimbare în ambarcaţiuni cu şi fără motor, dar mai ales cu motor, pe cei 9 kilometri, de la baraj, la gura izvoarelor, este mai mult decât o aventură pentru cei curajoşi.
După alţi 25 de kilometri parcurşi din nou în serpentine, pe malul drept al lacului, ajungem într-un loc unic prin felul său în România: izvoarele Cernei. Izbucul te fascinează prin sălbăticie şi debit, prin răcoarea şi limpezimea apei. Aici s-au conturat deja primele amenajări turistice şi cele dintâi construcţii care umanizează confluenţa cu Cernişoara.
De la Izvoarele Cernei se deschid celelalte drumuri spre Transilvania, prin Câmpu lui Neag, spre Oltenia de Nord şi Banat, prin Valea Motrului, Godeanu, Băile Herculane şi Orşova. De aici încep traseele spre piscurile din Godeanu şi Şarba, cu vizitarea Pietrei lui Iorgovan. Mai spectaculos pare a fi pescuitul la păstrăv în bulboanele înspumate ale Cernei. Se vorbeşte despre construirea unor adăposturi (conace) în munte, în vecinătatea stânelor, într-un spaţiu pitoresc, care să poată primi oaspeţi în sejururi scurte.
Cu minunăţiile ei, Ţara Cernei, ţinut situat în plină sălbăticie a munţilor, rămâne acel spaţiu liniştit şi curat, dominat la tot pasul de spectaculos şi măreţie, în care natura te primeşte oricând cu bineţe şi generozitate, cu freamăt de munţi şi cântec de ape.
